Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Ce să faci ca să previi retenția de apă din organism

Retenția de apă este o problemă frecventă, care poate fi însă și indiciul unor afecțiuni mai grave. Iată de ce este necesar să consultăm un medic, mai ales dacă aceasta este, așa cum vom vedea și din articolul de mai jos, însoțită de diverse simptome. În schimb, dacă este ceva pasager și nu există și alte simptome, putem să apelăm la tot felul remedii. Acestea ne pot fi oricând la îndemână și ne pot fi de un real sprijin în prevenirea neplăcutei retenții de apă.

Ce reprezintă retenția de apă

Retenția de apă se referă la o acumulare excesivă a fluidelor în țesuturi. Cel mai adesea, aceasta apare la nivelul membrelor inferioare, dar poate afecta și alte părți ale corpului.
Nu mai sta pe gânduri și consultă un medic dacă observi că retenția de apă este însoțită de oricare dintre următoarele simptome:
• Umflarea excesivă a picioarelor, pe toată lungimea lor
• Umflarea abdomenului
• O tuse pare că nu mai trece
• Oboseală extremă.
Din păcate, oricare dintre aceste simptome poate indica prezența unor afecțiuni mai grave ale ficatului, ale inimiii, ale rinichilor sau ale tiroidei.

Femeie ce si-a scos pantofii din cauza picioarelor umflate

Posibilele cauze ale retenției de apă

Retenția de apă are la bază numeroase cauze, printre care:
• alimentație care furnizează prea multă sare
• Un drenaj limfatic deficitar
• Deficitul de vitamine/minerale
• Probleme venoase
• Stresul
• Sarcina
• Menstruația
• Vremea prea caldă
• Expunerea la o altitudine prea mare
• Diverse alergii
• Afecțiuni pulmonare, renale, cardiace
• Anumite medicamente
• Diverse contraceptive
• Disfuncționalități în funcționarea tiroidei

 Femeie ce isi scoate greu inelul din cauza faptului ca are degetele umflate

Ce poți face pentru a preveni retenția de apă

Ai grijă să te hidratezi

În condițiile în care organismul recurge la retenția de apă ca la un mecanism de apărare când apare deshidratarea, este necesar să ai grijă să bei cât mai multă apă. Cele 8 pahare recomandate sunt o cantitate orientativă, în sensul în care, dacă desfășurăm o activitate fizică intensă avem nevoie de mai mult de atât. De asemenea, dacă simțim că ne este încă sete și urina nu mai este limpede și galben deschisă, este un semnal clar că trebuie să mai bem apă.
Nu doar apa ne poate ajuta să avem un nivel optim de hidratare. De exemplu, ceaiurile, sucurile naturale de fructe, supele sau compoturile sunt și ele utile pentru a ne asigura necesarul de lichide dintr-o zi.

Consumă mai puțină sare

Dacă mâncăm alimente cu un conținut ridicat de sare (în special cele care sunt intens procesate), corpul nostru este mai predispus să rețină apă.
Iată de ce este recomandat să evităm să consumăm multă sare dacă vrem să nu ne mai confruntăm cu problema retenției de apă din organism.

Evită carbohidrații rafinați

Când consumăm asemenea carbohidrați, zahărul și insulina vor crește rapid. De aceea, corpul va reține mai mult sodiu, în condițiile în care reabsorbția acestuia, de la nivelul rinichilor, va crește. Astfel, cantitatea de fluide din corp va crește și acestea vor fi reținute. Pentru a evita ca acest fenomen să se producă, ar trebui să renunțăm să apelăm la alimente cu zahăr procesat, la zahărul alb, la făină albă, la cerealele cu zahăr etc.

