Un copil de doi ani a fost scos la vânzare pe OLX

Un copil de doi ani a fost scos la vânzare pe OLX

Bianca Geica - Redactor Senior

Când credeai că nu te mai poate surprinde nimic din ce se întâmplă în mediul online, dai de un anunț bizar pe OLX, în care o fetiță de doi ani și jumătate este scoasă la vânzare.

Fetiță de 2 ani și jumătate - scoasă la vânzare pe OLX

„Vând fată de 2 ani jumătate valabil în satu mare trimit și prin fan curier motivu vânzări nu pot avea grijă de ea”, sună mesajul care a însoțit anunțul de pe OLX. Prețul a fost fixat la 2.459 lei, scrie presasm.ro.

fetita scoasa la vanzare pe olx

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare s-au autosesizat și au constatat că este vorba despre o farsă de 1 aprilie pusă la cale de câțiva copii mai mari din vecini. Nu se putea pune problema ca părinții fetiței să publice un astfel de anunț, fiindcă s-au declarat a fi analfabeți.

„Colegii au făcut verificări la familia indicată în respectivul anunț. Oamenii nici nu știau despre ce e vorba. Nu este vorba o familie dezorganizată, care să nu aibă grijă de copii. A fost, efectiv, o glumă a unor copii mai mari, care au cunoștințe informatice și care au fost lăsați nesupravegheați în posesia unui telefon mobil inteligent”, a explicat Alina Candrea, purtător de cuvânt IPJ Satu Mare, pentru Libertatea.

Citește și: Scandal pe internet: o mamă a pus numele copilului ei după o specie de cannabis și părinții sunt revoltați

Acesta nu este, însă, primul caz de acest gen. Un anunț asemănător a apărut pe OLX și în februarie 2019, însă a fost șters rapid. „Vând un copil e rău foarte rău”, era mesajul care însoțea respectivul anunț, iar copilul era scos la vânzare în schimbul sumei de 1.000 lei.

Surse: PresaSM, Libertatea, OLX

Surse foto: OLX via PresaSM

Articolul urmator
O fetiță de doi ani care își înghițise limba a fost salvată de doi polițiști din Pitești
O fetiță de doi ani care își înghițise limba a fost salvată de doi polițiști din Pitești

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție, părinți! Un copil de doi ani a suferit arsuri de gradul doi la tălpi după ce s-a jucat desculț pe asfalt încins
    Atenție, părinți! Un copil de doi ani a suferit arsuri de gradul doi la tălpi după ce s-a jucat desculț pe asfalt încins

    Joaca în aer liber le prinde foarte bine copiilor, contribuind la dezvoltarea lor armonioasă. Cu toate acestea, dacă nu suntem permanent vigilenți, chiar și banalul asfalt poate...

    Am intrat la menopauză la 35 de ani și au fost necesari doi ani de investigații pentru a primi diagnosticul
    Am intrat la menopauză la 35 de ani și au fost necesari doi ani de investigații pentru a primi diagnosticul

    „Prima dată când mi-am dat seama că s-ar putea să fi intrat la menopauză, a fost pentru că mama mi-a atras atenția în acest sens. Nu medicii, care n-au reușit să-mi...

    Cum a fost o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu alopecie
    Cum a fost o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu alopecie

    Elle, o fetiță de peste hotare, a fost diagnosticată cu alopecie la vârsta de 2 ani. Mămica lui Elle a observat că sprâncenele micuței sunt din ce în ce mai subțiri....

    Am fost mama adolescentă și nu regret nimic. DA, ai citit bine! Acum am 44 de ani, doi copii mari și mi-am recăpătat viața
    Am fost mama adolescentă și nu regret nimic. DA, ai citit bine! Acum am 44 de ani, doi copii mari și mi-am recăpătat viața

    Statutul de mamă adolescentă nu aduce numai critici și dezavantaje, ci și beneficii și bucurii. O mamă în vârstă de 44 de ani, autoare de romane thriller și polițiste de...

    Am plecat în vacanță numai cu un copil din cei doi. Iată de ce a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o
    Am plecat în vacanță numai cu un copil din cei doi. Iată de ce a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o

    O mamă a explicat de ce și-a luat doar unul dintre copii în vacanță, lăsându-l pe celălalt acasă - și a constatat că a fost cel mai bun lucru pe care l-a făcut...

    Am rămas văduvă la 41 de ani și am doi copii mici de crescut. Ce NU îți spune nimeni despre ce înseamnă a crește singur un copil
    Am rămas văduvă la 41 de ani și am doi copii mici de crescut. Ce NU îți spune nimeni despre ce înseamnă a crește singur un copil

    La doar 41 de ani o femeie a rămas fără cel mai important sprijin, soțul ei și tatăl copiilor. Fiind văduvă și părinte singur, femeia a fost nevoită să depășească multe...

    Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor
    Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor

    O mamă de peste hotare și fiul ei adolescent au fost dați afară din cinema pentru că au intrat împreună la toaleta femeilor. Băiatul are autism nonverbal, iar femeia nu a vrut...

    M-am bucurat că am fost singurul copil până când am rămas fără mama la 23 de ani. Atunci m-a lovit singurătatea
    M-am bucurat că am fost singurul copil până când am rămas fără mama la 23 de ani. Atunci m-a lovit singurătatea

    După ce s-a bucurat de toate avantajele de a fi copil singur la părinți, după ce a acaparat toată atenția mamei și s-a bucurat de toată iubirea și răsfățul ei, la vârsta...

    © 2024 Qbebe