Contributors

În ce zile ale săptămânii să procreezi dacă vrei copii cuminți

Părintele Arsenie Boca, unul dintre cei mai importanți duhovnici români, a dat inclusiv sfaturi cu privire la viața de familie, de cuplu. Printre acestea se numără, de exemplu, cele care țin de momentele cele mai potrivite pentru a procrea, precum și sfaturi legate de ce ar trebui să facă zilnic femeile însărcinate pentru a avea parte de copii reușiți și sănătoși. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi astfel de îndemnuri ale Părintelui!

Sfaturile Părintelui Arsenie Boca pentru femei și pentru viața de cuplu

În afara de viața dedicată activității monahale și picturii, Arsenie Boca a lăsat moștenire numeroase sfaturi, inclusiv pentru femei. În același timp, se spune că a săvârșit și diferite minuni.

Unele dintre cele mai cunoscute îndemnuri ale sale sunt legate de ce trebuie să facă femeile odată ce rămân însărcinate. Astfel, Arsenie Boca spunea că rugăciunea trebuie să fie parte integrantă a activităților zilnice, dând-o ca exemplu pe mama sa: „Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: «Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer». După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească - n.n), mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi: - O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!”

Plecând de la demersul mamei sale, părintele le-a îndemnat pe toate femeile care așteaptă un copil să nu neglijeze rugăciunea: „De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă când sunteţi însărcinate. Voi ziceţi că nu aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi”.

Alt sfat al lui Arsenie Boca, pentru cuplurile care își doresc copii, a fost ca, în scopul de a avea copii curați și cuminți, să desfășoare activități sexuale doar în anumite zile, precum marți și joi: „Dacă vreţi să aveţi copii curaţi, să aveţi împreunare cu bărbatul numai marţi şi joi, celelalte zile sunt oprite”.

În legătură cu acest aspect, părintele era de acord să existe, în cuplu, atât activitate sexuală (în zilele menționate, când nu erau Posturi), cât și abstinență, despre care spunea că „dă vigoare”. Un alt detaliu pe care îl menționa pentru credincioși era că implicarea femeii în activitatea sexuală este permisă doar în cadrul căsătoriei legale. În cazul celor care nu își doreau copii, spunea că ar trebui „să trăiască ca frații”.

Părintele Arsenie Boca le sfătuia întotdeauna pe femei să nu avorteze, în condițiile în care acest demers este echivalentul unei crime și se va răsfrânge asupra viitorilor copii.

De asemenea, le îndemna pe credincioase să-și alăpteze copiii, venind cu următoarea precizare: „Dacă nu veți alăpta copii, veți alăpta cancer!”.

Nu în ultimul rând, în legătură cu viața de familie, Părintele Arsenie Boca era de părere că, în căsniciile în care bărbatul este alcoolic, femeia avea dreptul să înainteze divorț, astfel încât să nu se ajungă la o crimă în acea familie: „Lasă-l, că uite, te omoară, se întâmplă ceva. Mai bine lasă-l!”

Cine a fost părintele Arsenie Boca

De fapt, numele său de botez a fost Zian și s-a născut în anul 1910 în localitatea Vata de Sus, județul Hunedoara.

A urmat școala primară în satul natal și după aceea Liceul Avram Iancu din Brad. După terminarea liceului, și-a continuat studiile în cadrul Institutului Teologic din Sibiu (în perioada 1929-1933) și ulterior la Institutul de Belle Arte din București (în anul 1933). Doi ani mai târziu este hirotonit diacon și în anul 1939 ajunge pe Muntele Athos (Grecia), unde va sta cam trei luni.

Revenit în țară, se alătură Părintelui Dumitru Stăniloae și vor traduce în limba română „Filocalia” (o culegere de texte ale Sfinților Părinți ai Bisericii, acestea aparținând mai multor secole).
În anul 1940 este călugărit sub numele de Arsenie la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. După 2 ani va fi hirotonit preot, tot acolo.