Încearcă să crești cantitatea de magneziu din organism

Studii din domeniu au arătat de mai multe ori că magneziul, responsabil de producerea unor reacții enzimatice speciale, este capabil inclusiv să reducă predispoziția spre retenția de apă. Acest fapt a fost observat mai ales la femeile aflate în perioada sindromului premenstrual. De exemplu, cele care au consumat 200 mg magneziu pe zi nu au mai reținut apa precum cele ce nu au avut în corp o cantitate suficientă de magneziu.
Pe lângă suplimentele alimentare pe bază de magneziu, încearcă să mănânci mai multe alimente ce-l conțin, precum: legumele cu frunze verzi, cereale integrale, nuci, banane etc.

 Fata ce sta intinsa pentru ca resimte disconfort la nivel abdominal

Citește și: 5 probleme pe care bananele le rezolvă mai bine ca medicamentele

Străduiește-te să beneficiezi de mai multă vitamina B6

La fel ca și magneziul, și această vitamină este capabilă să reducă retenția de apă din corp, inclusiv în perioada premenstruală.
Pentru a te simți mai bine în această perioadă, alege mai multe alimente ce conțin B6, printre care cartofii, bananele, alunele, carnea etc.

Nu ocoli alimentele bogate în potasiu

Potasiul este un alt mineral ce poate contribui la diminuarea retenției de apă din corp. Astfel, acesta poate să acționeze în două moduri: scade nivelul sodiului și crește producția de urină.
Surse excelente de potasiu sunt alimente precum avocado, roșiile sau bananele.

Încearcă să ai cel puțin 20 de minute de activitate fizică în fiecare zi

Activitatea fizică, desfășurată în mod constant, nu te va ajuta doar să previi retenția de apă, ci și să ai un stil de viață mai sănătos. De exemplu, mergi cu bicicleta, plimbă-te cât mai mult, aleargă, mergi la înot, mergi la o sală de sport etc.
De asemenea, trebuie să știi că și activitățile casnice îți pot fi de folos pentru a preîntâmpina retenția de apă. Pentru mai mult efect, în timp ce vei face curățenie de pildă, pune-ți muzică și dansează cât poți de mult.

Fii atentă la poziția picioarelor

Statul pe scaun pentru multe ore și sprijinitul picioarelor de podea vor altera circulația fluidelor în corp, ceea ce va antrena, implicit, și retenția de apă. Din acest motiv, nu de puține ori ți se întâmplă să te confrunți cu picioare umflate și dureroase.
Ca să te ferești cât poți de acest fenomen neplăcut, poți să apelezi la aceste „trucuri":
• Întinde-te sau pune-ți picioarele pe un scaun când te odihnești.
• Când stai întinsă, ai grijă ca picioarele să fie ridicate la cel puțin 30 cm față de nivelul inimii. Pentru a reuși acest lucru, pune-ți picioarele pe o grămadă de perne sau pături.

Recurge la tot felul de remedii naturale

Remediile naturale sunt și ele foarte potrivite pentru a ameliora problema retenției de apă. Să vedem care sunt cele mai indicate în acest sens.

Păpădia

Datorită conținutului de magneziu și potasiu, această plantă ne va sprijini în demersul de diminuare a retenției de apă din organism. Va fi numai bună și pentru a fi folosită în perioada marcată de sindromul premenstrual.
Poți să folosești păpădia sub formă de ceai (se bea câte o ceșcuță de 3 ori pe zi), de pastile (nu mai mult de 500 mg pe zi) sau de tinctură.
Ai grijă, mai ales dacă vrei să bei ceai, să consulți un medic, întrucât acesta poate interfera cu mai multe medicamente.

Pătrunjelul

Acesta are proprietăți diuretice, fapt care îl face foarte util în a preveni retenția de apă.
Poți să te folosești de pătrunjel în următoarele moduri:
Prepară un ceai: două lingurițe de frunze de pătrunjel uscat se pun la o cană de apă ce fierbe. Se bea de trei ori pe zi.
• Vei bea un amestec de suc de pătrunjel și de zeamă de lămâie

Zeama de lămâie

Este numai bună pentru a elibera excesul de fluide din corp.
Pentru a te bucura de efectele ei benefice, procedează după cum urmează:
Într-un pahar cu apă caldă vei pune două linguri de zeamă de lămâie. Poți să îndulcești cu miere.
Bea din acest amestec zilnic, pentru mai mult timp, până când vei constata o ameliorare semnificativă în privința retenției de apă.

