Indemnizatia pentru cresterea copilului in 2013

Indemnizatia pentru cresterea copilului in 2013

Raluca Antonescu

Indemnizatia pentru cresterea copilului pe anul 2013 vine cu noi modificari, precum revenirea la cuantumul de 85% din media veniturilor nete inregistrate pe ultimele 12 luni anterioare nasterii, precum si acordarea indemnizatiei indiferent de numarul de copii, nu doar pentru primele 3 nasteri, cum era prevazut anterior in lege.

 

Concediul pentru cresterea copilului: conditii

 Pentru a putea beneficia de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, parintii ori persoanele care au adoptat un copil, sunt tutorii acestuia, ori il au in plasament, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa aiba domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei
- sa locuiasca impreuna cu copilul si sa se ocupe de cresterea si ingrijirea acestuia
- sa fi realizat venituri supuse impozitului pe venit in ultimele 12 luni anterioare nasterii, adoptiei, ori luarii in plasament a copilului

Cele 12 luni pot fi constituite atat din veniturile provenite din salarii, activitati independente, ori activitati agricole, precum si din perioadele in care persoana s-a aflat in somaj, a beneficiat de indemnizatie pentru cresterea copilului, ori a fost in concediu fara plata pentru a participa la cursuri de formare profesionala, ori urmeaza cursuri la zi.

Tipuri de concedii

Toti parintii copiilor nascuti dupa data de 01.01.2011 intra sub incidenta legii 111/2010, lege ce prevede doua tipuri de concediu:
1. Concediu pana la implinirea varstei de 1 an a copilului si o indemnizatie lunara de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimul an, indemnizatie care nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3400 lei.
Parintii care doresc sa revina la serviciu inainte de expirarea concediului (chiar si cu o zi inainte de implinirea varstei de 1 an a copilului, dar nu in aceeasi zi ori dupa aceasta data) au dreptul la un stimulent de insertie in valoare de 500 lei lunar pana cand copilul implineste varsta de 2 ani.
De asemenea, daca parintele decide sa nu se intoarca la serviciu dupa aceasta perioada, el are dreptul la concediu fara plata pana cand copilul implineste varsta de 2 ani. Cererea pentru acordarea acestui tip de concediu se depune la angajator, care o va inregistra in baza certificatului de nastere al copilului, ori a livretului de familie.
2. Concediu pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului si o indemnizatie de 85% , dar care nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 1200 lei.
Si in acest caz, daca parintele incepe sa realizeze venituri impozabile inainte sa implineasca copilul varsta de 1 an, el va putea primi stimulent. Daca realizarea veniturilor are loc dupa ce copilul a depasit aceasta varsta, ori dupa ce a implinit varsta de 2 ani, parintele nu mai poate solicita stimulent lunar.
De asemenea, in ce priveste concediul pentru cresterea copilului cu handicap, trebuie precizat ca parintii acestuia pot beneficia de un concediu pana cand copilul implineste varsta de 3 ani si de o indemnizatie de 85% din media veniturilor nete pe ultimul an, indemnizatie care va fi obligatoriu cuprinsa intre 600 si 3400 lei. In acest caz, stimulentul se poate acorda oricand pe perioada concediului.

Acte necesare pentru primirea indemnizatiei

Cererea pentru acordarea indemnizatiei se poate depune fie incepand cu ziua imediat urmatoare incetarii concediului de maternitate (cele 126 de zile), fie incepand cu data nasterii copilului, ori dupa caz a adoptiei, ori luarii in plasament, daca nu se indeplinesc conditiile pentru acordarea concediului de maternitate.
In ambele cazuri, cererile trebuie inaintate primariei unde solicitantul isi are domiciliul ori resedinta in maximum 60 de zile de la aceasta data. In caz contrar, perioadele anterioare nu se vor mai lua in calcul.
Prima plata a indemnizatiilor se va face in aproximativ 2-3 luni de la depunerea documentatiei. Dosarul trebuie sa contina:
- cerere tip
- copie de pe cartile de identitate ale parintilor
- certificatul de nastere al copilului
- certificatul de casatorie (daca e cazul)
- livretul de familie
- adeverinta din care sa rezulte ca persoana a realizat venituri pe ultimul an anterior nasterii, ori alte acte care dovedesc ca persoana s-a aflat in vreuna din situatiile care ii confera dreptul la indemnizatie (ex. somaj, CCC etc)
- dosar cu sina
- cerere de concediu aprobata de angajator
- extras de cont bancar (pentru cei care doresc plata indemnizatiei direct in cont)
De asemenea, daca angajatorul are sediul in alt judet decat cel in care va desfasurati activitatea, este necesara o adeverinta eliberata de Casa Judeteana de Pensii din judetul respectiv, care sa ateste ca angajatorul si-a platit impozitele catre stat. Cererea pentru eliberarea adeverintei se depune si se ridica personal.

