8 femei de peste 35 de ani răspund ce altceva fac, dacă nu s-au căsătorit și nu au facut copii până acum

Gabriela Paladi - Redactor-Șef

Nu știu alții cum sunt, dar noi românii ne așteptăm ca toată lumea să respecte rânduiala bunicilor noștri: căsătorie și copii până la 35 de ani. Însă, vremurile s-au schimbat și femeile s-au emancipat, cum ar spune bunica mea. 

Toate femeile pe care le cunosc, apropiate sau nu, sunt femei puternice. Cunosc femei care și-au deschis afaceri de succes cu 500 de euro în buzunar, femei care și-au luat case și mașini prin propria lor muncă, femei care le au pe toate, și carieră, și copii și căsnicii fericite. Cunosc și femeile de mai jos, care și-au făcut timp să poarte o discuție cu mine despre viața lor, răspunzând la o întrebare delicată și extrem de personală. Fiecare dintre ele este un model de determinare, de frumusețe interioară și exterioară și le admir și le ador pentru că oferă un exemplu pentru fiica mea și pentru generațiile care urmează. Pentru că eu nu sunt genul acela de mamă, care își dorește ca fiica ei să se mărite și să facă un copil sau mai mulți. Sunt genul acela de mamă care își dorește ca fiica ei să își găsească echilibrul în viață. Pentru că o dată găsit el, găsești și fericirea, stima de sine și liniștea. Otilia, Cristina, Oana, Crina, Claudia, Alina, Ana, Miruna, toate fetele acestea minunate, au un mesaj pentru societate. Acela prin care trebuie să ne ”desetăm” de la cutumele scorțoase ale unei societăți învechite și acceptăm, admirăm și ne încurajăm fiicele să își urmărească dorințele și împlinirea sufletească, nu să bifeze ceea ce se așteaptă de la ele.

femei care stau cu mainile in sus asezate cu spatele

Prin urmare, să aflăm, ce altceva au făcut Otilia, Cristina, Oana, Crina, Claudia, Alina, Ana, Miruna dacă nu s-au căsătorit și nu au facut copii până la 35 de ani. 

Otilia Geavlete, psiholog

otilia geavlete”Nu știu exact de ce nu m-am căsătorit până la 45 de ani, dar stiu că mă simt bine așa, astăzi, acum. Nu știu cum vă fi mâine, ce voi decide, ce va veni spre mine sau spre ce voi merge. Valoarea mea este libertatea maximă pe care o pot obține aici și acum, așa că orice relație pe care o voi dezvolta nu va avea niciodată un fundament de constrângere, din partea nimănui. Nici stereotipurile, nici judecățile, nici pretențiile celor din jur, nici întrebările mirate sau puțin condescendente nu îmi vor schimba atitudinea, pentru că este deja consolidată. Vin dintr-o familie în care am avut libertatea de a-mi alege calea complet, cel puțin din punct de vedere al statutului conjugal și parental. Nu am avut un model fix, pentru că mama a fost mai mult singură, deci nu ne-a cerut niciodată nimic, nici mie, nici fraților mei. Bunica mea, familistă convinsă, mi-a zis la un moment dat: “Nu este nici o scofală să stai cu cineva cu care nu ai o viață cum îți dorești. Mai bine singură.”. Sunt printre norocoasele care nu au simțit prea mult stigmatul de a nu fi căsătorite până la 35 sau mai bine de ani. În ceea ce privește copiii, o condiție medicală a făcut să existe mereu un risc în aceasta privință. Am renunțat de timpuriu la ideea de a avea copii proprii. Tendințele materne au fost satisfăcute din plin de munca mea, pentru că, întâmplător sau nu, am avut grijă de nenumărați copii, lucrând pe rând că educator, apoi ca asistent social și acum ca psiholog. Am fost o soră mai mare cu mulți frați foarte mici și grija față de ei mi-a fost suficientă pentru a nu mai dori să am grijă de alți copii. Îmi place să mă joc cu copiii, să-i învăț lucruri, să-i ajut să descopere lumea, să-i îndrum și să contribui la vindecarea și echilibrul sufletelor lor. Din nou am fost norocoasă pentru că nu mi-am dorit și nu îmi doresc propriii copii. Când am primit replici apropiate de “Cum poți ști ce înseamnă să ai grija de copii sau să-i ajuți, daca nu îi ai pe ai tăi?” uneori m-au iritat, alteori mi-a venit să zâmbesc. Ar fi mult prea greu să povestesc despre sutele de copii care mi-au trecut “prin mână” încă de când aveam 9 ani și știam deja să prepar gris cu lapte și să clătesc scutece de cârpă. Am un răspuns drăguț, pe care pot să-l folosesc din când în când: “Nu este nevoie să ai toate bolile din lume, ca să fii un medic bun”. ”

