
Nu știu cum să încep... poate pentru că încă nu-mi dau seama dacă povestea mea e un coșmar din care urmează să mă trezesc sau realitatea pe care trebuie s-o trăiesc mai departe. Eu sunt Andreea, o...

Nu m-am gândit niciodată că voi scrie așa ceva, dar uneori realitatea bate orice film. Am doi copii, de care sunt tare mândră, am o familie împlinită, soțul se implică activ în educația celor doi...

„Mamă mai supărată ca mine nu există”. Așa simt în fiecare dimineață când mă ridic din pat și îmi dau seama că nimic nu s-a schimbat. Copiii mei, adulți, la vârsta la care ar trebui...

Numele meu e Alexandra. Am 62 de ani, am ieșit la pensie anticipat și sunt pensionară de doi ani. Nu am copii, dar am o mamă în vârstă de 84 de ani care suferă de demență și abia mai poate merge. De când...

Tata m-a sunat după mulți ani. Nu am mai știut nimic de el pentru că nu am vrut. Nici pe el nu l-a interesat de mine toată perioada liceului! Nu l-a interesat nici măcar atunci când m-a lăsat pe mine și pe mama pe...

Când devii mamă, îți imaginezi multe lucruri. La fel ca poate unele dintre voi, la început de drum, am crezut că familia, rudele, cei din jur își vor oferi sprijinul, îmi vor respecta spațiul și...

Nu mă gândeam vreodată că o să ajung să mă întreb așa ceva. Dar sunt nevoită să o fac mai ales după ce fiica mea în vârstă de aproape 16 ani mi-a spus hotărâtă, într-o după-amiază...

Într-o seară, lumea mea a fost complet dată peste cap când fiica mea mi-a spus, clar și fără urmă de ezitare, că nu vrea să se căsătorească niciodată și că „toți bărbații sunt la fel”....

Mă uit la copilul meu cum doarme liniștit, cu obrăjorii rumeni și mâinile moi strânse pe lângă față. Este un băiețel atât de blând, atât de inocent și sincer, încât mi-am...

Cu greu îți poți imagina atunci când pornești la drum alături de o persoană, că îți poate deveni în timp, dușman. Nu știu cât de multe conflicte pornesc de la consumul de alcool în...

De fiecare dată când deschid televizorul, ori rețelele sociale și văd știri cu femei agresate, mutilate sau chiar ucise, mă apucă fiorii. Tocmai de aceea este cazul ca noi, cele pe punctul de a apărea la știri...