Surpriză! Medicii au crezut că este apendicită, dar, de fapt, femeia de 43 de ani nu știa că este gravidă și că a intrat în travaliu

Surpriză! Medicii au crezut că este apendicită, dar, de fapt, femeia de 43 de ani nu știa că este gravidă și că a intrat în travaliu

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Janice Kerwick (din Marea Britanie) nu se simțea bine de mai multe luni, având dureri abdominale persistente. După numeroase investigații medicale și un test de sarcină, s-a descoperit că nu avea apedicită, așa cum se crezuse inițial, ci că era însărcinată în opt luni. Ajunsă de urgență la spital pentru dureri insuportabile, femeia în vârstă de 43 de ani a născut. Descoperă povestea incredibilă a lui Janice Kerwick, care și-a îndeplinit în sfârșit visul de a deveni mamă!

Timp de mai multe luni, nu a știut că este însărcinată

Janice Kerwick a început să se confrunte cu dureri abdominale puternice și cu pierdere în greutate încă de la finalul anului trecut, dar fără a primi un diagnostic. Între timp, a fost internată de câteva ori  în spital, dar starea ei nu se îmbunătățea, ci dimpotrivă.

Timp de 10 ani, ea și soțul ei, Daniel, se străduiseră să devină părinți, urmând inclusiv o procedură de fertilizare in vitro, după ce în tinerețe fusese diagnosticată cu Sindromul ovarelor polichistice. La un moment dat, cuplul demarase și proceduri de adopție. În final, Janice renunțase la ideea că ar mai putea deveni mamă biologică și știa că trebuia să se rezume la statutul de mamă vitregă (soțul ei are copii dintr-o căsnicie anterioară).  Potrivit „The Sun”, a precizat că: „Dintotdeauna am știut că am dificultăți în a rămâne însărcinată, dar încă îmi era greu să accept că trebuia să mă opresc din încercări.” În ultimele luni, făcuse și trei teste de sarcină, toate fiind negative.

Pe data de 21 iunie, a simțit o durere abdominală foarte puternică, urmată de pierderea controlului asupra vezicii. În acele momente era foarte speriată și a solicitat ajutor medical de urgență. Conform sursei citate, a povestit că: „Tremuram de durere- nu simțisem niciodată așa ceva. Eram îngrozită. Nu știam ce avea să mi se întâmple.”

După sosirea ambulanței care trebuia să o ducă la Spitalul „Queen Elizabeth” din Greenwich, medicii au anunțat-o că era suspectă de apendicită și că era necesar să fie operată de urgență. Cu două ore înainte să ajungă pe masa de operație, un test de sarcină a dovedit că era însărcinată în 8 luni și că de fapt pierderea controlului asupra vezicii reprezentase ruperea apei.

Janice-Kerwick-fericita-cu-fiica-ei-in-brate

Sursă poză: facebook.com/janice.wall.581/

În loc să fie operată de apendicită, a născut

Janice-Kerwick-tinandu-si-fetita-in-brate-dupa-nastereJanice a relatat în detaliu, așa cum reiese și din sursa citată anterior, cum a decurs totul după ce a aflat că urma să nască, în loc să fie operată de apendicită: „Am aflat că sunt însărcinată cu două ore înainte de cezariană. Am rămas blocată la început, ca și cum nu acceptam că mi se întâmplă tocmai mie. L-am sunat imediat pe Daniel, care era precum un iepure zăpăcit- I-a luat câteva minute pentru a-și da seama ce avea de făcut și a sărit în mașină. Mi-am sunat părinții și ei au crezut că glumeam- Eu continuam să spun „Nu, mamă, nu glumesc, în câteva ore vei fi bunică.”

Pe 22 iunie, a născut prin cezariană o fetiță cu o greutate de puțin peste 2 kg, medicii precizând că sarcina lui Janice nu a fost vizibilă întrucât a avut puțin lichid amniotic. S-a estimat că micuța (ce a primit numele Arabella) se născuse undeva între 33-37 de săptămâni.

Sursă poză: facebook.com/janice.wall.581/

Proaspeților părinți nu le venea să creadă ce li s-a întâmplat

După ce în loc să fie operată de apendicită, cum crezuse inițial, a născut o fetiță, Janice a fost plină de emoții. Din informațiile oferite în „The Sun”, a explicat următoarele: „Nu credeam că este real până când nu am ținut-o în brațe. Dar de îndată ce am reușit să fac asta, am trăit cea mai frumoasă stare din lume și pur și simplu am izbucnit în lacrimi. Este perfectă și este tot ce ne-am dorit...Chiar ne cumpărasem și un câine, gândindu-ne că nu vom putea avea vreodată copii- și până la urmă s-a întâmplat!”