Cristina Enache, antreprenor

”Eu NU fac parte din categoria "cariera e mai importanta decât măritișul". Cu toate acestea, la 37 de ani, nu sunt măritată și nici nu am copii. Și nu pentru că nu mi-am dorit, ci pentru că așa a fost parcursul vieții mele până acum. Și sunt tare recunoscătoare pentru tot ce am trăit până acum. Ce altceva am făcut, daca măritișul și copii nu au făcut parte din poveste? Am călătorit, doar cu un rucsac în spate, prin diverse locuri ale lumii și am adunat experiențe care îmi hrănesc sufletul și acum. Mi-am dedicat timpul pasiunilor mele: machiajul și sportul. Am descoperit pasiunea pentru ieșirile pe munte (hiking) și pentru bicicleta (mountainbike). Prin prisma noilor pasiuni, am cunoscut oameni noi și am reușit să îmi fac prieteni de suflet, chiar dacă, odată cu trecerea timpului, acest lucru pare din ce în ce mai dificil. M-am înscris la cluburi de carte și am dus pasiunea pentru citit la un alt nivel. Mi-am dedicat timp pentru a-mi îmbunătăți relația cu mine și să îmi devin un partener de viață mai bun. Și uite așa...exista fericire și înainte de/fară măritiș și copii.”

Oana Zidaru, antreprenor și influencer

oana zidaru"Din fericire, eu nu simt presiunea societății când vine vorba despre căsătorie, asta și pentru că mulți nu îmi dau mai mult de 26 de ani, deși urmează să fac 37! Nici cei din familie nu au pus presiune pe mine pentru că știu că nu am vrut să mă grăbesc și să fac acest pas doar că să bifez încă un “obiectiv” sau să “fiu în rândul lumii”. Încă nu am întâlnit pe cineva care să mă facă să simt că este persoana potrivită alături de care să îmi întemeiez o familie, așa că m-am axat mai mult pe dezvoltarea mea personală și pe planul profesional. Dacă stau bine să mă gândesc, nici nu știu daca îmi doresc să mă căsătoresc. Nu pot să spun că m-am visat vreodată în rochie de mireasă, însă ce îmi doresc în viitorul apropiat este să devin mamă. De mică am avut convingerea că o să fiu o mamă extraordinară și acesta este un vis pe care abia aștept să îl văd împlinit. Din acest punct de vedere, nici nu trebuie să simt presiunea societății pentru că o am în interiorul meu. Cumva, un ceas biologic simt că a început să ticăie, așa că nu vreau să mai aștept prea mult până să devin mamă."

Crina Comănescu, inginer

"În urmă cu câțiva ani, eram într-o relație de lungă durată care se îndrepta în mod normal către căsătorie și copii. La un moment dat, mi-am dat seama, că nu îmi doream să mă căsătoresc și nici nu mă vedem în ipostaza de mamă, deși, conform vârstei, ar fi trebuit. Aveam 34 de ani. Am ieșit din relația respectiva și am avut oportunitatea să aplic pentru o poziție în biroul din Anglia, al companiei unde lucram. Am fost acceptată și prin urmare mi-am făcut bagajele și am plecat într-o țară străină, acolo am unde l-am și cunoscut pe partenerul meu actual. Timpul a trecut, iar acum am 42 de ani, dar sunt mult mai convinsă că nu îmi doresc să fiu soție și mamă. Întrebarea “când faci copil” mi se pune, dar numai de către prieteni și familia din România, unde probabil suntem mai puternic legați de tradiție. În Anglia, marea majoritate a prietenilor pe care îi frecventam nu sunt căsătoriți și nu au copii. Subiectul nu vine în conversațiile noastre aproape deloc. Este absolut normal să nu fii căsătorit sau să nu ai copii. Probabil că avem mai mulți prieteni fară copii, pentru că nu avem nici noi copii. Gândindu-mă la motivele pentru care nu îmi doresc copil, mi-am dat seama că probabil niciodată nu mi-am dorit, dar vorbeam despre posibila mea viață ca mama când eram mai tânără. Și asta se întâmpla pentru că era singurul lucru pe care îl știam și care era acceptat: căsătorie și copil este ceea ce toată lumea face, așadar așa îmi era și mie destinul.

