Diverticul Meckel: cauze, simptome și tratament

Ce este diverticulul Meckel

Diverticulul Meckel se referă la un săculeț de aprox. 5 cm, situat la nivelul peretului intestinal, în locul în care se realizează legătura dintre intestinul subțire și cel gros. Acest diverticul este un rest provenit din dezvoltarea intrauterină a sistemului digestiv și nu conține același tip de țesut ca al intestinului subțire. Astfel, fiind alcătuit din țesut similar celui regăsit la nivelul stomacului sau pancreasului, diverticulul Meckel poate secreta acid și, în aceste condiții, se formează leziuni ulceroase.

Riscul ca o persoană cu diverticul Meckel să se confrunte, pe parcursul vieții, cu complicații produse de o asemenea anomalie congenitală intestinală este cuprins între 4-25%. Cu toate acestea, riscurile se reduc pe măsură ce se înaintează în vârstă. Spre exemplu, bebelușii și copiii aflați în primii ani de viață sunt cei mai expuși riscului de complicații.

Dintre cele mai cunoscute complicații produse de diverticulul Meckel fac parte:

• Hemoragiile: din pricina leziunilor de pe intestinul subțire;
• Obstrucția de la nivelul intestinului subțire: survine din cauza cicatricilor formate de diverticul. În acest context, acizii și hrana rămân blocate;
• Perforarea intestinului subțire în zona diverticulului;
• Peritonita: înseamnă inflamarea peritoneului, adică a membranei care căptușește pereții abdominali și protejează organele din abdomen. Peritonita se declanșează dacă peritoneul vine în contact cu fluide ale corpului iritante sau infectate;
• Intususcepția: se produce dacă o parte a intestinului pătrunde în zona alăturată acestui organ.

În general, se observă o incidență crescută a diverticulului Meckel la copiii care au și alte malformații congenitale digestive sau chiar malformații cardiace ori neurologice. Spre exemplu, diverticulul poate fi asociat cu omfalocelul: o anomalie congenitală caracterizată prin prezența organelor abdominale în afara abdomenului. 

În anumite cazuri, copiii cu diverticul Meckel suferă și de boala Crohn. Aceasta este o boală inflamatorie a tractului digestiv putând afecta, de exemplu, intestinul subțire, intestinul gros, anusul etc.

Cauzele diverticulului Meckel 

Această anomalie congenitală apare pe fondul închiderii incomplete a canalului vitelin în timpul dezvoltării intrauterine. În mod normal, canalul vitelin, ce asigură legătura dintre sacul vitelin și intestinul subțire, se închide complet în săptămânile 7-8 ale sarcinii. Sacul vitelin joacă un rol esențial în dezvoltarea intrauterină din săptămânile 5-10 ale sarcinii având funcții vitale, precum: crearea primelor celule sanguine, furnizarea nutrienților pentru făt, asigurarea schimbului de gaze între mamă și făt etc.

Simptomele diverticulului Meckel

Manifestările care însoțesc diverticulul Meckel depind de vârsta la care această afecțiune este descoperită. Medicii vin cu următorul avertisment: peste 50% dintre cazurile de diverticul Meckel simptomatice sunt detectate la copiii mai mici de 2 ani. Astfel, micuții au de suferit din pricina blocajelor intestinale, care determină acumularea materiilor fecale și dureri abdominale moderate sau severe. 

În cazul copiilor mai mari, printre simptomele care însoțesc diverticulul Meckel se numără:

• Sângerările intestinale: acestea conduc la sângerări în zona rectului. De cele mai multe ori, sângerările nu sunt dureroase însă, uneori, provoacă dureri abdominale;
• Sângele din materiile fecale: este vizibil întrucât există leziuni pe intestinul subțire. Sângele eliminat este roșu strălucitor, cărămiziu, maro sau chiar negru. În plus, scaunul poate avea consistență gelatinoasă;
• Greața și vărsăturile;
• Stările persistente de oboseală: acestea sunt provocate de anemia care apare în urma sângerării intestinale și rectale. 

În același timp, simptomele diverticulului Meckel nu sunt întotdeauna constante și pot surveni abia în adolescență sau la maturitate. De pildă, la un moment dat se pot sesiza urme de sânge în materiile fecale, însă următorul scaun din ziua respectivă are aspect normal. 

Diagnosticul diverticulului Meckel

În afară de efectuarea unui examen fizic complex, pentru un diagnostic corect medicii recomandă:

Diverse analize

Pe de o parte, analizele de sânge indică prezența unei anemii generate de sângerările intestinale sau o infecție. Printre analizele recomandate adesea în caz de diverticul Meckel se regăsesc:

• Măsurarea hemoglobinei: hemoglobina este proteina ce conține fier și care se află în globulele roșii;
• Hemograma completă: pentru a se verifica numărul celulelor albe.  Când acestea sunt numeroase, este semn de infecție în organism;
• Hematocritul: măsoară procentul de globule roșii.

Pe de altă parte, se efectuează analiza numită hemoragii oculte în materiile fecale. Aceasta este utilă pentru a detecta sângele eliminat prin scaun.

