Tot ce trebuie să știi despre varice: sfatul specialistului

Tot ce trebuie să știi despre varice: sfatul specialistului

Irina Olteanu - Redactor Senior

Varicele constituie mai mult decât o neplăcere de ordin estetic, ci pot afecta semnificativ stilul de viață. Se manifestă sub forma unor vene umflate, de obicei localizate la nivelul picioarelor, sunt inconfortabile sau dureroase și apar preponderent în rândul femeilor. Care sunt simptomele, tratamentul, dar și complicațiile varicelor, alături de recomandări din partea medicului specialist vei afla în rândurile următoare.

Ce sunt varicele și din ce cauze apar

Varicele sau venele varicoase sunt vene inflamate, mărite și răsucite, de culoare albăstru sau mov închis. Ele apar atunci când valve defectuoase permit sângelui să curgă în direcția greșită sau să se acumuleze. Conform statisticilor, mai mult de 23% dintre adulți sunt afectați de această problemă, în special la nivelul picioarelor. Deși sunt de obicei mai degrabă inconfortabile, uneori necesită tratament (mai ales când se rup sau devin ulcere varicoase).

Ce se întâmplă exact la nivelul circulației sanguine? Arterele transportă sângele de la inimă către restul țesuturilor, iar venele returnează sângele de la restul corpului la inimă, pentru a putea fi recirculat. Ca sângele să revină la inimă venele din picioare trebuie să circule contra gravitației. Contracțiile musculare din partea inferioară a picioarelor acționează ca niște pompe, iar pereții elastici ai venelor ajută sângele să revină la inimă. Mici valve din vene se deschid pe măsură ce sângele curge către inimă, iar apoi se închid pentru a opri sângele să curgă invers. 

Cauzele pentru care apar venele varicoase sunt: vârsta (odată cu înaintarea în vârstă se pierde elasticitatea venelor, determinându-le să se întindă, iar valvele se slăbesc, sângele se acumulează; culoarea albăstruie se datorează sângelui neoxigenat), sarcina (din cauza creșterii în volumul de sânge din corp, dar și a hormonilor specifici - acest tip dispare de obicei de la sine în 3-13 luni post partum). Factori de risc: sexul (femeile au șanse mai mari să dezvolte varice ca urmare a hormonilor specifici sarcinii, premenstruației sau menopauzei), istoricul familial (dacă există și alți membri ai familiei care suferă de varice), obezitate (greutatea în plus adaugă presiune pe vene), statul în picioare sau jos pentru perioade lungi de timp (sângele nu circulă la fel de bine).

varice

Sfatul specialistului

Doamna doctor Marina Dumitraș, medic specialist chirurgie generală, doctor în științe medicale, competență flebologie, competență chirurgie laparoscopică și ultrasonografie generală - Euroclinic Regina Maria și Skinmed Clinic:

"Cu toate progresele medicinei moderne, boala cronică venoasa periferică rămâne și astăzi o provocare pentru chirurgii pasionați de flebologie.

Manifestările bolii cronice venoase periferice sunt extrem de variate, incluzând modificări de ordin estetic de tipul telangiectazii și venectazii, până la dilatații varicoase, tortuoase, sinuoase (afectată elasticitatea vasului) însoțite de lacuri vasculare, cu risc crescut de tromboză și ulcerații grave.

Simptomele cele mai frecvente sunt reprezentate de: senzația de picioare grele, edem la nivelul gleznei la sfârșitul zilei, dureri, înțepături, furnicături, zone de hiperpigmentare (dermatită ocră).

Factorii de risc sunt: sedentarismul, obezitatea, determinismul genetic, sarcina și administrarea îndelungată a contraceptivelor în cazul pacientelor de sex feminin.

Examenul imagistic de elecție în boala cronică venoasă este reprezentat de ecografia Doppler a sistemului venos superficial și profund a membrelor inferioare, confirmând sau infirmând existența unei insuficiențe valvulare (ostiale) safeniene, realizând o hartă a sistemului venos al membrului inferior.

Mijloacele de prevenție ale acestei afecțiuni constau în: evitarea sedentarismului, renunțarea la fumat, evitarea obezității, a ortostatismului prelungit, a poziției picior peste picior, a expunerii prelungite la soare, a traumatismelor membrelor inferioare, știut fiind faptul că această afecțiune are un puternic determinism genetic.

Metodele de tratament ale acestei afecțiuni sunt reprezentate de:

1. Tratament conservator: purtarea ciorapilor compresivi și administrarea de preparate orale cu Diosminum, Vitamina C 1 g și extracte de castană - metoda care oprește evoluția bolii, indicată în stadiile incipiente ale bolii.

2. Tratamentul chirurgical clasic reprezentat de Crosectomiesi stripping safenian, realizează o deconectare a sistemului safenian intern față de alte teritorii venoase, fiind o chirurgie a punctelor de reflux. Această metodă este indicată atunci când există incompetență ostială safeniană cu reflux patologic la manevra Valsava. Avantajele metodei: tratează cauza apariției varicelor, adica incompetența ostială safeniană (refluxul venos), prin rezecția crosei safenei și a tuturor colateralelor ei, tratează dilatațiile varicoase prin interceptarea și rezecția lor (stripping safenian și flebectomie). Inciziile sunt estetice, fine, lineare, suturile sunt intradermice, realizate cu fire resorbabile. Spitalizarea este minimă. Recuperarea pacientei este rapidă, pacienta fiind incurajată să se mobilizeze din a doua zi postoperator, să poarte ciorapi compresivi minim 14 zile postoperator, să administreze tratament anticoagulant minim 7 zile postoperator.

