Doamna Crina Coliban, consilier în alăptare și diversificare și femeia care îi face pe copii să mănânce a oferit următoarele informații la cel de-al doilea eveniment Qbebe, Școala Părinților Responsabili:
Vă voi povesti astăzi despre diversificare. Acest proces m-a îngrozit personal. În jurul vârstei de 6 luni a trebuit să o diversific pe fetița mea care acum are 4 ani jumătate. Îmi imaginam că lucrurile vor decurge într-un anume fel. Astfel, îmi cumpărasem un scaun de bebeluș, o linguriță multicoloră ca să îi dau fetiței mele piureul și toate modelele de bavețici posibile ca să fiu pregătită. Pentru că am o fetiță cu personalitate, i-am cumpărat inclusiv o bavețică cu jgheab care păstrează tot ce ți-a căzut din gură sau ai vomat. Mi-am mai pregătit și un cântar și un ceas, pentru a cântări gramele pe care urma să i le dau fetiței mele și la orele fixe la care trebuie să hrănești copilul. Îmi pregătisem scenariul pentru filmul meu de Oscar, cred că la fel ca toate celelalte mame.
Îmi imaginam că fetița mea va fi exact ca în reclame când vom începe diversificarea: coafată, îmbrăcată după ultima modă, cu un castronaș cu ventuză ca să nu fugă, pe o măsuță impecabilă sterilizată și într-o bucătărie ultimul răcnet, curată, uscată. Toată lumea își imaginează că așa o să fie diversificarea. Visează asta!
Nu doar că diversificarea nu a ieșit ca în poze, nu a ieșit deloc. Copilul meu nu a vrut să mănânce, nu a vrut să sugă lapte de la sân, motiv pentru care am devenit consilier în alăptare, apoi consilier în diversificare când nu a ieșit totul ca în poză, iar apoi a făcut mofturi la mâncare așa că am ajuns ceea ce știți, femeia care îi face pe copii să mănânce. Îi mulțumesc copilului meu pentru că m-a ajutat să înțeleg ce am greșit și cum să vă ajut și pe voi ca să nu faceți aceleași greșeli ca și mine.
Ne dorim ca copiii noștri să mănânce de toate. Imaginați-vă că v-ați trezit de dimineață. Și nu aveți acasă nici copii și nici soț. Și vă treziți și mergeți la frigider când vreți. Deschideți frigiderul și luați să mâncați ce vreți. Și vă duceți să mâncați unde vreți voi, chiar și în baie. Și mâncați acolo cu mâna, cu bețișorul, cu furculița, cum vreți voi. Și mâncați atât cât vreți.
Să ne gândim acum la copil. Se trezește, se duce la frigider și mănâncă când vrem noi. Îi dăm de mâncare ce vrem noi, în scaunul de masă în care am investit (sau unde vrem noi), îi dăm de mâncare cu lingurița, atât cât vrea mama sau cât i-a zis pediatrul că trebuie să mănânce. Așa se întâmplă la începutul diversificării.
Din experiența pe care o am de 4 ani cu copii mofturoși, lucrurile nu ies cum ne dorim. Altfel nu m-ar suna atâtea mame plângând că nu mai pot, nu mai rezistă, nu mai știu ce să facă astfel încât copiii lor să mănânce.
De ce întâmpinăm oare probleme în diversificare și în relația copiilor cu masa? Are loc când vrem noi, respectiv în perioada de viață când ei nu prea au autonomie în relația lor cu mâncarea. Imaginați-vă când sunteți mai bătrâni și vin copiii să vă dea de mâncare. Sunteți bătrânici, va uitați în casă la telenovele și vine fata și te cheamă la masă. Iar tu nu îți dorești chiar atunci. Ea nu are timp așa că te ia cu forța, te așază în bucătărie și tu vrei să te așezi în capul mesei. Iar ea nu te lasă și te așază în schimb în locul pe care îl dorește. Tu începi să aduni frustrări pentru că știi, ca și copiii, indiferent de vârstă. Fata ta îți oferă o farfurie cu ciorbă, dar tu nu dorești ciorbă. Nu ai de ales, că asta ți-a încălzit. Dacă vrei să mănânci cu mâna ea îți spune că nu este de acord și că te va hrăni cu lingurița.