Teste imagistice

Dintre cele mai indicate pentru diagnosticarea diverticulului Meckel fac parte:

• Ecografia abdominală: este recomandată mai ales copiilor;

• Radiografia abdominală: se efectuează după introducerea în corp, cu ajutorul unei clisme, a substanței numite bariu. De obicei, radiografiile abdominale se recomandă când există o suspiciune de blocaj intestinal;
• Examenul RMN sau CT-ul: pentru identificarea complicațiilor provocate de diverticulul Meckel;
• Scanarea Meckel: se realizează prin injectarea intravenoasă a unei substanțe numite technetium. Rolul scanării Meckel este de a se detecta mucoasa gastrică prezentă la nivelul intestinelor;
• Angiografia CT: pentru a se identifica sursele de sângerare;
• Angiografia mezenterică: se realizează cu ajutorul unei substanțe de contrast administrată intravenos. Angiografia mezenterică poate identifica artera vitelină, responsabilă de vascularizația diverticulului Meckel. 

Rectosigmoidoscopia

Această investigație constă în introducerea prin rect, până la intestinul gros, a unui tub subțire, foarte flexibil, dotat cu cameră video. Rectosigmoidoscopia se utilizează pentru examinarea rectului și colonului ca să se poată identifica eventuale blocaje și sângerări. 

Endoscopia cu capsulă

Se folosește în cazul în care rezultatele obținute la un anumit test imagistic nu sunt concludente. Pentru efectuarea endoscopiei pacientul înghite o capsulă wireless, care emite semnale când se află pe tractul gastrointestinal. Semnalele sunt captate și proiectate sub forma unor imagini care dezvăluie anomaliile intestinale. 

Enteroscopia cu balon

Este utilizată pentru examinarea intestinului subțire. Un dispozitiv numit enteroscop se introduce prin cavitatea bucală până la intestin recurgându-se și la insuflarea de aer. Enteroscopia cu balon se efectuează cu analgezie și sedare. 

Laparoscopia diagnostică

Reprezintă o procedură minim invazivă, care constă în introducerea unui tub flexibil, subțire, dotat cu cameră video, prin mici incizii abdominale. Rolul investigației este de a examina intestinele și diverticulul Meckel. Datorită laparoscopiei se pot obține informații precise despre structura, dimensiunea și aspectul diverticulului. 

Tratamentul diverticulului Meckel

Ca să stabilească tratamentul cel mai potrivit, medicii țin cont de:

• Severitatea afecțiunii;
• Vârsta pacientului;
• Starea generală de sănătate;
• Istoricul medical;
• Toleranța pentru anumite medicamente, proceduri sau terapii.

Având în vedere aspectele menționate, în caz de diverticul Meckel se poate opta pentru:

Tratament nechirurgical

Este adecvat în special pentru pacienții care nu se confruntă cu manifestări neplăcute. Astfel, poate fi suficientă monitorizarea constantă pentru a se interveni rapid dacă apar simptome specifice diverticulului Meckel. Spre exemplu, dacă apar dureri abdominale și/sau sângerări rectale ușoare, medicul recomandă medicamente precum inhibitori de pompă de protoni pentru diminuarea acidității gastrice și pentru prevenirea formării leziunilor ulceroase. 

Dacă se constată prezența unei infecții, sunt prescrise antibiotice. În caz de anemie survenită din cauza sângerărilor intestinale, medicii pot recomanda suplimente pe bază de fier. 

Când este vorba despre un blocaj intestinal, pacienții nu au voie să mănânce, să bea și să ia medicamente pe cale orală. În schimb, sunt hrăniți și tratați cu ajutorul perfuziilor. 

Tratament chirurgical 

Operația pentru diverticul Meckel este indicată când intervin sângerări intestinale și rectale severe. Cele mai utilizate tehnici chirurgicale sunt:

• Diverticulectomia: implică îndepărtarea diverticulului pentru a preveni sau pentru a trata complicații precum hemoragiile sau obstrucția intestinală;
• Rezecția intestinală: înseamnă îndepărtarea porțiunii afectate a intestinului subțire și realizarea reconectării porțiunilor sănătoase pentru menținerea funcțiilor intestinale. Rezecția este indicată în cazurile în care intestinul subțire este grav afectat sau când intervin blocajele intestinale.

După operație pacientul este hidratat și hrănit intravenos pentru ca intestinul să se poată vindeca. Odată ce intestinele își reiau funcțiile, se trece treptat la hrană solidă, în cantități mici. Pacientul este externat numai după ce se poate hrăni fără probleme cu alimente solide. 

La fel ca în cazul altor intervenții de pe tractul gastrointestinal, și cele care se adresează diverticulului Meckel pot genera, în cazuri rare, anumite complicații. De pildă, se poate ajunge la infectarea zonelor cu incizii sau la formarea aderențelor abdominale. Acestea din urmă sunt benzi de țesut fibros care se formează în abdomen și care leagă organele digestive între ele.

Prevenția diverticulului Meckel

Diverticulul Meckel face parte dintre anomaliile congenitale care nu pot fi prevenite. 

Medicii atrag atenția asupra următorului fapt: în general, persoanele care trec printr-o intervenție chirurgicală pentru diverticul Meckel se recuperează complet și nu se confruntă pe, termen lung, cu probleme legate de funcțiile gastrointestinale sau cu probleme de hrănire. 

Megacolonul congenital sau boala Hirschsprung: cauze, simptome și tratament