3.Tratamentul chirurgical minim invaziv reprezentat de ablație cu radiofrecvență - bazat pe eliberarea unor pulsuri continue cu energie de radiofrecvență, care produc contracția fibrelor de colagen, fibrozarea și în final închiderea venei (termocoagulare). Avantaje: recuperare rapidă, minimă incizie de abord la nivelul coapsei. Dezavantajele: nu se tratează cauza (incompetența valvulară ostială), nu se rezecă crosa safenei și nici colateralele ei (risc crescut de recidivă și de repermeabilizare a venei safene interne).

Tratamentul minim invaziv al esteticii membrului inferior:

SCLEROTERAPIA: metoda de tratament minim invaziv, care se adresează venectaziilor și telangiectaziilor. Constă în injectarea de agent sclerozant de diferite concentrații (în funcție de diametrul venectaziei), care determină la nivelul endoteliului vascular o reacție inflamatorie, urmată de scleroza realentă a vasului în circa 4-6 săptămâni, urmată de dispariția lui. Avantaje: recuperare rapidă, fără incizii, fără anestezie, mobilizare rapidă la 2-3 ore. Dezavantaje: risc de hiperpigmentare la locul injectării, risc de repermeabilizare dacă nu se rezolvă inițial doctorinsuficiența valvulară safeniană (refluxul venos).

LASERUL VASCULAR TRANSDERMIC: metodă de tratament neinvaziv a telangiectaziilor fine, reticulare, roșii sau violete. Bazat pe principiul de fototermoliză, prin folosirea lungimii de undă 1064 nm, produce evaporarea hemoglobinei și a mioglobinei (Colagen Shrink). Avantaje: recuperare rapidă, neinvaziv. Dezavantajele: risc de hiperpigmentare, senzația dureroasă de pișcătură fierbinte.

Putem concluziona că metoda de elecție în tratamentul chirurgical al incompetenței ostiale safeniene este reprezentată de crosectomia cu stripping (se rezecă vena safenă și toate colateralele), deoarece riscul de recidivă este inexistent dacă este realizată în centre specializate de chirurgie flebologică, tratamentele alternative reprezentate de scleroterapie și laser vascular transdermic fiind rezervate cazurilor fără reflux venos, după sancționarea chirurgicală a refluxului venos, sau la care ne dorim îmbunătățirea aspectului estetic al membrelor inferioare."

varice

Complicații și prevenire pentru varice

În marea majoritatea a cazurilor nu apar complicații, dar acestea pot include: hemoragie (dacă venele situate foarte aproape de piele se sparg), tromboflebită (cheaguri în venele picioarelor determină inflamația venei - orice inflamație subită este un semnal de alarmă), insuficiență venoasă cronică (pielea nu realizează schimbul de oxigen, nutrimente și produse reziduale cu sângele deoarece fluxul sanguin este slăbit). În cazul din urmă pot apărea eczemă, lipodermatoscleroză (piele dură și întinsă) și ulcere venoase (se formează în jurul gleznelor și sunt precedate de o zonă decolorată). Insuficiența venoasă cronică necesită evaluare și monitorizare.
Nu există o modalitate precisă pentru a preveni varicele, dar îmbunătățirea circulației sanguine și a tonusului muscular poate reduce riscul apariției varicelor. Iată câteva măsuri de ajutor: exercițiu fizic, ținerea sub control a greutății, o alimentație bogată în fibre, cu puțină sare, evitarea tocurilor la încălțăminte și a lenjeriei intime strânse, ridicarea picioarelor, schimbarea poziției în care stai în picioare sau pe scaun în mod regulat.

 

Multumim doamnei doctor Marina Dumitraș pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.

Surse: www.medicalnewstoday.com; www.mayoclinic.org; www.nhs.uk

Articolul urmator
Nu ai auzit până acum de acest ulei! Este o revelație în curele de slăbire! Ce trebuie să știi despre uleiul de muștar
Nu ai auzit până acum de acest ulei! Este o revelație în curele de slăbire! Ce trebuie să știi despre uleiul de muștar

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi
    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi

    Steven Palter, medic ginecolog și directorul unei clinici de fertilitate din New York este cunoscut în mediul online (dar nu numai) pentru că demontează miturile cu privire la...

    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală
    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală

    Niciun copil nu este un sfânt și, mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil că va face anumite năzbâtii. Este bine să adresezi problemele comportamentale ale...

    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?
    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?

    Copilul tău preșcolar are dificultăți în a sta departe de tine? Sarah Rosensweet, expert în parenting, dezvăluie trei metode prin care poți gestiona anxietatea de separare...

    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului
    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului

    Toți părinții își învață pe copii să fie politicoși, ceea ce e foarte bine. Însă dincolo de „te rog” și „mulțumesc”, e important ca cel...

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți
    Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți

    Noi, părinții din generația actuală, avem parte de mult mai multe provocări decât părinții noștri, fără doar și poate. Iar asta fiindcă ai noștri copii, la rândul...

    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi
    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi

    Te gândești să adopți un prieten pe viață pentru tine și familia ta? Ei bine, mărimea este un factor important de care trebuie să ții cont atunci când decizi că vrei...

    Tot ce trebuie să știi despre colici
    Tot ce trebuie să știi despre colici

    Viața de părinte vine la pachet cu o multitudine de provocări, colicile bebelușului fiind una dintre ele. Colicile abdominale se numără printre cele mai frecvente afecțiuni ale...

    © 2024 Qbebe