Despre pierdere, doliu și de ce e important să ne dăm timp

Câte tipuri de doliu există și prin ce etape trecem atunci când suferim o pierdere

Există mai multe tipuri de doliu - nu știm exact câte, pentru că un om poate pierde multe într-o viață și poate fi în doliu după fiecare pierdere. Totuși, putem include aici câteva categorii și anume:

1. Pierderea unei persoane dragi în urma unei despărțiri;
2. Pierderea unei persoane dragi în urma decesului;
3. Pierderea identității de sine, sau a unui rol din viața noastră (de exemplu, când ne oprim din a mai practica o anumită meserie pe care am practicat-o foarte mult timp);
4. Pierderea siguranței sau a bunăstării fizice, mentale, emoționale sau financiare și totodată, pierderea autonomiei;
5. Pierderea dorințelor și viselor neîmplinite;
6. Pierderea unui animal de companie.

Doliul are mai multe etape, pe care nu le experimentăm cu toții la fel, însă trecem prin toate și de obicei, în această ordine:

1. Negarea (nu are cum să mi se întâmple mie asta);
2. Furia (de ce mi se întâmplă asta tocmai mie?);
3. Negocierea (Doamne, dacă mă scapi de boala asta, promit să mă schimb);
4. Tristețea sau depresia (exprimarea durerii);
5. Acceptarea (pasul inevitabil pe care îl facem pentru a ne împăca cu ceea ce ni se întâmplă).

Atingem aceste etape pe rând și uneori chiar mai revenim asupra unora dintre ele. Cu alte cuvinte, ne ghidăm după aceste repere, însă adevărul este că fiecare persoană e diferită și are ritmul său de vindecare. 

În toate ipostazele de doliu, e important să ne dăm timp 

Au spus-o mulți alții înaintea mea, dar o mai spun și eu. Timpul le vindecă pe toate. Atunci când ne doare ceva foarte tare (în cazul de față, pentru că am suferit o pierdere) e normal să nu putem să ne revenim imediat. Pentru unele persoane, vindecarea poate dura câteva luni bune, poate chiar un an. Poate doi. Poate și mai mult. 

Sigur că nu ne place să suferim și vrem să se termine cât mai repede, însă uite că uneori, nu avem încotro decât să avem răbdare cu noi.

Nu te judeca pentru că încă te mai doare plecarea iubitului din viața ta, sau pentru că încă tânjești după acea perioadă din viața ta, sau pentru că ai suferit de o boală care și-a lăsat o amprentă puternică. Dacă încă suferi, nu înseamnă decât că durerea ta mai are nevoie de timp să fie procesată.

Uneori, durerea e atât de mare încât mintea și corpul nostru suferă un șoc puternic. Păstrăm șocul, disperarea, tristețea în oase, în mușchi, în grimasele de pe față și în gândurile noastre. Nu este, deci, normal să dureze până să ne revenim? 

Imaginează-ți că a avut loc un cutremur mare, care a zguduit un bloc din temelii. L-a lăsat crăpat, cu tencuiala căzută și mult mai fragil. Până ce va fi ca înainte, el trebuie să fie reabilitat, iar asta presupune un proces în care sunt implicați mai mulți oameni, bani, materiale. 

Un bloc nu se poate reabilita într-o zi, la fel cum nici o pierdere pe care o suferim nu poate fi vindecată peste noapte.

Pierderea cuiva drag nu înseamnă sfârșitul relației noastre cu acea persoană

Am ales să vorbesc despre acest tip de doliu pentru că am trecut cu toții prin el, măcar o dată în viață și probabil că îl putem recunoaște cel mai ușor: pierderea unei persoane apropiate.

În funcție de cât de puternică a fost relația cu celălalt, în funcție de cum ne-am luat la revedere (dacă am apucat să facem asta) și probabil în funcție de mulți alți factori, putem să resimțim durerea în mai multe feluri. Primul lucru pe care o să-l spun este că e normal să simțim durere, așa că dă-ți mereu voie să o simți. Durerea este cea mai umană și normală reacție și să nu uităm că, până la urmă, este o dovadă de iubire.

Persoana după care suferim este una pe care am iubit-o și căreia i-am oferit un rol major în viața noastră. Ce altă reacție să avem la pierderea ei, decât una de tristețe profundă?

Acum, vestea bună.

Avem o reprezentare mentală pentru fiecare om pe care îl cunoaștem sau l-am cunoscut vreodată și cu care am avut o legătură. 

În urma pierderii unei persoane, reprezentarea mentală a lui/ei continuă să rămână în mintea noastră. Gesturile iubitului/iubitei, expresia aceea pe care o folosea mereu și pe care acum o folosim și noi, chiar dacă nu mai vorbim; prima amintire cu mama; ziua în care ne-am dat seama că vrem să fim prieteni cu persoana aceea toată viața; plăcinta aia cu mere bună pe care o făcea mereu bunica; replica pe care ar spune-o tata dacă ar mai fi în viață și ar auzi prin ce trec…toate acestea reprezintă legătura pe care o avem în continuare cu persoana respectivă, chiar și dacă nu mai este lângă noi, sau în lumea asta. 

Chiar dacă nu e o alinare la fel de puternică pe cât ar fi prezența persoanei dragi din nou în viața noastră, relația dintre voi continuă să dăinuie în mintea și în inima ta. 

În încheiere, vreau să te invit să te gândești la o persoană care nu mai e în viața ta, de care îți este dor. Ce ai preluat de la acea persoană? Poate e o idee, poate e o expresie, un gest, o amintire amuzantă sau o rețetă pe care nu ai mai mâncat-o demult. 

Gândește-te astăzi la acea persoană și, dacă poți, fii recunoscător că ai cunoscut-o, că te-ai bucurat de prezența ei și că ai învățat ceva de la ea. Și dacă simți că îți este dor, să știi că și mie. Și nouă, tuturor.