8 alimente care schimbă mirosul vaginului tău

8 alimente care schimbă mirosul vaginului tău

Irina Olteanu - Redactor Senior

Poate nu îți imaginai, dar mirosul vaginului tău poate fi influențat de alimentația pe care o consumi. Există câteva alimente precum ceapa și ananasul cu un impact negativ, respectiv pozitiv al mirosului. Îți explicăm în continuare ce trebuie să știi despre fiecare în parte.

1. Ceapă și usturoi

Ceapa nu este responsabilă doar pentru un miros neplăcut al cavității bucale. Medicul specialist în obstetrică-ginecologie, Dr.Nicole Scott, subliniază că orice aliment care îți modifică mirosul respirației poate cauza și un miros vaginal diferit, iar ceapa este des întâlnită în acest sens. Când consumi ceapă, excreți un miros specific în urină, a declarat Dr.Vaness Cullins, efect similar constatat și în urma consumului de usturoi. Usturoiul face parte din aceeași categorie; deși este un aliment sănătos și un puternic antioxidant, mirosul său puternic poate afecta transpirația din zona inghinală. Medicul de familie Djinge Lindsay a declarat că un consum de alimente cu miros Multi-Gyn Flora Plusputernic poate transfera mirosul în regiunea vaginală.

Multi-Gyn Flora Plus este aliatul tău dacă dorești să scapi de mirosul neplăcut din zona intimă. Te ajută în plus să ameliorezi senzația de mâncărime și iritația din zona vaginală, simptome specifice candidozei vaginale. Acesta nu doar previne, ci și tratează candidoza vaginlă, având la bază complexul patentat 2QR în combinație cu prebiotice selective. Multi-Gyn Flora Plus optimizează pH-ul vaginal, fiind sigur și lipsit de reacții adverse. Pentru o utilizare mai ușoară fiecare monodoză este prevăzută cu aplicator; se utilizează zilnic înainte de culcare timp de 5 zile. În cazul în care dorești să previi recidivarea candidozei este suficient să aplici o doză o dată la 3 zile.

2. Sparanghel

Sparanghelul nu influențează doar urina, care ajunge să aibă un miros deranjant din cauza unei substanțe chimice denumită acid asparagusic care este descompus în compuși cu sulf. Poate afecta și pH-ul vaginal, care va dobândi un miros neobișnuit. Din fericire, dispare de la sine în decurs de câteva zile. Dacă îți dorești să menții un miros al vaginului minim sau cât mai neutru posibil, sparanghelul trebuie să se regăsească în moderație în alimentația ta.

alimente care schimba mirosul vaginului tau

3. Broccoli

O legumă cu un miros neplăcut care poate cauza o mireasmă nedorită în zona vaginală, diferită de cea uzuală este broccoli. Deoarece oferă importante beneficii nutritive, nu trebuie să o excluzi complet din alimentație. La fel care și în cazul sparanghelului, consumul său va modifica mirosul vaginal timp de câteva zile, revenind apoi la normal. Medicul specialist în obstetrică-ginecologie Anna Cabeca este de părere că trebuie să consumi broccoli în cantități excesive pentru a afecta mirosul vaginal. În general este un aliment excelent pentru sănătatea vaginală, hormonală și a sânilor. Dacă vrei să eviți mirosul neplăcut, încearcă să apelezi la mugurii de broccoli.

4. Carne

Educatorul de sex din cadrul Universității Columbia și autor de carte Dr.Sari Locker a declarat că prin consumul de carne vaginul tău poate dobândi un gust extrem de sărat.

5. Alimente prăjite

Nu trebuie să renunți la cartofii prăjiți, însă dacă observi că alimentele prăjite pe care le consumi cauzează un miros vaginal deranjant trebuie să le eviți. Medicul Sara Twogood spune că dietele bogate în grăsimi și alimente grase (prăjite sau procesate) au fost asociate cu un risc crescut de vaginoză bacteriană. Vaginoza bacteriană este cea mai comună infecție vaginală și este caracterizată de obicei prin simptome precum scurgere vaginală subțire, cenușie, verde sau albă, cu miros suspect, mâncărime vaginală, senzație de arsură la urinare.

alimente care schimba mirosul vaginului tau

6. Ananas

Deși nu există dovezi științifice care să susțină acest aliment, multe femei au declarat că atunci când l-au consumat gustul și mirosul zonei vaginale a devenit mai dulce. Medicul de familie Djinge Lindsay subliniază că dacă mirosul tău vaginal este neplăcut, nu ar trebui să te bazezi pe ananas pentru vindecare. Vaginul fiecărei femei este diferit, iar gustul său va fi diferit în funcție de persoana care îl gustă și de papilele sale gustative. În categoria ananasului pot fi incluse și citricele care modifică nivelul pH-ului vaginal din cauza unei acidități crescute.

