X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Limfocite scăzute la copil: cauze, simptome și tratament

de Irina Olteanu

Un număr scăzut de limfocite la copii apare cel mai adesea când este prezentă o infecție în organismul copilului. Alte motive pentru această problemă le poți descoperi în continuare, alături de simptome și tratamentul necesar pentru fiecare caz în parte.

Un număr scăzut de limfocite la copil

Un număr scăzut de limfocite la copil poartă denumirea de limfocitopenie (sau limfopenie) și este o problemă de sănătate în care sângele nu conține suficient de multe celule sanguine de tip limfocite. Aceste celule sunt create în măduva osoasă împreună cu alte tipuri de celule. Limfocitele protejează corpul de infecție, iar un număr redus de limfocite poate crește riscul de infecție. Se consideră că sunt responsabile pentru depozitarea memoriei imunologice (un al doilea contact cu un antigen determină un răspuns accelerat și crescut).

Un procent între 20-40% din leucocite sunt limfocite. Pentru copii, un nivel normal al acestora se încadrează între 3000 și 9500 per microlitru de sânge. Nivelul trebuie să fie peste 9000/mm3 la bebeluși și copii până la 4 ani, peste 7000/mm3 la copii cu vârsta 5-12 ani și peste 4000/mm3 la copii peste 13 ani. Limfocitopenia este considerată când nivelul scade sub 3000 limfocite per microlitru de sânge.
Cele trei tipuri de limfocite din corpul uman sunt limfocitele B, limfocitele T și celulele natural killer, toate cu un rol important în protejarea corpului de infecție. De obicei când este vorba de limfocitopenie, există un număr redus de limfocite T.

limfocite scazute la copil

Cauze pentru limfocite scăzute la copil

În general, există anumiți factori care pot conduce la un număr redus de limfocite, precum: corpul nu creează suficiente limfocite, corpul creează suficiente limfocite dar acestea sunt distruse, limfocitele rămân blocate în splină sau noduli limfatici (în mod normal limfocitele trec prin aceste organe în sânge) sau o combinație a acestora. Există și o serie de afecțiuni care pot fi dobândite sau moștenite.

Cauzele pentru limfocitopenie trebuie privite sub aspect acut (apar pe durată scurtă pe perioada anumitor afecțiuni iar apoi se rezolvă de la sine) sau cronic (apar pentru perioadă lungă de timp ca urmare a unei afecțiuni cronice). SIDA și subnutriția sunt cele mai comune cauze pentru limfocitopenia cronică.
Cauze ale limfocitopeniei acute: anumite infecții virale (gripă și hepatită), lipsa alimentației, perioade de stres fizic grav, folosirea cortocosteroizilor, chimioterapie și/sau radioterapie.
Cauze ale limfocitopeniei cronice: anumite afecțiuni autoimune (lupus sistemic eritematos, artrită reumatoidă și miastenia gravis), anumite infecții cronice (SIDA și tuberculoza), anumite forme de cancer (leucemie, limfom, limfom Hodgkin).
Alte cauze: mononucleoză infecțioasă (apare în special la adolescenți și tineri și este caracterizată de limfocite atipice), citomegalovirus, pneumonia atipică, rujeolă, rubeolă, oreion, hepatită infecțioasă, sifilis, toxoplasmoză, sindrom Cushing.
Cauzele de tip ereditar includ: anomalia DiGeorge, sindromul Wiskott-Aldrich, sindromul grav al imunodeficienței combinate și ataxia-telangiectazia, însă apar destul de rar.
Afecțiunile dobândite includ: boli infecțioase precum hepatita virală, tuberculoza și febra tifoidă, afecțiuni autoimune precum lupus (sistemul imunitar al corpului atacă în mod eronat celulele și țesuturile corpului), terapia cu steroizi, cancerul sângelui și alte boli ale sângelui (boala Hodkin și anemia aplastică), radioterapia și chimioterapia (tratamente pentru cancer).