Unul dintre foștii mei colegi de facultate care s-a căsătorit devreme, are 2 copii pe care îi iubește enorm m-a întrebat: “pentru cine trăiești atunci?”. Răspunsul meu a fost “pentru mine”. Mă întristează foarte mult gândul că mama mea ar “trăi pentru mine” și nu pentru ea. Serviciul este important pentru mine, dar o carieră avansata nu este ceva ce îmi doresc. În Anglia am învățat un lucru pe care nu îl știam acasă în Romania: serviciul este de 8 ore pe zi și viața se desfășoară în afara serviciului. Serviciul este necesar ca să iți ofere posibilitatea de a face ce îți place mai mult. Mi-a luat aproape 5 ani să învăț asta și să mă bucur de viață și de lucrurile simple care vin cu ea. Mă bucur pe cât posibil de hobby-urile mele: grădinărit, croitorie, drumeții lungi în natură cu prietenii, mersul la Pub cu prietenii, Street Food Market în fiecare sâmbătă, și pentru că locuiesc în Anglia mă bucur de fiecare zi cu soare :). Spunând toate astea, cea mai bună prietenă a mea are 2 fetițe superbe și familia lor este atât de conectată și sunt atât de iubitori unul cu celălalt și sunt foarte fericiți și eu sunt foarte fericită pentru ei. Prietena mea are ce și-a dorit întotdeauna și viața ei este ceea ce și-a dorit. Așa cum este și a mea. Suntem cu toții diferiți și este loc pentru noi toți."

Claudia Gheorghiță, avocat

claudia gheorghita"Nu cred că am un răspuns exact, însă cel puțin la mine a fost vorba de mai multe aspecte, atât de ordin profesional cât și Personal. Evident că aș minți să spun că nu mi-am dorit să fac acest pas la vârsta de 20 de ani - cel de a mă căsători sau de a face un copil, însă, uneori, aceste aspecte nu se realizează fix atunci când ne dorim. Pe de altă parte, cand ma gândeam la venirea unui copil, întotdeauna îmi venea în minte partea de siguranța/securitate și a-i oferi tot ceea ce este mai bun, ceea ce arată faptul ca nu sunt încă pregătită (financiar, mental, etc.). Asta m-a determinat să lupt să pot găsi un echilibru financiar pe care de cele mai multe ori îl atingi după vârsta de 35 de ani. În alta ordine de idei, nici relațiile personale nu au fost de ajutor în acest sens. Iar pentru mine contează echilibrul (din toate punctele de vedere) și un mediu cald în care sa crească un copil. Este o vorbă - toate la timpul lor, indiferent de durată, important este să se întâmple atunci când este momentul oportun. La mine a venit momentul oportun, se pare, abia acum la 40 de ani. Și nu pot fi mai fericită!"

Alina Nedelcu, profesor și redactor

„Dacă nu te-ai căsătorit până la 35 de ani, e clar că nu o să te mai căsătorești de acum înainte”. Asemenea vorbe am auzit de multe ori de-a lungul timpului, spuse uneori într-o notă ironică sau mai degrabă cu regret, ca și cum aș fi compătimită. Nu aș putea spune că m-am simțit tocmai în largul meu când le-am auzit, dar nici nu am fost copleșită de vreun sentiment de vinovăție. Cred în dragoste, îmi doresc să am pe cineva alături cu care să pot împărtăși totul, să ne ajutăm să trecem împreună peste obstacolele pe care viața ni le aduce adesea, dar nu asociez aceste lucruri cu ideea de a fi neapărat căsătorită. Astfel, pentru mine contează cel mai mult să știu că iubesc și că sunt iubită, că aceste sentimente sunt sincere, nu simt nevoia să știu că există un document care să ateste că formez un cuplu cu ființa iubită. Din punctul meu de vedere, o familie se poate construi și în absența căsătoriei și poate trece proba timpului dacă există într-adevăr dragoste, comunicare autentică și empatie.

În urmă cu aproximativ zece ani, îmi tot spuneam: „Îmi doresc foarte mult să am un copil, numai așa mă voi simți împlinită”. Era perioada în care lucram cu copiii, predam limbi străine la o grădiniță și pur și simplu mă îndrăgostisem de prichindeii cu care îmi petreceam o mare parte din timp. Această experiență mi-a permis și să pătrund mai mult în universul parentingului, în ceea ce presupune să fii trup și suflet pentru puiul tău și să-i oferi tot ce este mai bun. De aceea, pe măsură ce anii au trecut, am început să mă întreb mult mai serios decât înainte: „Oare chiar aș fi capabilă să fiu o mamă bună pentru copilul meu? Aș avea forța necesară pentru a-i dărui tot ce trebuie pentru a-l pregăti pentru viață?” Reflectând adesea la aceste aspecte, iată că am depășit vârsta de 35 de ani. Mi-am dat seama că încă nu am ajuns la cea mai bună versiune a mea, care să mă determine să mă simt împăcată cu mine însămi în ceea ce privește capacitatea de a face pentru copilul meu tot ceea ce consider că i-ar putea oferi o viață minunată."

