Copiii sănătoși devin greu adoptabili în acte. Cum se ocupă angajații de la Protecția Copilului de adopții

Copiii sănătoși devin greu adoptabili în acte. Cum se ocupă angajații de la Protecția Copilului de adopții

Bianca Geica - Redactor Senior

Angajații de la Protecția Copilului riscă amenzi usturătoare după ce s-a constat că nu fac mai nimic pentru a le găsi o familie copiilor abandonați! Peste 8.000 de copii sunt ascunși în sistem, unii dintre ei fiind trecuți în dosare cu probleme de sănătate fictive.

Situația a fost descoperită în urmă unui control demarat de Autoritatea pentru Protecţia Copilului, iar președintele instituției a dat un ordin prin care asistenţii sociali care nu-şi fac treaba să fie amendaţi cu sume de până la 3.500 de lei.

copil care isi imbratiseaza mama

Peste 8.000 de copii ascunși în sistem, trecuți în dosare cu diagnostice fictive

Anul trecut, legea adopției a fost modificată. Perioadele în care copiii rămân în sistemul de adopție s-a scurtat, fiindcă potrivit noilor reglementări acum se caută rudele copilului o singură dată, numai până la gradul al treilea. De asemenea, copiii pot fi adoptați până la vârstă de 18 ani și nu până la 14 ani, că până acum, iar atestatul de adoptator se preglungeste de la 2 la 5 ani.

Toate aceste măsuri aveau să ușureze procesul de adopție, însă chiar și așa președintele Autorității pentru Protecția Copilului a constat că au fost cazuri în care unii asistenţi sociali nu au pus pe listele de adopţii copiii de care răspundeau. Aceștia i-au lăsat pe cei mici în plasament, la un asistent maternal, doar pentru a nu mai face dosare. Au fost și situații în care unii copii figurau pe lista copiilor greu adoptabili și erau trecuți în acte că având handicapuri grave când, de fapt, erau sănătoși. Nu e de mirare că adopțiile durează atât de mult, deși legea s-a schimbat!

Citește și: Vedete din România care au adoptat copii

„Am constatat că există nenumărate cazuri în care managerii de caz nu-şi fac treaba: fie evită, fie uită să deschidă dosarele de adoptabilitate a copiilor şi copiii rămân prizonieri în sistem ani şi ani la rând. Trebuie să recunoaştem şi adevărurile dureroase din sistemul de protecţie. Este evident că există şi această intenţie de a prezerva nişte locuri de muncă şi nişte salarii aferente - ceea ce este profund imoral şi chiar ilegal.”, spune Mădălina Turza, președintele Autorității pentru Protecția Copilului.

Potrivit datelor transmise anul trecut de Autoritatea Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), 52.783 de copii din România sunt în sistemul de protecţie specială. Dintre aceștia, doar 3.274 erau declarați adoptabili prin sentință judecătorească.

Din totalul copiilor declarați adoptabili, 2.747 se află în grijă asistenților maternali, 156 de copii se află la alți membrii ai familiei, 11 la rude de gradul al-IV-lea, 5 copii se află în grijă tutorilor, iar 355 de copii se află în diferite servicii de tip rezidențial.

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
O femeie a născut șase copii în 10 minute! Mama și copiii sunt perfect sănătoși
O femeie a născut șase copii în 10 minute! Mama și copiii sunt perfect sănătoși

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Record de adopții după simplificarea legii! Ce condiții trebuie să îndeplinești acum
    Record de adopții după simplificarea legii! Ce condiții trebuie să îndeplinești acum

    Recorduri de adopții în anul 2021 și în primele luni ale acestui an, după simplificarea legislației! Peste 2.000 de copii și-au găsit familii, cei mai mulți din ultimii 20...

    Fug când dau de greu! Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate
    Fug când dau de greu! Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate

    Consultă astrologia dacă vrei să afli care sunt punctele slabe, dar și calitățile unei persoane. Fii atent/ă la comportamentul partenerului/ partenerei de cuplu atunci când...

    Ce acte sunt necesare pentru pașaportul copilului?
    Ce acte sunt necesare pentru pașaportul copilului?

    În condițiile în care începând cu 26 iunie 2012 a fost adoptată o nouă legislație în UE și anume cea potrivit căreia minorii sub 12 ani nu mai pot fi...

    Fiica mea mi-a distrus viața! Amenințări, minciuni, șantaj cu Protecția Copilului. Nu are nicio limită
    Fiica mea mi-a distrus viața! Amenințări, minciuni, șantaj cu Protecția Copilului. Nu are nicio limită

    Am 38 de ani și l-am cunoscut pe tatăl fiicei mele (Laura, care acum are 16 ani) când el avea 19 și eu 20 de ani. Nu voi intra în detalii, dar am avut o relație extrem de...

    I-am vopsit părul băiețelului meu și oamenii din online mă amenință că anunță Protecția Copilului
    I-am vopsit părul băiețelului meu și oamenii din online mă amenință că anunță Protecția Copilului

    O mămică a primit critici dure din partea internauților după ce a publicat, pe TikTok, un filmuleț în care dezvăluie că i-a vopsit părul băiețelului său de 9 ani. Femeia a...

    I-am spus cumnatei mele că sun la Protecția Copilului dacă mai lasă copilul cu mine atunci când se duce la cumpărături
    I-am spus cumnatei mele că sun la Protecția Copilului dacă mai lasă copilul cu mine atunci când se duce la cumpărături

    Să aduci un copil pe lume este o responsabilitate uriașă, lucru de care părinții sunt perfect conștienți și sunt pregătiți să accepte toate provocările cu care se vor confrunta.

    Soții devin colegi de apartament după ce apar copiii. Da, căsnicia nu mai este perfectă
    Soții devin colegi de apartament după ce apar copiii. Da, căsnicia nu mai este perfectă

    În orice cuplu, la un moment dat, intervine schimbarea. Simțiți că stați alături de un coleg de apartament, nu alături de soțul pe care îl iubiți atât de mult?...

    Nimeni nu vorbește despre cât de greu poate fi să rămâi însărcinată. E al naibii de greu!
    Nimeni nu vorbește despre cât de greu poate fi să rămâi însărcinată. E al naibii de greu!

    O mămică de peste hotare vorbește despre dificultățile cu care se confruntă unele femei înainte să rămână însărcinate.

    © 2024 Qbebe