Precizari

A ramas neschimbata prevederea legislativa ce face obiectul sarcinilor multiple. In aceasta situatie, cuantumul indemnizatiei se va majora cu 600 lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de sarcina.
OUG 124/2011 ce conditioneaza acordarea alocatiilor de stat si a indemnizatiilor pentru cresterea copiilor de plata obligatiilor legale fata de bugetul local ramane in continuare valabila. Astfel, pentru a putea primi acesti bani, solicitantii trebuie mai intai sa-si fi achitat impozitele aferente anului anterior, in caz contrar, aceste drepturi le vor fi suspendate pe o perioada de 5 luni.
Singura modificare intervenita o reprezinta perioada de gratie de 60 zile, timp in care solicitantii drepturilor de mai sus isi pot plati datoriile catre bugetul local.

Perioada concediului pentru cresterea copilului constituie vechime in munca si in serviciu, dar si in specialitate.

Indiferent de perioada de concediu aleasa, parintii aflati in concediu crestere copil nu vor putea fi concediati din 3 motive:
- Codul Muncii interzice concedierea persoanelor aflate in concediu, indiferent de tipul acestuia
- OUG 111/2010 interzice concedierea pe o perioada de 6 luni de la revenirea la serviciu din concediu crestere copil
- Contractul de munca este suspendat de drept in perioada concediului de maternitate sau de crestere si ingrijire copil

Voi ce parere aveti despre modificarile asupra acestei OUG?

Articolul urmator
5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului
5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Importanța microbiotei intestinale în creșterea și dezvoltarea copilului
    Importanța microbiotei intestinale în creșterea și dezvoltarea copilului

    Când vine vorba de sănătatea prichindeilor noștri, noi, mămicile, suntem ca niște leoaice. Îi ocrotim și încercăm să îi protejăm, așa cum știm noi mai...

    Nu-mi ajut soția cu treburile casnice și creșterea copilului
    Nu-mi ajut soția cu treburile casnice și creșterea copilului

    Știm deja că împărțirea responsabilităților în casă, dar și cele legate de creșterea copilului pot fi o sursă de conflict în cuplu. De obicei, femeile se...

    Mama vs. tata. Aceste ilustrații, despre diferența dintre un tată și o mamă în creșterea copilului, spun totul
    Mama vs. tata. Aceste ilustrații, despre diferența dintre un tată și o mamă în creșterea copilului, spun totul

    Mary Catherine Starr (instructor de yoga, artist grafician și mama a doi copii) a ținut să atragă atenția, printr-o postare pe contul de Instagram @momlife_comics, asupra diferențelor...

    5 teme controversate despre cresterea copiilor care impart femeile in doua tabere
    5 teme controversate despre cresterea copiilor care impart femeile in doua tabere

    Nu exista tema mai controversata in ceea ce priveste copiii, decat educatia copiilor. Si cum oamenilor le place, in general, sa creada ca ei le stiu pe toate, sfaturile pentru cresterea si...

    S-a semnat ordonanța pentru creșterea alocațiilor. De când vor primi bani în plus copiii
    S-a semnat ordonanța pentru creșterea alocațiilor. De când vor primi bani în plus copiii

    Luna cadourilor vine cu vești bune! A fost semnată ordonanța privind majorarea alocațiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzut și negociat în programul de guvernare....

    5 moduri prin care mamele pot încuraja tații să se implice mai mult în creșterea copiilor
    5 moduri prin care mamele pot încuraja tații să se implice mai mult în creșterea copiilor

    Cu toții știm că rolul mamei este important în creșterea unui copil. Însă, nu la fel de mult se știe și despre rolul tatălui. Pentru o dezvoltare armonioasă, copilul are...

    Cât de greu le este părinților să accepte creșterea copiilor?
    Cât de greu le este părinților să accepte creșterea copiilor?

    Timpul trece mult prea repede - sunt sigură că toți simțiți asta din când în când, iar dacă sunteți părinți, o simțiți în relație cu ai voștri copii....

    Mama mea avea 14 ani când m-a născut. Am crescut contribuind la creșterea fraților meu și nu mai știu cine sunt cu adevărat
    Mama mea avea 14 ani când m-a născut. Am crescut contribuind la creșterea fraților meu și nu mai știu cine sunt cu adevărat

    Shaqueia a fost adusă pe lume de o mamă adolescentă, în vârstă de 14 ani. Până la 18 ani, mama ei a mai născut încă doi copii, care au fost crescuți de ea,...

    © 2024 Qbebe