Oțetul de mere

În problema retenției de apă, oțetul de mere poate fi utilizat atât intern, cât și extern.
Intern, va trebui să amesteci o linguriță de oțet de mere la o cană de apă. Vei bea zilnic și vei continua să crești cantitatea de oțet, până la două lingurițe.
Dacă vrei să apelezi la el pe cale externă, vei face așa: îți vei înmuia picioarele într-un amestec, în care ai pus apă și oțet de mere, în proporții egale. Baia de picioare ar trebui să dureze cam 10 minute.

Aromaterapia

Poate fi și ea potrivită pentru a reduce retenția de apă, în condițiile în care stimulează drenajul limfatic.
Tot ce vei avea de făcut este să faci rost de uleiuri esențiale, precum cel de mușcată, de ienupăr și de chiparos. Câte 20 de picături din fiecare vor fi puse în apă călduță. Vei face baie în apa cu uleiuri, timp de 10 minute. Încearcă să repeți demersul de trei ori pe săptămână.

Voi ați auzit și de alte soluții, menite să ne ajute să prevenim apariția retenției de apă?

Citește și: Trucuri care te ajută să eviți retenția de apă în timpul sarcinii

Surse:
www.authoritynutrition.com; www.top10homeremedies.com; www.wikihow.com

Combinații de 2 alimente cu cele mai mari beneficii pentru organism

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    4 din 10 români consumă apă neverificată! Tu știi ce apă bei?
    4 din 10 români consumă apă neverificată! Tu știi ce apă bei?

    Final în coadă de pește în scandalul apei din București! Știați că în anul 2000 bucureștenii plăteau 39 de bani pentru un metru cub de apă?

    Copilul nu-l faci ca să îți aducă un pahar de apă la bătrânețe
    Copilul nu-l faci ca să îți aducă un pahar de apă la bătrânețe

    Deunăzi am purtat o discuție cu o prietenă care m-a bulversat puțin. Are 38 de ani și nu are copii și, deși are o relație stabilă de peste 10 ani, nici ea, nici partenerul ei, nu au...

    Ai voie să bagi apă în urechile bebelușului când îi faci băiță?
    Ai voie să bagi apă în urechile bebelușului când îi faci băiță?

    În special când vine vorba de îmbăierea bebelușului din primele săptămâni de viață poți să-ți faci griji referitoare la apa ce va pătrunde în urechile...

    Ce trebuie sa stii despre crizele de furie la copii. Sfaturi ca sa le previi
    Ce trebuie sa stii despre crizele de furie la copii. Sfaturi ca sa le previi

    Crizele de furie (tantrum) la copii sunt destul de dese si nu ar trebui incadrate in categoria comportamentelor gresite. Ele sunt normale si trebuie tratate cu mult calm.

    Apa în sarcină - Câtă apă e sănătos să bei zilnic dacă ești însărcinată
    Apa în sarcină - Câtă apă e sănătos să bei zilnic dacă ești însărcinată

    Perioada sarcinii ar trebui să fie una dintre cele mai frumoase din câte vei trăi vreodată, dar asta numai dacă ai grijă de organismul tău și îi oferi resursele de care...

    De ce să nu-i dai copilului tău apă din aceeași sticlă din plastic
    De ce să nu-i dai copilului tău apă din aceeași sticlă din plastic

    Cred că fiecare dintre noi a reumplut cel puțin o dată în viață o sticlă de plastic cu apă. E la îndemână, nu mai dăm alți bani pe o sticlă nouă și în...

    Cum să previi rahitismul la copii
    Cum să previi rahitismul la copii

    Rahitismul la copii este o afecţiune apărută în urmă lipsei de vitamina D, vitamina de care este nevoie pentru întărirea ţesutului osos. De regulă, rahitismul poate să...

    © 2019 Qbebe