Ana Munteanu, redactor-șef DivaHair

"Ana aici, aproape 37 de ani. Nu tu copii, nu tu soț, nu tu nici măcar partener de viață care să poarte titlul de "om cu care ies la o cafea sau o bere", "prieten", "iubit" sau "logodnic". Pe scurt, nimic și nicio perspectivă de așa ceva la orizont. Motivele ar fi variate. 

  1. Sunt workaholică, îmi place ce fac, sunt dedicată și perfecționistă... și asta îmi ocupă tot timpul. Unii spun că poate fi o scuză acest aruncat permanent în muncă, o scuză de a fugi de real world. Și câteodată ajung să mă întreb și eu asta, recunosc. Și degeaba mă întreb, pentru că încă nu am găsit răspunsul la întrebarea asta, mai căutăm, mai căutăm.
  2. Din cauza muncii care intra mereu în prelungiri, până la vârsta asta nu am apucat să cunosc prea mulți reprezentanți ai sexului din care să îl aleg pe cel care să aibă ghinionul privilegiat de a-mi face moștenitori. Nu, nu sunt  mofturoasă, nu știu exact ce vreau, dar știu ce NU vreau. Și cum ce am întâlnit până acum a intrat în categoria ultimă, am zis să nu rămân într-o relație, într-o situație doar de dragul de a nu fi singură sau doar pentru că spune societatea cum trebuie să fim noi, femeile, până la o anumită vârstă.

Îmi plac copiii, mult. Culmea, și ei pe mine. Vin dintr-o familie superbă, numeroasă și nu resping ideea de a ajuta și eu la mărirea ei. Știu, timpul trece, cuptorul reproducător îmbătrânește și șansele scad pe măsură ce eu scriu și tu citești asta. Am momente în care regret că nu am o mică familie proprie, că sunt, în mare, singură pe lume (în ciuda familiei mari mai sus menționate că, deh, cum e normal, fiecare are viața lui). Dar știu un lucru - că nimic nu poate fi forțat, mai ales când vine vorba de mine. Că trebuie să curgă natural, pentru că simt și nu pentru că așa trebuie. Că decizia trebuie să fie exclusiv a mea, în orice direcție ar fi ea, și nu a societății sau a celor din jur care, probabil cu cele mai bune intenții, mă sfătuiesc să mă "pun și eu la casa mea". Rămâne ca timpul să decidă și bunul Dumnezeu de sus să mă ghideze, în orice direcție știe El că este mai bine pentru mine. Și eu o să le ies în întâmpinare... ieșind mai des din mica mea lume ascunsă în spatele unui laptop."

Miruna Tănase, actriță 

miruna tanase"Provin dintr-o familie cu 10 copii. Nu am fost extrem de săraci, am fost însă cea mai mare dintre frați. I-am crescut pe toți. Au urmat din 2 în 2 ani după mine încă 9 frați și surori. Din 2 în 2 ani venea câte un bebeluș. Până la 18 ani când am plecat la facultate, am crescut copii. Am văzut ce fac copiii dintr-o căsnicie. Și nu mi-am dorit deloc viața asta. Nu aveam pic de intimitate, eram mereu înconjurată de frații mei peste tot, mă apăsa mereu responsabilitatea lor și a mamei mele, pe care mă simțeam vinovată dacă nu o ajutam. Să nu credeți că regret, a fost foarte tare și este și acum să am atâția frați, dar mi-a ajuns pentru toată viața. Nu vreau copii. Au copii frații mei, am 7 nepoți. Îi văd când vreau eu, petrec timp cu ei când vreau eu și îi iubesc din tot sufletul. Dar când ajung acasă vreau să fiu numai eu cu mine. Fără soț și copil. Nu vreau nici măcar vreo pisică sau vreun hamster. Dar eu și liniștea. M-am concentrat pe carieră, am luat din prima la UNATC și acum joc în multe piese, sunt foarte mulțumită. Am 42 de ani și niciun regret. Am frații și surorile mele, nu sunt singură. Nu mă simt singură. Mă simt liberă să fac ce vreau, când vreau, fără să dau explicații soțului sau să caut bonă pentru copil. Ce am făcut până acum? Am gustat din plin libertatea de a fi eu. Și pentru mine asta este tot ce contează."

