O prezentatoare celebră de știri a născut singură, în baia de acasă, după un travaliu de doar 13 minute

O prezentatoare celebră de știri a născut singură, în baia de acasă, după un travaliu de doar 13 minute
Andreea Guica - Redactor

O prezentatoare de la CNN, celebra rețea de televiziune americană, a șocat pe toată lumea atunci când a povestit că a născut în baia de acasă, singură. Travaliul a durat doar 13 minute.

Kasie Hunt, celebra prezentatoare în vârstă de 37 de ani și soțul ei, Mario Riviera, tocmai au devenit părinți a doua oară, anunță Playtech.ro.

Bebelușul a venit pe lume neașteptat. Travaliul a izbucnit dintr-o dată, iar Kasie a fost nevoită să nască în baia locuinței sale, singură.

kasie

Se pare că durerile femeii au debutat brusc, în timp ce era acasă, cu soțul ei. Kasie și-a dat seama ce se întâmplă, așa că nici măcar nu a mai avut timp să sune la salvare. 

13 minute mai târziu, și-a adus fetița pe lume pe podeaua din baie, de una singură.

Micuța Grey, așa cum au numit-o, a venit pe lume sănătoasă, cântărind 3,8 kg. 

Ne-a arătat că este o fetiță independentă, cu o personalitate puternică, încă de când a venit pe lume. Aveam în plan să o nasc prin cezariană câteva zile mai târziu, însă micuța a avut alte planuri”, a povestit moderatoarea, potrivit Nypost.com

Chiar dacă nașterea lui Grey a venit total neașteptat, Kasie și soțul ei sunt încântați că și-au întregit familia.

Mă bucur să o prezint pe fiica mea lumii, deși, cred că e cazul să spunem că s-a prezentat singură.

Mulțumim personalului medical, care au ajuns foarte repede la domiciliu și au transportat-o pe Kasie și micuța Grey la spital. Sunt bine amândouă.

Fratele mai mare, Mars, este foarte mândru și bucuros că surioara lui a venit pe lume, iar noi abia așteptăm să ne începem viața în formulă de 4”, a scris tăticul, într-o postare pe Instagram (sursa Dailymail). 

kasie la spital

Cu siguranță cei doi părinți nu vor uita niciodată ziua buclucașă în care Grey a ales să vină pe lume. E o poveste pe care, sigur, și ea o va spune persoanelor din viața ei, atunci când va crește. 

Viața e imprevizibilă și acesta este și farmecul ei. Sperăm ca mămica să se recupereze ușor după naștere!

Surse foto: www.playtech.ro 

Surse articol: https://playtech.ro/stiri/prezentatoarea-tv-care-a-nascut-singura-in-baie-travaliul-ei-a-durat-doar-13-minute-670211  https://nypost.com/2023/03/03/cnns-kasie-hunt-gives-birth-in-home-bathroom-after-13-minute-sudden-labor/ https://www.dailymail.co.uk/femail/article-11826689/CNN-anchor-Kasie-Hunt-gave-birth-bathroom-FLOOR-just-13-MINUTES-labor.html 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe