Din grija pentru copilul tau

Copiii care încep să vorbească mai târziu sunt mai obraznici

Un nou studiu a demonstrat că există o legătură directă între faptul că un copil începe să vorbească târziu și apariția tulburărilor de comportament. Potrivit celor care au elaborat studiul, copiii care vorbesc mai târziu au șanse mai mari să fie mai iritabili și să dezvolte crize de furie încă din primul an de viață.

Noutatea adusă de acest studiu, efectuat în cadrul Northwestern University (SUA) și publicat la începutul acestei săptămâni în „Journal of Applied Developmental Psychology”, este că toți copiii analizați aveau vârste fragede (cuprinse între 12 și 38 de luni) și că au fost implicați în el un număr ridicat de părinți (2000). Aceștia au fost solicitați să răspundă la întrebări despre copiii lor, referitor la numărul de cuvinte rostite și la frecvența momentelor în care sunt obraznici. O altă întrebare s-a legat și de factorul care determină o criză de furie: dacă este mai degrabă oboseala sau clipele în care copilul se distrează.

Potrivit celor care au realizat studiul, un copil care vorbește târziu este acela care rostește mai puțin de 50 de cuvinte sau nu leagă bine cuvintele între ele până în jurul vârstei de 2 ani.

Alt aspect stabilit de oamenii de știință a fost următorul: o criză de furie severă are loc în cazul în care un copil obișnuiește să lovească, să împingă sau să-și țină respirația. Cei care au astfel de obiceiuri manifestate zilnic sau de mai multe ori pe zi vor avea mai multe probleme în ceea ce privește familiarizarea cu deprinderile de autocontrol.

După ce au analizat răspunsurile părinților, coordonatorii studiului au formulat următoarele concluzii:
• Copiii care au tendința de a fi iritabili și care nu stăpânesc multe cuvinte încă de la o vârstă fragedă sunt mai supuși riscului, pe viitor, de a avea întârzieri în ceea ce privește dezvoltarea limbajului și de a avea dificultăți de învățare
• Copiii care sunt mai obraznici, având crize de furie dese încă din primii ani de viață, vor fi mai predispuși să dezvolte tulburări precum anxietate, depresie sau ADHD
• Copiii care vorbesc târziu sunt de două mai predispuși în a avea crize de furie, prin comparație cu cei care încep să vorbească devreme
• Aproape 40% dintre copiii care au întârzieri în ceea ce privește dezvoltarea limbajului nu vor putea avea performanțe academice ridicate

Scopul acestui studiu a fost de a-i pune în gardă pe părinți cu privire la relația dintre întârzierile care țin de limbaj și tendința copiilor de a avea crize de furie în primul an de viață, astfel încât să se poată interveni de timpuriu și pentru a se preveni, pe cât posibil, să intervină acele tulburări de comportament menite să ducă la dificultatea de a stabili relații sănătoase cu cei din jur și de obținere a unor rezultate bune la școală.

Studiul menționat reprezintă prima parte dintr-un proiect intitulat „Când să-ți faci griji” (When to Worry), faza următoare, aflată deja în desfășurare, urmărind să analizeze alți 500 de copii, din zona Chicago, din perspectiva existenței unor comportamente care dovedesc iritabilitatea și din perspectiva întârzierilor în privința achizițiilor de limbaj.

Un alt obiectiv al cercetătorilor este să analizeze copiii din prima etapă a proiectului și mai târziu, când aceștia ajung la 4-5 ani, arătându-le părinților când ar trebui să-și facă într-adevăr griji pentru copiii lor și când nu este cazul de așa ceva.

Surse: longroom.com, sciencedaily.com

3 reguli de aur in educarea copiilor. Iti va multumi, mai tarziu, daca le aplici ACUM!

Surse foto: istockphoto,com, pexels.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a demonstrat științific: copiii chiar sunt cei mai obraznici când sunt în preajma mamelor
    S-a demonstrat științific: copiii chiar sunt cei mai obraznici când sunt în preajma mamelor

    Crize de furie, dorințe imposibile urmate de reprize întregi de plânsete și lamentări, toate desfășurate numai în prezența ta, dragă mamă? Ei bine, se pare că...

    Demonstrat științific: copiii cu aceste nume sunt mai obraznici
    Demonstrat științific: copiii cu aceste nume sunt mai obraznici

    Listele cu numele celor mai cuminți și a celor mai obraznici copii au fost publicate!

    Studiu: copiii care se culcă târziu au un risc mai mare de a suferi de depresie la maturitate
    Studiu: copiii care se culcă târziu au un risc mai mare de a suferi de depresie la maturitate

    Orice părinte cunoaște chinul orei de somn, tortura la care este supus atunci când juniorul refuză somnul cu mare îndârjire.

    Bebelușii care încep diversificarea mai devreme dorm mai bine
    Bebelușii care încep diversificarea mai devreme dorm mai bine

    Vârsta potrivită pentru începerea diversificării reprezintă un subiect de veșnică controversă. Majoritatea părerilor susțin că este indicat să fie începută...

    Studiu: copiii care petrec mai mult timp cu părinții lor sunt mai inteligenți
    Studiu: copiii care petrec mai mult timp cu părinții lor sunt mai inteligenți

    Este de la sine înțeles faptul că părinții influențează dezvoltarea copilului pe toate planurile. Cercetătorii au descoperit că influența și studiile adulților au un impact...

    Copiii care mint sunt mai deștepți, spun cercetătorii
    Copiii care mint sunt mai deștepți, spun cercetătorii

    Minciunile nevinovate sunt un lucru pe care cei mai mulți dintre copii îl au în comun. Părinții privesc acest comportament ca fiind îngrijorător pentru integritatea...

    Copiii care seamănă cu tații lor sunt mai sănătoși
    Copiii care seamănă cu tații lor sunt mai sănătoși

    Veste bună pentru copiii care seamănă cu tații lor!

    © 2019 Qbebe