Copilul devine un bully din vina tatălui: un studiu surprinde parentingul modern

Copilul devine un bully din vina tatălui: un studiu surprinde parentingul modern

Irina Olteanu - Redactor Senior

Bullying-ul este un comportament des întâlnit, iar motivele pentru care apare sunt de obicei legate de familie. Conform unei cercetări, rolul pe care îl are tatăl în acest sens este primordial și poate determina un copil să devină bully, atunci când timpul petrecut alături de copil este redus. Află în continuare mai multe.

Studiu – un copil devine bully din cauza tatălui

Drept urmare a carantinei instituite la nivel mondial, părinții s-au bucurat de timp liber suplimentar cu copiii sau cel puțin așa ar fi trebuit. Din păcate, foarte mulți au ajuns să petreacă tot mai puțin timp cu copiii lor din cauza faptului că lucrează acasă. Au fost emise numeroase concluzii cu privire la beneficiile pe care le oferă timpul de calitate petrecut de un tată cu copilul său, însă iată că un studiu a demonstrat că atunci când acest timp este redus, crește riscul ca acei copii să devină bully.

Un cercetător din partea Universității Vanderbilt din Tennessee susține că percepția copiilor cu privire la timpul pe care tații lor îl petrec cu ei are un impact major asupra comportamentului de bullying. Autorul studiului, sociolog și psiholog licențiat Andre Christie-Mizell subliniază că “comportamentul nostru este direcționat de percepția noastră asupra lumii, așa că dacă copiii simt că nu primesc suficient timp și atenție din partea părinților, acele sentimente trebuie canalizate undeva și acest lucru se întâmplă în interacțiunea cu semenii lor”.

Acest studiu a fost publicat în revista Tineret și Societate în data de 28 ianuarie 2011 și a urmărit să răspundă la două întrebări: care este relația dintre numărul de ore în care părinții lucrează și comportamentul de bullying al copilului și care estre relața dintre comportamentul de bullying și percepțiile tineretului cu privire la cantitatea de timp pe care părinții o petrec cu ei. Au fost studiate în acest sens comportamentul și percepțiile unui număr de 687 copii, cu vârsta între 10-14 ani, care trăiau cu ambiii părinți în anul 2000.

timp petrecut de tata cu copil

În ce mod sunt influențați copiii de timpul petrecut cu tații lor

Psihologul Andre Christie-Mizell a crezut inițial că orele de lucru ale mamei ar putea avea un impact mai mare asupra copiilor care manifestă un comportament de bullying, dat fiind faptul că ele îngrijesc și supraveghează copiii în general. Însă a realizat că atunci când tații au lucrat full-time sau suplimentar, iar copiii au considerat că nu petrec suficient timp alături de ei, procentul de bullying a crescut. Acest comportament a inclus cruzime față de alte persoane, asociere cu copii care ajung în situații problematice, un temperament extrem de puternic și lipsa părerii de rău. Orele lucrătoare ale mamei au avut un impact modest spre absent în acest sens.

Conform cercetătorilor, este posibil să se întâmple acest lucru deoarece copiii cred deja că mamele sunt mai accesibile, fiind principalele persoane care se ocupă de familie. “Această cercetare indică faptul că este la fel de important ca un copil să petreacă timp cu ambii părinți, iar tații trebuie să facă un efort”. Psihologul sugerează ca tații să programeze interacțiuni plăcute alături de copii, pe care aceștia să le aștepte și să înțeleagă că acele moment sunt speciale pentru a petrece timp împreună. De exemplu, pot să ia micul dejun, în loc să îi însoțească la cumpărături apărute în ultima clipă “copiii trebuie să știe că au acest interval de timp programat și este important ca tații să respecte programul cât mai mult posibil. Dacă tații nu pot participa la o anumită activitate, este important să explice copilului de ce s-a întâmplat acest lucru și cum influențează familia viața sa profesională”.

