Țara în care primești amendă dacă te îngrași

Țara în care primești amendă dacă te îngrași

Andrada Popa

Pe 1 aprilie 2008 o lege controversată a intrat în vigoare în Japonia: angajatorii sunt responsabili de greutatea și talia angajaților lor. Astfel, cu scopul de a combate obezitatea, această lege devine și este în continuare singura din lume care ”amendează” cetățenii pentru că se îngrașă.

Într-o țară în care sportul național este sumo, unde sportivi supraponderali și obezi se luptă unul cu celălalt, nu te-ai fi așteptat ca o lege care amendează cetățenii dacă se îngrașă să fie promulgată. Dar iată că o astfel de lege este deja în vigoare de 12 ani și chiar funcționează: rata obezității în Japonia este de numai 4,30%, față de o rată de peste 33% în Statele Unite și de peste 20% în țările europene.

În România anului 2021 rata obezității este în continuă creștere, ajungând la un procent de 22,50%. O anchetă a stării de sănătate prin interviu realizată de Institutul Naţional de Statistică, în anul 2014, releva o proporţie a persoanelor obeze în populaţia adultă de 9,4%, fiind valoarea cea mai scăzută din Uniunea Europeană unde media era atunci de 15,9%.

Citește și: Companiile aeriene vor să cântărească la îmbarcare călătorii pentru a stopa obezitatea

femeie obeza care asteapta autobuzul in statie

O astfel de creștere îngrijorătoare ne face să ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de lege, precum cea din Japonia, nu ar fi o soluție pentru a preveni și reduce epidemia de obezitate care se resimte la nivel global. 

Dar, oare, ce fac diferit japonezii?

Legea Metabolismului

În primul rând, au această lege, Legea Metabolismului, care obligă angajatorii să aibă în grija lor greutatea și dimensiunea taliei angajaților lor cu vârste cuprinse între 40 și 74 de ani. Astfel, dacă talia angajatului depășește un standard impus de guvern, angajatorul plptește taxe mai mari la stat pentru asigurarea medicală. Standardul este de 86 de centimetri în talie la bărbați și de 90 de centimetri la femei. Dacă există cazuri de depășire a greutății, angajații sunt obligați să participe la programe de scădere în greutate care sunt plătite de angajator. Astfel, Japonia responsabilizează angajatorii în a menține sănătatea generală a populației, prevenind astfel apariția bolilor specifice obezității, care pot duce la cheltuieli mult mai mari, decât cele care se impun prin legea obezității.  NEC, o companie japoneză care produce computere personale, a plătit o amendă de 19 milioane pentru angajații supraestimați ai propriei companii. În prezent angajatorii japonezi organizează ”tabere de sănătate”, numite Kenko Dojo, unde angajații pot face exerciții, pot învăța despre alimentația sănătoasă și pot face meditații.

Citește și: Obezitatea se moștenește: „ciugulitul” între mese și mâncatul emoțional sunt parte din gena familiei

Un stil de viață sănătos 

Stilul de viață japonez este mult mai echilibrat decât cele americane și europene. Un japonez consumă cu 200 de calorii mai puțin în fiecare zi, datorită faptului că acesta va consuma ca alimente primare legume, pește și produse pe bază de soia, spre deosebire de europeni și americani care consumă ca alimente de bază carnea, lactatele și carbohidrații. În Japonia alimentele procesate și nesănătoase sunt la fel de scumpe ca și cele sănătoase. Mai mult, japonezii sunt mult mai activi în viața de zi cu zi, utilizând mijloacele de transport în comun și foarte puțini fiind posesori ai autovehiculelor personale, mai ales că taxele de poluare sunt extrem de mari. Cei care au mașini le folosesc mai mult pentru deplasări în afara orașului. Deși, în condițiile în care japonezii au trenuri care merg cu 700 de kilometri la oră, rolul unui autoturism personal devine complet inutil. 

mama si fiica din japonia amestecand o salata

Prin urmare, Japonia este un exemplu de combatere și prevenție a obezității. Datorită unui stil de viață sănătos, dar și a faptului că este cea mai dezvoltată țară din lume din punct de vedere tehnologic, oferind cetățenilor ei beneficii care duc la alegeri de viață sănătoase. Ce învățăm din asta? Că o lege care pare că îți limitează libertatea este, de fapt, o lege care își ajută sănătatea și îți prelungește viața și că Japonia este un exemplu de urmat. 

