Ce se poate întâmpla dacă îi dai sare bebelușului prea devreme

Ce se poate întâmpla dacă îi dai sare bebelușului prea devreme

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Ca mămici, știm că o alimentație corectă și diversificată constituie cheia pentru dezvoltarea optimă a bebelușilor noștri. Mai ales când aceștia vor trece la alimentația solidă este necesar să acordați atenție maximă ingredientelor folosite în hrana oferită acestora. Unul dintre cele mai comune ingrediente din alimente este sarea. Din articolul de mai jos veți afla de ce sarea poate fi nocivă pentru bebeluși, precum și ce am putea face pentru a evita folosirea acestora, astfel încât să le puteți oferi totuși preparate savuroase și atractive.

Câtă sare ar trebui să consume un bebeluș

Necesarul de sare pentru un bebeluș de până la 1 an este de cel mult 0, 4 g pe zi. Abia după vârsta de 1 an se poate ajunge, treptat, la un aport de cel mult 0, 8 g pe zi. Indicat este ca, până la vârsta de 1an, sarea să le fie oferită bebelușilor prin intermediul laptelui matern sau a laptelui praf.
Orice surplus de sare le poate fi dăunător micuților noștri și îi poate face să se obișnuiască, de la o vârstă fragedă, cu nevoia de sare. Acest fapt le va fi dăunător, întrucât îi va face să adopte un obicei nesănătos, pe care vor fi predispuși să-l adopte și când vor crește.

De ce adaosul de sare poate fi periculos pentru bebeluși

Dacă ne vom obișnui bebelușii cu suplimente de sare până ce ating vârsta de 1 an, îi vom expune la riscuri serioase, ce le pot afecta considerabil sănătatea pe viitor. Iată ce riscuri presupune excesul de sare:

Sarea poate afecta rinichii

Experții ne avertizează asupra următorului lucru: bebelușii ce primesc prea multă sare încă din primele luni de viață riscă să fie afectați de maladii renale grave.Explicația este următoarea: rinichii noștri procesează substanțe precum sarea, fosforul și potasiul și ajută corpul să le elimine. Astfel, rinichii echilibrează nivelul acestora pentru a nu fi periculoase. Dar dacă ei nu își mai pot face treaba așa cum trebuie, aceste substanțe pot rămâne în cantități prea mari în corpul nostru și ne vor fi dăunătoare.
Întrucât rinichii unui bebeluș de până la 1 an nu sunt suficienți de maturi pentru a prelucra o cantitate mai mare de sare, dacă le vom oferi un surplus ei nu-și vor mai îndeplini funcțiile și pot, în cazuri extreme, chiar să cedeze. De asemenea, prea multă sare primită de bebeluși poate favoriza apariția calculilor renali.
De aceea medicii insistă ca bebelușii mai mici de 1 an să-și ia aportul de sare din lapte și din alte surse naturale, cum ar fi legumele.

Citește și: Cum afecteaza prea multa sare dezvoltarea copilului

Sarea poate favoriza apariția astmului

Studii efectuate de-a lungul timpului au ajuns la concluzia că aportul suplimentar de sare, la bebeluși și la copii de până la 2-3 ani, poate favoriza apariția unor maladii respiratorii, precum astmul.
Părerile specialiștilor sunt împărțite din acest punct de vedere, dar o concluzie comună este următoarea: consumul de sare poate influența reactivitatea bronhiilor și poate crește riscul apariției crizelor de astm. În plus, s-a constatat că persoanele afectate de astm, care au urmat timp de 4-5 săptămâni o dietă din care sarea a lipsit aproape de tot, au cunoscut o ameliorare a stării de sănătate.
Concluzii similare s-au înregistrat și în rândul copiilor.

Bebelușii care consumă multă sare sunt mai expuși riscului de a avea osteoporoză când vor fi adulți

Studiile din domeniu au arătat că bebelușii cărora li s-a dat prea multă sare sunt mai expuși să dezvolte osteoporoză, în viața de adult, spre deosebire de cei care au beneficiat de un aport optim de sare.
Pentru că sarea va favoriza eliminarea mai rapidă a calciului din organism, acest fenomen va conduce, în timp, la fragilizarea oaselor. De aceea un control atent al aportului de sare îi va feri pe ai noștri copii de riscul de a se confrunta cu osteoporoză la maturitate.

