Din grija pentru copilul tau

Cum să nu te machiezi dacă ești mamă

În fiecare zi, păcatul meu cel mai mare ca mamă este faptul că judec alte mame. Recunosc, şi mă străduiesc să o fac la un nivel cât mai redus şi care să nu deranjeze. Însă uneori m-aş opri în faţa a câte o mamă şi aş începe să fac o morală din aceea interminabilă, care pe mine mă băga în pământ când eram adolescentă şi mă prindeau părinţii cu mâţa în sac. Aş zice că mâţe în sac după o anumită vârstă nu ar trebui să mai avem, însă se pare că multe dintre adolescentele de ieri, astăzi mămici cu acte în regulă fiind, şi le ascund în genţile lor de firmă.

Prin urmare, dragile mele mame, dacă nu sunteţi invitate la un bal, o nuntă, la un eveniment simandicos, poate ar fi mai bine să renunţaţi la tipuri de machiaj care par desprinse din revistele profesioniste sau din filme regizate de Tarantino, mai ales dacă aveţi şi copilul de mână. Pentru că eu una, nu pot să nu judec acea mamă care a ales unul dintre tipurile de machiaj de mai jos, şi se plimbă nonşolant cu copilul de mână printr-un mall la prânz, ţinându-şi echilibrul pe nişte tocuri demne de artiştii de la circ. Şi gândesc, fără să vreau: "De ce? Ce vrei să demonstrezi? Falsul ăsta de pe faţa ta denaturează ceea ce poate tu eşti în realitate. De ce vrei ca lumea să te vadă falsă şi ca mămică?". Tipurile de machiaj de mai jos au fost inspirate de realitate, de mămici pe care le-am vazut machiate astfel în plină zi, cu copilul de mână, la cumpărături, prin mall-uri, luând copilul de la grădiniţă. Există alternative mai frumoase, mai naturale şi mai stilate pentru astfel de preferinţe.

NU mai strălucitoare ca soarele

Îţi place machiajul glitter, strălucitor, luminos? Cui nu-i place? Însă un astfel de machiaj este potrivit seara şi la ocazii speciale. Dacă, totuşi, nu vrei să renunţi la el nici în timpul zilei, alege atunci nuanţe mai puţin intense, precum crem şi un auriu discret sau gri şi un argintiu discret. Nu încărca foarte mult arcada cu nuanţe prea strălucitoare şi în niciun caz nu te duce şi pe pleoapa inferioară cu glitterul. Limitează-te pe pleoapa imobilă numai la o dungă subţire şi discretă de fard.  

machiaj stralucitor

NU mai întunecată ca noaptea

Machiajul punk-chic cu note dark şi cu amestec de nuanţe întunecate este unul dintre cele care se poartă anul acesta. Şi, mămicile nonconformiste, iată, că pot fi fericite. Însă de la nonconformism la exagerare este doar un scurt pas, care poate fi depăşit în momentul în care amesteci prea multe nuanţe dark sau le foloseşti atât în zona ochilor cât şi în cea a buzelor. De preferat este ca întotdeauna să alegi să te concentrezi ori pe ochi, ori pe buze. Un ruj închis la culoare poate fi folosit ziua, dacă ochii sunt machiaţi cât mai natural. Dacă alegi să mizezi pe farmecul unui machiaj smokey în zona ochilor, atunci optează pentru nuanţe cât mai naturale pentru buze. 

machiaj intunecat

NU desprinsă din filmele interzise minorilor

Toate ne dorim să fim cât mai feminine şi mai senzuale. Şi machiajul este primul care ne ajută în acest sens. Un machiaj feminin însă nu trebuie să treacă în sfera dedicată filmelor pentru adulţi, oricât de sexy ţi-ai dori să fii, mai ales când eşti cu copilul de mână. Cea mai bună opţiune pentru a atinge un superlativ stilat al feminităţii este machiajul de tip pin-up care se concentrează pe două caracteristici de bază: cat eyes cu ajutorul unui tuş sau eyeliner negru de calitate şi buze roşii de divă. De ajuns. Şi vei fi feminină fără să dai in derizoriu.

machiaj pin up

Câteva idei de make-up stilat

Prin urmare, dragi mămici, nu vă spun să nu vă machiaţi, vă spun să fiţi feminine, frumoase şi să vă machiaţi în stilul vostru, dar responsabil, aşa cum vă creşteţi şi copiii. Pentru că societatea judecă, şi pentru că, şi mai important, discutăm despre respectul pe care vi-l acordaţi vouă. Mai jos aveţi câteva exemple de stiluri de machiaj care să vă inspire şi care să vă ofere un exemplu de Aşa Da. Fii o mămică stilată!

 machiaj mamici

 machiaj mamici

 machiaj mamici

machiaj mamici

machiaj mamici

machiaj mamici

 

machiaj mamici
Cele mai mari greșeli pe care le faci atunci când te machiezi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    12 momente in care ai nevoie de MAMA, chiar daca esti ADULT
    12 momente in care ai nevoie de MAMA, chiar daca esti ADULT

    Indiferent de varsta pe care o avem, mama este tot mama. Nimeni nu ne va intelege si nu ne va iubi mai mult ca ea. Si, in ciuda independentei fiecaruia dintre noi, tot mai sunt momente cand...

    Dacă îți pui familia pe primul loc, nu înseamnă neapărat că ești o mamă mai bună
    Dacă îți pui familia pe primul loc, nu înseamnă neapărat că ești o mamă mai bună

    Odată ce devii mamă, familia și binele său ajung în mod invariabil să primeze, să se afle pe primul loc indiferent de ce se întâmplă în jur. În fața...

    Simptome sarcina: Primele semne de sarcina! Cum sa iti dai seama daca esti gravida
    Simptome sarcina: Primele semne de sarcina! Cum sa iti dai seama daca esti gravida

    Simptome sarcina: Ai putea fi insarcinata? Exista primele semne de sarcina ce iti pot raspunde la aceasta intrebare si iti pot indica faptul ca poate astepti un copil. Multe femei au...

    Tusea care nu se mai vindecă. Sau cum ajungi la nebuni când ești mamă
    Tusea care nu se mai vindecă. Sau cum ajungi la nebuni când ești mamă

    Un moment de cumpănă din viața de părinte îți poate deschide ochii în moduri nebănuite. Iar când tusea copilului nu vrea să se oprească, în pofida tuturor...

    Dacă ai una dintre aceste caracteristici nu ești o persoană normală
    Dacă ai una dintre aceste caracteristici nu ești o persoană normală

    Fiecare om este special în felul său, însă există câteva caracteristici care îi scot în evidență pe unii dintre noi. Vom afla care sunt aceste lucruri pe...

    Ce fel de mama esti, in functie de zodie
    Ce fel de mama esti, in functie de zodie

    Afla care sunt punctele forte, ca mama, in functie de zodia in care te-ai nascut, potrivit astrologilor de la Momstrology.com

    7 semne care îţi spun că eşti o mamă responsabilă
    7 semne care îţi spun că eşti o mamă responsabilă

    A fi mamă reprezintă cu siguranţă o provocare, mai ales pentru că acest rol se învaţă în timp, învăţând din experienţă şi înţelegând nevoile...

    © 2019 Qbebe