Surse: 

Articolul urmator
Un șofer a lovit o femeie însărcinată pe trecerea de pietoni din București! Bărbatul a încercat apoi să plece din țară
Un șofer a lovit o femeie însărcinată pe trecerea de pietoni din București! Bărbatul a încercat apoi să plece din țară

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce buchet de flori ar trebui să primești de Ziua Îndrăgostiților ❤️ în funcție de zodia ta
    Ce buchet de flori ar trebui să primești de Ziua Îndrăgostiților ❤️ în funcție de zodia ta

    Printre cele mai apreciate cadouri de Ziua Îndrăgostiților se află și florile. Pentru o surpriză reușită, acestea trebuie să reflecte nu doar preferințele celei care le va...

    7 semne că și tu îți „mănânci” emoțiile. Iată cum te îngrași fără să știi
    7 semne că și tu îți „mănânci” emoțiile. Iată cum te îngrași fără să știi

    Dacă ți s-a întâmplat și ție să observi că în ultimul timp ai acumulat kilograme în plus și nu găsești o explicație pentru acest lucru, gândește-te...

    Lege scandaloasă pe litoral: părinții primesc amendă dacă cer ajutorul salvamarilor
    Lege scandaloasă pe litoral: părinții primesc amendă dacă cer ajutorul salvamarilor

    O hotărâre legată de situațiile în care ar trebui solicitat ajutorul salvamarilor, adoptată la sfârșitul lunii mai în cadrul Consiliului Local din Eforie, a...

    Am depășit timpul de parcare pentru că am intrat în travaliu. M-am trezit cu amendă câteva săptămâni mai târziu
    Am depășit timpul de parcare pentru că am intrat în travaliu. M-am trezit cu amendă câteva săptămâni mai târziu

    La câteva săptămâni după ce Carly și Greg au devenit părinți, s-au trezit cu o amendă în cutia poștală - amendă pe care au primit-o pentru că au depășit timpul...

    6 vitamine care te ajută să te îngrași
    6 vitamine care te ajută să te îngrași

    Vrei să iei în greutate, dar nu știi ce vitamine te pot ajuta ? Descoperă în acest articol 6 vitamine care, în mod indirect, prin proprietățile lor, te pot ajuta să...

    Poveștile copiilor care au fost lăsați în țară de către părinții care au plecat la muncă, în străinătate
    Poveștile copiilor care au fost lăsați în țară de către părinții care au plecat la muncă, în străinătate

    În ultimii ani, numărul copiilor care au rămas în țară după ce unul sau ambii părinți au plecat să lucreze în străinătate este tot mai mare. Anul acesta, diferite...

    Cine a fost Alice Liddell, fetița din Țara Minunilor care l-a inspirat pe Lewis Carroll
    Cine a fost Alice Liddell, fetița din Țara Minunilor care l-a inspirat pe Lewis Carroll

    „Alice în Țara Minunilor” face parte dintre operele literare care ne-au încântat copilăria, iar în creionarea personajului principal, Alice, scriitorul...

    România, prima țară din Europa care vaccinează copiii. De ce imunizarea colectivă nu se poate realiza fără acest pas
    România, prima țară din Europa care vaccinează copiii. De ce imunizarea colectivă nu se poate realiza fără acest pas

    România este prima țară din UE care vaccinează copiii împotriva noului coronavirus. Primul centru de vaccinare pentru minorii cu vârste cuprinse între 12 și 15...

    © 2024 Qbebe