Sarea poate favoriza deshidratarea

Specialiștii ne atrag atenția și asupra următorului fapt: prea multă sare îi poate face pe bebeluși să se deshidrateze ușor.
În condițiile în care multă sare va crește senzația de sațietate, un bebeluș nu este capabil să spună că simte nevoia de apă. Din acest motiv, deshidratarea poate surveni mai ușor decât ne închipuim. Dacă ea nu este identificată la timp,poate fi deosebit de periculoasă.
Pentru a evita o situație critică, este necesar să știm care sunt semnele ce ne indică faptul că al nostru bebeluș este deshidratat:
• Bebelușul nu mai udă la fel de multe scutece
• Are ochișorii uscați
• Este mai letargic decât de obicei
• Poate fi mai agitat
• Pielea este mai fierbinte și mai puțin elastică
• Bebelușul are gura și limba uscate
Dacă observi oricare dintre aceste semne, solicită neapărat ajutor medical și încearcă să-și rehidratezi treptat bebelușul, până când medicii vor interveni.

Bebelus cu pielea uscata

Sarea poate „altera" capacitatea bebelușului de a aprecia gustul autentic al legumelor

În condițiile în care legumele trebuie să aibă un rol esențial în alimentația bebelușului, de tine depinde să-l faci să se familiarizeze cu gustul lor.
Nutriționiștii sunt de părere însă că bebelușii pot ajunge să îndrăgească aroma legumelor și fără adaos de sare. Chiar dacă ție ți se pare că al tău micuț nu se va atinge de o mâncare fadă (lipsită de sare), specialiștii ne asigură că acest lucru nu se va întâmpla, în condițiile în care vălul palatin și „mugurii" gustativi nu sunt încă suficient de bine dezvoltați, iar el nu are cum să tânjească după ceva ce nu cunoaște (gustul sărat).
Cu alte cuvinte, pentru sănătatea bebelușului tău, străduiește-te să-i dai hrană preparată în casă, făcând tot felul de combinații de condimente și legume menite să-l atragă. Acestea conțin în mod natural sare, iar alături de laptele pe care i-l oferi îi vei asigura o cantitate suficientă de sare.

Cum poți să dai savoare mâncărurilor bebelușilor, fără să utilizezi sare

Specialiștii în alimentație ne recomandă, pentru a le oferi micuților noștri o hrană sigură și gustoasă, să apelăm la ierburi (cum ar fi pătrunjel, oregano,busuioc, rozmarin), condimente (precum scorțișoară, vanilie, turmeric, cumin, cardamom, nucșoară etc.) sau usturoi.
Înainte de a le adăuga însă în alimentele oferite bebelușului trebuie să ții cont de următorul aspect: acestea sunt alimente noi și vor fi introduse separat în dietă, la cel puțin 4 zile distanță între ele. Acest demers este absolut necesar pentru a identifica și a evita eventualii factori alergeni.
De asemenea, dacă știi că ai în familie un „istoric de alergii", trebuie neapărat să consulți un medic, întrucât numai acesta îți va da sfaturile corecte legate de alimentația bebelușului tău.
Pentru a nu-i oferi bebelușului o hrană prea fadă și pentru a evita totodată sarea, poți să încerci combinații diverse, precum în următoarele exemple:
• Dacă îi oferi bebelușului mere poți să utilizezi scorțișoară
• Dacă oferi banane, poți să le combini cu scorțișoară sau vanilie
• Pentru iaurt poți să adaugi vanilie, cardamom, scorțișoară
• Dacă îi oferi micuțului cartofi dulci, poți să pui nucșoară
• Pe morcovi poți să-i faci mai gustoși dacă vei adăuga busuioc sau usturoi
• Pentru piure de cartofi sau de legume poți să folosești nucșoară sau pătrunjel
• Pentru paste poți să folosești usturoi, oregano sau rozmarin
• Pentru orez poți să utilizezi scorțișoară, vanilie, busuioc, rozmarin
• Pentru carnea de pui sau de curcan poți apela la: busuioc, coriandru, usturoi, rozmarin
• Pentru carnea de vită poți să folosești usturoi sau rozmarin
Nu folosi însă astfel de combinații până când nu te consulți cu un specialist!