Gândiți-vă acum cărui tip de persoană îi dați să mănânce cu lingurița? Unei persoane bolnave, desigur. Fără mâni, unei persoane care are probleme mintale și nu s-ar putea mobiliza singură. Deci i-am da să mănânce cu lingurița unei persoane care ar avea un handicap, psihic sau motor. Cum vă simțiți când vă dă cineva să mâncați cu lingurița? Nu tocmai bine, evident. Vă simțiți agresate, iar copiii se simt la fel.
Ce putem să facem în acest caz? Când le dăm copiilor de mâncare? Cum ne dăm seama când îi este copilului foame? Când îți cer, dacă știu să ceară, deși știu acest lucru de la vârsta de 6 luni, dar noi ignorăm mesajele. Toți copiii cer numai că mesajele unora sunt mai greu de interpretat. Trebuie să le dăm copiilor să mănânce atunci când există bucurie și când mâncarea intră cu plăcere. Când rog adulții să își aducă aminte de o mâncare care le provoacă plăcere, cel mai adesea răspunsul primit este salata boeuf. De ce credeți că mâncăm și acum, la maturitate, salata boeuf? Pentru că în copilărie mâncam salata boeuf de sărbători. Erau Moș Crăciun, cadouri, mama nu mergea la serviciu, veneau bunicii și prietenii. Era o atmosferă extraordinară. Și am mâncat acest fel de mâncare de la 3 la 30 de ani pentru că un hormon din creier secretă plăcere și atunci mâncarea devine plăcere.
Nu înseamnă că de fiecare dată când îi dai copilului să mănânce trebuie să pui la cale un circ sau un spectacol. Dar înseamnă că există o diferență între mâncarea chin când ești cu lingurița și castronașul cu ventuză și cea în care faci un spectacol. Trebuie să existe o cale de mijloc și să le dăm să mănânce când se bucură.
La întrebarea ce să le dăm copiilor să mănânce, chiar dacă vă așteptați să vă enumăr mai multe alimente potrivite pentru diversificare, nu voi face asta. Pentru că eu mă ocup de parenting legat de hrană, nu de nutriție. Copiilor trebuie să le dăm de mâncare de toate, voi oferiți-le. Asta este principala preocupare a mamelor, în relația armonioasă a copilului cu mâncarea, să îi dea mâncare. Noi suntem niște Dumnezei pentru copiii noștri, important este să le oferiți alimente cu plăcere. Mă confrunt cu multe mame de copii mofturoși care îmi spun că mănâncă doar mere, banane și portocale. Dar pe acestea le avem noi în casă oricând.
Unde să le dăm să mănânce? Mâncatul pentru bucătărie în scaunul de bebeluș este ca pentru un adult sexul în dormitor cu lumina stinsă. Copiii mănâncă în acel scaun de când sunt mici până când se rupe.
Cum să le dăm să mănânce astfel încât să mănânce? Nu e musai cu lingurița. Decât să ajungeți cu copilul mofturos la mine, mai bine le dați să mănânce cum vor. În familiile în care există câini, copiii nu mănâncă la masă, ci merg în patru labe cu aceștia și beau apă, mănâncă. Pentru că ei se bucură când mănâncă. Copiii vor să semene cu animalele când mănâncă pentrru că oamenii nu sunt la fel de fascinanți. Voi nu mâncați cu poftă și văd că acolo este viață. Din când în când, pentru plăcerea procesului, ar trebui să mâncăm toți în patru labe. Nu înseamnă că trebuie să mâncăm de pe jos.
Și cât să le dăm de mâncare? Toate culorile curcubeului, exact așa cum am visat că ar trebui să mănânce copiii. În final vă voi spune un lucru pe care nu l-am văzut niciodată cu mofturoșii și cu copiii diversificați: o mamă care atunci când copilul ei refuză, evită, ezită, scuipă, vociferează, orice mod de a transmite că nu mai vrea, să nu se supere, sperie, enerveze.
Succesul în relația copiilor cu mâncarea este să ne bucurăm împreună și să ne facem poftă unul altuia. Uneori mâncați voi și ignorați-i pe copii și veți vedea cum vin și vă iau mâncarea de la gură, deci total invers decât facem. Lăsați-i să se uite la voi în timp ce voi nu mai puteți de poftă și de bucurie că mâncați!
Urmăreşte tot discursul aici:
Urmareste-ne pe Google News