În anul 1948, în luna mai, este arestat de Securitate și condamnat la închisoare pe motiv că ar fi colaborat cu Mișcarea Legionară. 6 luni mai târziu este izgonit de la Sâmbăta de Sus și trimis la Mănăstirea Prislop. De aici este însă iar condamnat la închisoare, la Ocnele Mari și după aceea va fi trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Între 1952 și 1959 Arsenie Boca stă la Mănăstirea Prislop, iar după ce aceasta se va închide, va fi obligat să se stabilească în București. A fost angajat pictor secund la Biserica „Sfântul Elefterie”. În 1961 a început să lucreze tot ca pictor la atelierul de pictură al Patriarhiei (de la Schitul Maicilor).

În anul 1968 se pensionează și timp de 15 ani va munci la pictarea Bisericii de la Drăgănescu.
Părintele Arsenie Boca a decedat pe 28 noiembrie 1989 la Mănăstirea Sinaia, iar pe 4 decembrie a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara.

 

Surse: adevărul.ro, creștinortodox.ro, ortodoxia.me

Poza principală: https://www.istockphoto.com/photo/two-pairs-of-hand-touch-gm484449126-71259547

Ce se întâmplă dacă ai lichid amniotic în exces?

Surse foto: istockphoto.com, facebook.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un restaurant oferă reduceri părinților care au copii cuminți
    Un restaurant oferă reduceri părinților care au copii cuminți

    Oricine își dorește să se bucure în liniște de masa de prânz sau cea de seară. Acest lucru devine totuși imposibil dacă în local există micuți...

    O mamă a înlocuit numele soțului ei din telefon cu Moș Crăciun și acum are cei mai cuminți copii
    O mamă a înlocuit numele soțului ei din telefon cu Moș Crăciun și acum are cei mai cuminți copii

    Să fii părinte nu este deloc lucru ușor, iar părinții care excelează în educația copiilor sunt, de fapt, cei care au cel mai ridicat simț al umorului și o imaginație fără...

    Zile libere 2021: Care sunt sărbătorile legale de care se vor bucura românii în timpul săptămânii
    Zile libere 2021: Care sunt sărbătorile legale de care se vor bucura românii în timpul săptămânii

    Zilele libere pentru anul 2021 vin ca o veste proastă pentru angajați. În calendar sunt 15 zile libere pe an, date prin lege. Vestea proastă este aceea că opt dintre ele pică...

    Fiecare zodie are o zi norocoasă a săptămânii! Află care este a ta
    Fiecare zodie are o zi norocoasă a săptămânii! Află care este a ta

    Dacă ai încercat de mai multe ori să găsești răspunsul la întrebarea: „De ce mă simt atât de bine în ziua de...?”, iar în altele parcă nu...

    De ce au fost atât de cuminți copiii de la nunta regală
    De ce au fost atât de cuminți copiii de la nunta regală

    O nuntă, fie ea normală, fie ea regală, presupune multă pregătire, agitație, lume care încearcă să prindă cele mai bune locuri în biserică, la ceremonie și, desigur,...

    Alex Velea în rolul de tătic: „Stați cuminți! Bagă sabia la loc, Dominic, fii cuminte”
    Alex Velea în rolul de tătic: „Stați cuminți! Bagă sabia la loc, Dominic, fii cuminte”

    Copiii lui Alex Velea cu Antonia sunt la fel ca oricare alți copii. Artistul a venit însoțit de cei doi băieți ai săi la o emisiune și a dezvăluit cum gestionează educația...

    In weekend sotie model, in timpul saptamanii ca la bordel, timp de un an. Afla de ce a fost sotul de acord si ce s-a intamplat la finalul experimentului
    In weekend sotie model, in timpul saptamanii ca la bordel, timp de un an. Afla de ce a fost sotul de acord si ce s-a intamplat la finalul experimentului

    Robin Rinaldi (50 de ani) este o femeie atragatoare dornica sa intalneasca barbati care sa-i satisfaca pofta de aventura erotica. Iar asta nu a impiedicat-o sa aiba o relatie fericita cu...

    © 2021 Qbebe