Piure de legume in borcan

Ce mai poți face pentru a evita să-i dai sare bebelușului

Pentru a-ți ține bebelușul cât mai la distanță de sare, nu este suficient doar să-i oferi cât mai multă hrană preparată în casă. Va fi indicat să urmezi și indicațiile de mai jos:
• Fii foarte atentă la cantitatea de sare existentă în laptele praf pe care i-l dai bebelușului- Indicațiile de pe ambalajul acestuia îți vor spune dacă un anumit tip de lapte praf este sigur sau nu pentru micuțul tău
• Nu folosi cuburi de Delikat, vegeta sau alte adaosuri alimentare din comerț, întrucât acestea sunt foarte bogate în sare
• Când apelezi la legume din conserve, ai grijă și uită-te pe ingredientele înscrise într-un ambalaj, din moment ce acestea pot conține multă sare
• Dacă vei achiziționa hrană pentru bebeluși din comerț, nu uita să te uiți pe instrucțiunile și pe ingredientele de pe ambalaj, în condițiile în care pot conține prea multă sare
• Evită total alimente intens procesate (mai ales mezeluri, pizza din comerț, diverse sosuri etc.), întrucât acestea conțin cantități foarte mari de sare.

Citește și: Tot ce trebuie sa stii despre sarea in alimentatia copilului

Voi știați până acum despre pericolele pe care le ascunde consumul de sare la bebeluși?

Surse:
www.atsjournals.org, www.bumpsnbaby.com, www.mylittlemoppet.com,www.homemade-baby-food-recipes.com, www.wholesomebabyfood.momtastic.com

Articolul urmator
Ajutor, bebelușul meu are ochii roșii! Ce se întâmplă?
Ajutor, bebelușul meu are ochii roșii! Ce se întâmplă?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A trăit o iubire ca-n povești, dar nu a apucat să se bucure din plin de ea. Laura Stoica a murit mult prea devreme, alături de logodnicul ei și de copilul lor nenăscut
    A trăit o iubire ca-n povești, dar nu a apucat să se bucure din plin de ea. Laura Stoica a murit mult prea devreme, alături de logodnicul ei și de copilul lor nenăscut

    O artistă desăvârșită, cu un timbru vocal puternic și o prezență scenică efervescentă, care punea pasiune în fiecare vers al melodiilor pe care le cânta, Laura...

    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema
    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema

    Pe cât de mici și aparent inofensive, pe atât de „temute” sunt aceste mici insecte care provoacă mâncărimi puternice și rușine purtătorilor. Până...

    O femeie a devenit mamă de opt ori până la vârsta de 31 de ani. „Oamenii te judecă și dacă ai prea mulți copii, și dacă nu ai deloc”
    O femeie a devenit mamă de opt ori până la vârsta de 31 de ani. „Oamenii te judecă și dacă ai prea mulți copii, și dacă nu ai deloc”

    Când auzi despre familiile cu mulți copii, poți fi tentată să începi să le judeci, în ciuda faptului că nu le cunoști situația și nu știi cum au ajuns să fie...

    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului
    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului

    Toți părinții își învață pe copii să fie politicoși, ceea ce e foarte bine. Însă dincolo de „te rog” și „mulțumesc”, e important ca cel...

    Ce se întâmplă dacă înghiți glicerina
    Ce se întâmplă dacă înghiți glicerina

    Dacă ai folosit sau folosești glicerină în prezent, este bine să știi ce se întâmplă, dacă o înghiți. Află mai multe despre această substanță și despre...

    Povestea de viață a lui Carmen Tănase. A făcut un copil în afara căsniciei și a rămas toată viața fidelă fostului soț, care a făcut-o văduvă mult prea devreme
    Povestea de viață a lui Carmen Tănase. A făcut un copil în afara căsniciei și a rămas toată viața fidelă fostului soț, care a făcut-o văduvă mult prea devreme

    Carmen Tănase face parte dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi și a intrat în atenția publicului în special după rolurile sale din seriale precum „Pariu cu...

    Oaia neagră a familiei: ce înseamnă, de fapt, acest termen și cum îți dai seama dacă te încadrezi?
    Oaia neagră a familiei: ce înseamnă, de fapt, acest termen și cum îți dai seama dacă te încadrezi?

    Expresia “oaia neagră a familiei” se folosește, de regulă, atunci când ne referim la cineva cu un caracter atipic, adesea prost ințeles, și care e de multe ori...

    Studiile confirmă: uitatul copilului în mașină i se poate întâmpla oricui
    Studiile confirmă: uitatul copilului în mașină i se poate întâmpla oricui

    Probabil că orice părinte își spune „Nu are cum să mi se întâmple mie” atunci când se gândește că își poate uita copilul în...

    © 2024 Qbebe