Relația de codependență dintre copil și părinte - când copilul e acaparat de nevoile neîmplinite ale părintelui

Codependența, o dinamică disfuncțională 

Din momentul în care devii părinte, toată lumea ta se schimbă. Rolul de părinte dă un nou sens existenței tale, iar asta e minunat. Până la urmă, iubirea unei mame nu se compară cu nimic altceva.

Asta nu înseamnă că trebuie să punem semnul egal între iubire și dependență.

Uneori, cele două se confundă, însă dependența are la bază niște principii mai diferite.

Dependența în relația cu copilul vine din frică și din neîmplinire și este despre mine, pe când iubirea este despre celălalt.

Într-o relație de codependență, părintele își bazează bunăstarea și fericirea exclusiv pe copilul său. La rândul său, copilul devine dependent de părinte.

Atenție, dependența față de părinte sau îngrijitor e normală atunci când e mic, pentru că fără părinte nu poate să supraviețuiască. A nu se confunda o dinamică defectuoasă cu nevoia de supraviețuire a bebelușului.

Așadar, în momentul în care cel mic devine dependent de părintele său, simte că trebuie să renunțe la nevoile și la dorințele sale, pentru a îl face pe părinte fericit - tocmai pentru că acesta îi transmite, la nivel subconștient, mesajul „fără tine nu o să mă descurc”. Acesta resimte teama părintelui și nu vrea să îl dezamăgească, prin urmare nu are altceva de făcut decât să se conformeze.

Pentru că părintele vrea să țină copilul cât mai mult timp lângă el, va face totul în locul lui. Îi va spune mereu „lasă că fac eu”, „lasă că tu ești prea mic”, sau „nu te duce acolo că e periculos, stai cu mama/tata acasă”.

Prin urmare, cel mic va deveni nesigur și neîncrezător în sine și va trebui mereu să se bazeze pe părinte sau pe un adult.

Semnele unei relații codependente dintre părinte și copil 

Există mai multe „simptome” ale acestei dinamici disfuncționale, pe care le notez mai jos.

• Supraimplicare. Părintele este foarte implicat în viața copilului și nu-i oferă spațiul pentru a se devolta și pe plan individual; 
• Preluarea emoțiilor copilului sau confuzia între sine și copil. Părintele își asumă emoțiile și problemele copilului, neglijându-se pe sine și/sau confundă nevoile sale cu cele ale copilului;
• Nevoia excesivă de control. Părintele poate să controleze fiecare aspect al vieții copilului într-un mod nesănătos, încercând să prevină eventuale eșecuri sau dezamăgiri.
• Dorința de a primi aprobarea și validarea copilului în mod constant;
• Imposibilitatea de a impune limite sănătoase;
• Îngrijorare excesivă. Părintele poate fi foarte preocupat de siguranța și bunăstarea copilului, chiar și în situații care nu prezintă absolut niciun pericol (de exemplu, îl sună de multe ori atunci când merge într-o excursie cu școala);
• Copilul nu-și va dezvolta individualitatea, rămânând în umbra părintelui.

Efectele relației de codependență cu părintele afectează copilul chiar și la vârsta adultă și cel mai probabil, își va alege parteneri cu care să aibă aceeași dinamică nesănătoasă.

E important să înțelegi că acest tip de relație nu aduce absolut niciun beneficiu real nimănui, doar satisface o nevoie puternică de control și „tratează” anumite frici la fel de puternice, care pot fi învinse și într-un mod sănătos, nu în relație cu copilul.

Ce poți să faci dacă ai conștientizat că te afli într-o relație de codependență cu copilul tău?

 În primul rând, mă bucur dacă s-a întâmplat asta. Deși această conștientizare nu este deloc una confortabilă, este primul pas spre schimbare. 

Mai departe, trebuie să întreprinzi anumite acțiuni pentru a pune în plan această schimbare.

• Află care e cauza. Poate fi vorba despre anumite traume pe care nu le-ai depășit, sau un istoric familial în care s-a mai regăsit această dinamică (poate chiar cu părinții tăi);
• Lucrează la relația cu tine, cu pași mici. Odată ce vei fi conștient și vei încerca să schimbi anumite lucruri la tine, se vor schimba și în relație cu copilul. Dar trebuie să pornești în această ordine. Poți să faci această explorare de unul singur, sau cu ajutorul unui psihoterapeut.
• Încurajează-l pe copil să dezvolte relații în afara mediului familial. Copilul are nevoie, încă de la o vârstă fragedă, să își dezvolte abilitățile emoționale și sociale în relație cu alte persoane (colegi, prieteni, profesori etc); deci, pe cât posibil, încearcă să îl încurajezi cât mai mult pe partea asta.
• Fii răbdător. Schimbările au nevoie de timp și implicit, de multă răbdare. 

Concluzionând, vreau să îți spun că al tău copill tău poate fi centrul Universului tău în continuare, fără să fie acaparat pe fricile sau nevoile tale neîmplinite. 

Puteți să vă iubiți în continuare și să aveți o relație apropiată, însă una în care să creșteți unul lângă celălalt; nu într-o dinamică care vă blochează din a vă dezvolta individualitatea.

Dacă bănuiești că te afli într-o astfel de situație, sper că ți-am fost de ajutor într-un fel sau altul și că vei avea curaj să faci schimbarea mult necesară într-o astfel de relație.