Prin urmare, a fi femeie nu înseamnă numai să te măriți și să faci copii. A fi femeie înseamnă să fii OM, cu idealuri, dorințe, împliniri și, cel mai important, libertatea de a face din viața ta exact ceea ce îți aduce echilibrul și fericirea. Admir și ador fiecare dintre minunatele femei de mai sus, nu numai pentru că mi-au oferit un material minunat pe care să îl dau fetei mele să îl citească, ci și pentru că dovedesc că viața este mai mult decât ce ne spune societatea că este. Viața este a noastră să o plămădim. Și de noi depinde dacă iese un tort de ciocolată, un biscuite sau o plăcintă. Depinde ce te satisface!

Citește și:

 

Surse foto: Galerii personale

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Drama lui Clotilde Armand: i-au murit doi copii! ”Când sunt întrebată câți copii am, fac tot posibilul să evit să răspund”
    Drama lui Clotilde Armand: i-au murit doi copii! ”Când sunt întrebată câți copii am, fac tot posibilul să evit să răspund”

    ”Dar un copil când faci?” - o întrebare simplă, dar destul de dureroasă pentru o femeie care nu poate rămâne însărcinată sau care a pierdut o...

    Am avut o aventură cu un bărbat căsătorit. Acum fiica noastră are 7 ani
    Am avut o aventură cu un bărbat căsătorit. Acum fiica noastră are 7 ani

    Este greu de crezut că în 2013 voiam să mor. A început totul când am cunoscut un bărbat căsătorit online, un blogger spiritual care m-a acostat pe Facebook și cu care...

    Am aflat că dragostea vieții mele este rudă cu mine. Dar tot ne-am căsătorit și am făcut copii
    Am aflat că dragostea vieții mele este rudă cu mine. Dar tot ne-am căsătorit și am făcut copii

    Așa ceva nu se întâmplă în fiecare zi! Un bărbat a aflat că este rudă cu logodnica lui la scurt timp după ce a cerut-o de soție. Cei doi au descoperit că sunt veri...

    Dragă mamă, nu am înțeles sacrificiile pe care le-ai făcut pentru mine până în momentul în care am avut copii. Dar acum înțeleg tot
    Dragă mamă, nu am înțeles sacrificiile pe care le-ai făcut pentru mine până în momentul în care am avut copii. Dar acum înțeleg tot

    Dragă mamă, sunt atât de multe lucruri pe care nu le știam despre tine și atât de multe lucruri pe care nu le-am observat când am crescut cu tine. Dar acum le văd.

    Nu le-am spus părinților mei că am făcut un copil acum 10 ani. Acum mama copilului îmi cere ajutorul
    Nu le-am spus părinților mei că am făcut un copil acum 10 ani. Acum mama copilului îmi cere ajutorul

    Un bărbat povestește, într-o postare pe Reddit, că i-a spus clar fostei sale iubite că nu vrea copii, în momentul în care aceasta a rămas însărcinată....

    Abuzul sexual a durat de când aveam 8-9 ani, până la 15-16 ani. De sute de ori. Mama mea a știut, dar nu a făcut nimic
    Abuzul sexual a durat de când aveam 8-9 ani, până la 15-16 ani. De sute de ori. Mama mea a știut, dar nu a făcut nimic

    Confesiunea de mai jos este scris de Loredana Latiș, o victimă a abuzurilor sexuale suferite în copilărie. A decis să vorbească public despre umilințele îndurate din partea...

    Cum arată acum fetița hrănită până la 4 ani doar cu ceai și pufuleți
    Cum arată acum fetița hrănită până la 4 ani doar cu ceai și pufuleți

    În urmă cu 6 ani, o fetiță din Vaslui, hrănită doar cu pufuleți și ceai de către mama ei a avut șansa de a fi salvată de către o familie care a luptat cu toate puterile...

    A înfiat o fetiță pe care a crescut-o să fie soția perfectă și s-a căsătorit cu ea. Acum copilul lor își spune povestea traumatizantă
    A înfiat o fetiță pe care a crescut-o să fie soția perfectă și s-a căsătorit cu ea. Acum copilul lor își spune povestea traumatizantă

    Pentru un părinte normal povestea următoare pare ireală, însă există cu adevărat, fiind reprodusă întocmai de victimă. Iată în ce moduri crude a fost torturată o...

    © 2022 Qbebe