Totodată, fericita mamă a ținut să adauge (confom aceleiași surse) că: „Suntem atât de recunoscători pentru miracolul nostru, a meritat toți acești ani de așteptare! Și-a întâlnit frații vitregi în weekend și aceștia o adoră. Cred că încă mai suntem puțin în stare de șoc- Nu multe persoane pot spune că s-au dus la spital pentru o apendicită și că au revenit acasă cu un bebeluș!”

Janice-Kerwick-stand-pe-canapea-si-tinandu-si-fiica-in-brate

Sursă poză: facebook.com/janice.wall.581/

Surse: a1.ro, thesun.co.uk, walesonline.co.uk

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: facebook.com, istockphoto.com

Articolul urmator
Mama a opt copii este gravidă la 50 de ani cu propria nepoată
Mama a opt copii este gravidă la 50 de ani cu propria nepoată

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Surpriză! Vedeta Game of Thrones a născut primul ei copil. Nimeni nu știa nici măcar că este însărcinată
    Surpriză! Vedeta Game of Thrones a născut primul ei copil. Nimeni nu știa nici măcar că este însărcinată

    Veste mare la Hollywood! Natalie Dormer, actrița care a interpretat rolul lui Margaery Tyrell în serialul „Game of Thrones” a devenit mămică! Vedetă a făcut recent...

    A crezut că este însărcinată cu gemeni, dar a avut parte de o surpriză de proporții. A adus pe lume șase copii
    A crezut că este însărcinată cu gemeni, dar a avut parte de o surpriză de proporții. A adus pe lume șase copii

    După ani de zile de încercări de a avea un copil, un cuplu din Houston era pe punctul de a renunța la visul lor de a deveni părinți. Se gândeau inclusiv la varianta...

    O femeie a fost operată greșit de hernie, deși ea era însărcinată în nouă luni. Nu a știut că este gravidă iar medicii nu și-au dat seama
    O femeie a fost operată greșit de hernie, deși ea era însărcinată în nouă luni. Nu a știut că este gravidă iar medicii nu și-au dat seama

    O femeie însărcinată în luna a 9-a a fost operată greșit de hernie la spitalul din Târgu Jiu. Medicii nu și-au dat seama că e gravidă decât după operație,...

    O mamă a făcut cezariană de urgență, dar medicii au descoperit că uterul era gol: „Le-am spus că ceva este în neregulă, dar nu m-au ascultat pentru că aveam doar 17 ani”
    O mamă a făcut cezariană de urgență, dar medicii au descoperit că uterul era gol: „Le-am spus că ceva este în neregulă, dar nu m-au ascultat pentru că aveam doar 17 ani”

    O femeie s-a dus la spital să nască prin cezariană, dar când medicul a făcut incizia, a descoperit că uterul său era gol. Găsiți explicația mai jos.

    Am refuzat să am grijă de nepotul meu când cumnata mea a intrat în travaliu
    Am refuzat să am grijă de nepotul meu când cumnata mea a intrat în travaliu

    O femeie povestește, pe Reddit, că a refuzat să aibă grijă de nepotul ei când cumnata ei a intrat în travaliu două săptămâni mai devreme. Aceasta a explicat că ea...

    Medicii i-au spus că va trăi doar 2 ani, dar a sfidat soarta și a împlinit 25 de ani! Este cel mai vârstnic pacient cu displazie tanatoforică
    Medicii i-au spus că va trăi doar 2 ani, dar a sfidat soarta și a împlinit 25 de ani! Este cel mai vârstnic pacient cu displazie tanatoforică

    Când Christopher Alvarez a venit pe lume, medicii i-au spus mamei sale că va trăi cel puțin 2 ani. Astăzi, Chris are 25 de ani și este cea mai în vârstă persoană...

    Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil
    Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil

    Anunț mare la "Vorbește Lumea" în această amiază: Cristina Cioran este însărcinată cu primul copil la 43 de ani. Actrița este extrem de fericită și spune că a avut...

    A crezut că este copil singur la părinți, dar a descoperit mai târziu că are 30 de frați
    A crezut că este copil singur la părinți, dar a descoperit mai târziu că are 30 de frați

    Efectuarea unui test ADN îți poate aduce rezultate mai mult decât surprinzătoare, punându-te în situația de a afla vești la care nu te-ai fi gândit...

    © 2024 Qbebe