Modul în care fiecare boală, afecțiune sau factor influențează numărul de limfocite nu este cunoscut. Unele persoane au un număr redus de limfocite fără vreo cauză cunoscută. Poate apărea o scădere în numărul de limfocite după arsuri sau traume, în uremia cronică. Mai trebuie menționată limfocitoza infecțioasă care apare de obicei la copii (95% dintre limfocitele prezente în această boală sunt mici).

Simptome pentru limfocite scăzute la copil

Un număr scăzut de limfocite, în sine, poate să nu cauzeze simptome vizibile, iar problema este descoperită când se efectuează teste pentru diverse boli. Uneori pot fi observate următoarele: noduli limfatici măriți și splină mărită (cancer sau infecție HIV), tuse, rinoree și febră (infecție virală respiratorie), amigdale sau noduli limfatici mici (o afecțiune de tip ereditar), articulații dureroase și iritația (artrită reumatoidă sau lupus sistemic eritematos). Limfocitopenia poate varia de la ușoară la severă. Perioada pentru care persistă depinde de cauză, iar tratamentul depinde de cauză și de gravitate. Dacă sunt prezente infecții neobișnuite sau repetate și /sau infecții care se vindecă cu greutate, medicul poate suspecta limfocitopenie. Febra este cel mai comun simptom al infecției.

limfocite scazute la copil

Tratament pentru limfocite scăzute la copil

Limfocitopenia ușoară poate să nu necesite tratament și să dispară problema de la sine. Dacă este vorba de o afecțiune subiacentă tratată cu succes, sunt șanse să se amelioreze. Însă atunci când este însoțită de infecții grave pot fi necesare medicamente sau alte tratamente. Dacă este vorba de SIDA, o terapie combinată cu cel puțin 3 agenți antivirali poate crește numărul de celule T și durata lor de viață.

Este important de subliniat faptul că un număr scăzut de limfocite poate îngreuna sarcina corpului de a combate infecțiile. Este posibil să apară infecții cauzate de virusuri, fungi, paraziți sau bacterii. Tratamentul pentru fiecare depinde de cauză; există șanse să fie necesar un tratament și după dispariția infecției pentru a preveni reapariția acesteia. Copiii care prezintă infecții grave de tip bacterian pot necesita un medicament denumit imunoglobuline (o substanță bogată în anticorpi), care ajută sistemul imunitar (previne infecțiile când există prea puține celule B).
Cercetătorii studiază modalități de a crește producția de limfocite în rândul celor care se confruntă cu limfocitopenie și cu probleme grave de sănătate. De exemplu, există studii care iau în considerare transplantul de sânge și de măduvă osoasă pentru afecțiuni de tip ereditar. Acest tip de proceduri pot ajuta la tratarea sau chiar vindecarea afecțiunii care conduce la un nivel scăzut de limfocite.

Pentru un copil sănătos asigură-te că acesta are parte de toate vitaminele și mineralele pentru a de dezvolta armonios. Poți apela la un supliment care să asigure aportul necesar copilului, precum WellKid, un supliment alimentar care protejează aportul nutrițional al copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Nu conține: coloranți artificiali, conservanți sau lactoză, sare sau grăsimi.

 

Surse: www.ncbi.nlm.nih.gov; www.merckmanuals.com; www.healthcentral.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Oreionul: simptome si tratament Oreionul: simptome si tratament
Pojarul sau rujeola: simptome si tratament Pojarul sau rujeola: simptome si tratament
Ghidul vaccinurilor pentru 2-7 ani Ghidul vaccinurilor pentru 2-7 ani
Trucuri practice pentru o zi cand copilul tau este bolnav Trucuri practice pentru o zi cand copilul tau este bolnav

Articole Lifestyle

Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta
Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc
Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi
20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018 20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Tehnologie! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Miercuri, pe 27 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de tehnologie, toți părinții sunt invitați să își traseze un ghid propriu de utilizare a tehnologiei, ascultând sfaturile celor mai...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Atunci cand esti insarcinata vara apar o serie de probleme de sanatate pe care
MAI MULT

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Sarcina nu este doar o perioada in care trebuie sa ai grija de propriul corp, ci
MAI MULT

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Cu siguranta ai auzit deja ca sarcina este o perioada aparte in viata oricarei
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net