Atunci când nevoile de bază ale copiilor trec neobservate, vor recurge la un comportament negativ prin care caută atenție pentru a aduce lumina pe nevoile lor. Adeseori, acest comportament negativ și agresiv este rezultatul modului în care sunt tratați de părinți. De aceea, este important ca și tații să se bucure de acest timp pe care izolarea îl oferă pentru a se conecta cu copiii lor și a le oferi atenție. Chiar și câteva ore pe zi pot să aibă un impact important!

Sursa:www.smartparenting.com.ph

Articolul urmator
Studiu: Fetițele încep să se gândească să slăbească chiar de la 6 ani și vina este a mamelor
Studiu: Fetițele încep să se gândească să slăbească chiar de la 6 ani și vina este a mamelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Da, parentingul poate scoate ce-i mai rău din tine, dar asta nu înseamnă că nu-ți mai iubești copilul
    Da, parentingul poate scoate ce-i mai rău din tine, dar asta nu înseamnă că nu-ți mai iubești copilul

    Parenting-ul presupune cel mai greu „job” din lume. Rolul de părinte te poate copleși adesea, iar reacția ta e pe măsură. Uneori îți mai pierzi cumpătul, alteori...

    Ce faci dacă/când copilul vă surprinde în timpul relațiilor intime?
    Ce faci dacă/când copilul vă surprinde în timpul relațiilor intime?

    Să știi cum să reacționezi în cazul în care copilul te surprinde în timpul relațiilor intime reprezintă o adevărată provocare. Astfel, în primele momente...

    Infertilitatea nu este din vina ta!
    Infertilitatea nu este din vina ta!

    Studiile arată că în Statele Unite, 1 din 5 femei se confruntă cu probleme de fertilitate și milioane alte femei nu pot duce o sarcină până la capăt, din diverse motive...

    Tinerii din România vorbesc despre lucrurile auzite de la proprii părinți. „Au avut grijă să-mi spună că violul a fost și din vina mea”
    Tinerii din România vorbesc despre lucrurile auzite de la proprii părinți. „Au avut grijă să-mi spună că violul a fost și din vina mea”

    A fi părinte este o sarcină extrem de solicitantă, care necesită cea mai mare dedicare și disponibilitate pentru a face față celor o mie de provocări pe care le implică. Cu toate...

    Parentingul în artă: cele mai faimoase picturi cu mame și copii care îți vor tăia respirația
    Parentingul în artă: cele mai faimoase picturi cu mame și copii care îți vor tăia respirația

    Relația părinte-copil, cu precădere cea dintre mamă și copil, a fost sursă de inspirație pentru marii pictori ai lumii. Fie că este vorba despre cei din epoca Renașterii sau din...

    Un băiețel de 3 ani din Brașov și-a găsit sfârșitul sub roțile mașinii tatălui său. Atenție la neatenție, dragi părinți!
    Un băiețel de 3 ani din Brașov și-a găsit sfârșitul sub roțile mașinii tatălui său. Atenție la neatenție, dragi părinți!

    Tragedie în Braşov: un copil de trei ani a decedat după ce a fost lovit de un autoturism în curtea unui imobil. Autoturismul s-a dovedit a fi chiar cel al tatălui său.

    Parentingul și agorafobia. Cum reușește o mamă să aibă grijă de familia ei deși iese din casă o dată la două luni
    Parentingul și agorafobia. Cum reușește o mamă să aibă grijă de familia ei deși iese din casă o dată la două luni

    Știai că agorafobia afectează viața a milioane de oameni? Curios, nu-i așa? Ei bine, atunci când o mamă manifestă această tulburare, lucrurile se complică. Din cauza fricii...

    Părinții mei au murit înainte să am copii. E dificil parentingul fără părinți
    Părinții mei au murit înainte să am copii. E dificil parentingul fără părinți

    În afară de partenerul tău, persoanele pe care le dorești cel mai mult în preajmă odată ce devii mamă sunt părinții tăi. De multe ori, este suficient să auzi din partea...

    © 2024 Qbebe