7. Țelina

Se pare că țelina poate neutraliza mirosul din zona intimă. Este un aliment bogat în vitamina C și apă, așa că poate reduce orice gust amar pe care îl ai. Nu uita să menții corpul suficient hidratat pentru a te asigura de o bună sănătate intimă.

8. Cafea

Cafeaua este una dintre cele mai puternic mirositoare substanțe care pot modifica mirosul vaginului deoarece modifică practic mirosul lichidelor corporale precum transpirația. Această schimbare în corp și pH te poate face mai predispusă să dezvolți o infecție de tip candida. Practic, când consumi un aliment care modifică pHul vaginal, precum cafeaua care este acidă, se poate modifica și gustul și mirosul secreței vaginale. Sexoloaga Jessica O’Reilly susține că fumatul, cofeina și conservanții pot conduce la un gust mai amar al vaginului. În cazul femeilor consumatoare de cafea, situația nu este atât de îngrijorătoare; asigură-te că echilibrezi lichidele consummate zilnic și alături de cafea optează și pentru apă.

www.magazinvavianpharma.ro/

Surse: www.bustle.com,www.her.ie, www.rsvplive.ie,www.elitedaily.com

Articolul urmator
Gargara cu sare, obiceiul sănătos pentru copilul tău
Gargara cu sare, obiceiul sănătos pentru copilul tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce se schimbă femeile după ce devin mame? Răspunsul simplu pentru bărbații care nu înțeleg
    De ce se schimbă femeile după ce devin mame? Răspunsul simplu pentru bărbații care nu înțeleg

    Cred că toate femeile care au copii pot să confirme că din momentul în care au devenit mame, viața lor s-a schimbat la 360 de grade. Din acel moment, au căzut pe locul 2, iar e...

    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.
    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.

    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot schimba și înțelepciunea de a face diferența între cele...

    Trucurile noastre favorite de parenting de pe ... TikTok. Îți vor schimba viața!
    Trucurile noastre favorite de parenting de pe ... TikTok. Îți vor schimba viața!

    Ce ne place când mai descoperim câte un truc inedit de parenting! Unele dintre ele sunt atât de bune și funcționează atât de bine încât ajungem să ne...

    Cele 7 alimente pe care le poți mânca în orice moment al zilei fără să te îngrași
    Cele 7 alimente pe care le poți mânca în orice moment al zilei fără să te îngrași

    Pentru a-ți menține silueta, nutriționiștii recomandă să incluzi permanent în meniul tău alimente bogate în fibre, ce se remarcă prin conținutul ridicat de fibre și...

    Alimente pe care copiii sub 4 ani nu trebuie să le mănânce niciodată
    Alimente pe care copiii sub 4 ani nu trebuie să le mănânce niciodată

    Există alimente pe care copiii de vârstă mică nu trebuie să le mănânce deoarece prezintă un risc crescut de înecare, dar și alimente care sunt contraindicate...

    Ministrul Educației continuă: cele 5 schimbări majore care vor schimba învățământul preuniversitar
    Ministrul Educației continuă: cele 5 schimbări majore care vor schimba învățământul preuniversitar

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în această dimineață, pe Facebook, cele cinci modificări pe care le ia în calcul la proiectele legilor educației, care...

    8 alimente care cresc ureea serică
    8 alimente care cresc ureea serică

    Hrana nu este responsabilă doar de asigurarea unor nutrienți valoroși, ci influențează și modul în care diverse organe reușesc să îi transforme prin procesele metabolice....

    Constipația în sarcină: 5 alimente care te fac să o dai uitării
    Constipația în sarcină: 5 alimente care te fac să o dai uitării

    Constipația în sarcină este mai frecventă decât crezi. Studiile arată că femeile sunt de 2-3 ori mai predispuse să sufere de constipație în timpul sarcinii și...

    © 2024 Qbebe