Mi-e rușine cu aspectul meu fizic și mi-e teamă să nu transmit asta și copiilor mei

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Stima de sine, încrederea în tine, sunt abilități care se formează încă de la o vârstă fragedă. În aceste condiții, te străduiești să le fii model copiilor tăi și din acest punct de vedere. Ce se întâmplă însă când o mamă începe să-și facă griji din cauza faptului că nu va putea îndeplini cu succes un asemenea demers? Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi ce soluții propune.

O mamă căreia îi este rușine cu aspectul ei fizic se teme să nu le transmită asta și copiilor ei

Mama a patru copii și-a deschis sufletul și a mărturisit că îi este rușine cu propriul corp. În aceste condiții, se teme să nu le transmită acest model și fiicelor ei. A venit și cu argumente menite să arate cum a ajuns să îi displacă să se privească în oglindă, să se rușineze de aspectul ei fizic.

„Mă uit la fiica mea în vârstă de patru ani cum stă și cum se privește în oglinda mea mare. Lăudându-se cu rochia nouă și cu colanții, desculță și cu părul în dezordine, ea face piruete. Apucă o bucată de tul (tulle), zâmbește larg și șoptește: „Wow. Sunt atât de frumoasă.”

fetita-cu-par-lung-si-tinuta-rosie-privindu-se-fericita-in-oglinda

De îndată simt că nu mai pot respira. Sunt atât de mândră de faptul că nu am influențat-o negativ, dar mi-e teamă că o voi face. Deocamdată viața nu a determinat-o să-și diminueze iubirea de sine, dar sunt tristă când mă gândesc la faptul că se va întâmpla așa. Și sunt geloasă. Geloasă pentru că ea are parte de acest moment pur și minunat în care se privește în oglindă. Întrucât la 37 de ani și având patru copii să mă admir în oglindă mi se pare aproape imposibil. Dar dacă voi înțelege cum am ajuns aici, poate că voi putea să-i ofer ei o cale mai bună. 

Poate este de vină statura mea? Dintotdeauna am fost cea mai înaltă fată din clasă- ultima dintr-o piramidă și cea care stătea în spate în fotografiile de la școală. Mă simțeam straniu și deloc confortabil în corpul meu lung, lipsit de feminitate. Copiii foloseau mai degrabă termenul „mare” în loc de „înaltă” când mă descriau, iar eu aveam impresia că ocupam prea mult spațiu. 

Abia după ce am început să joc baschet într-o echipă și să particip la competiții, când abilitățile mele de a bloca adversarii și de a marca la coș m-au făcut să mă simt puternică și să am încredere în mine, abia atunci am început să-mi apreciez statura. Și când i-am abandonat pe băieții aceia scunzi din orășelul meu și când am început să cunosc la colegiu băieți mai înalți, atunci am început să realizez că mă puteam simți feminină și că nu eram chiar atât de „mare”. 

După cum cred acum, îmi asum ca rădăcini ale problemelor mele experiențele din Social Media și Hollywood-ul. Dau vina pe Photoshop, pe facetune și pe așteptările nearealiste din postări, de la televizor, din reviste. Dar stând aici și gândindu-mă la asta, îmi dau seama că, de fapt, problemele mele au început mult mai devreme, cu experiențe din copilărie. 

Poate de vină au fost băieții de la școală? Precum a fost unul care mi-a spus că ar fi putut vedea un film rulând pe fruntea mea...Sau poate că a fost cel care mi-a spus că aveam mâini uriașe sau cel care le-a spus prietenilor săi că fața mea era prea lungă? Toate aceste comentarii copilărești făcute pentru a stârni râsul sau pentru evidențierea masculinității au lăsat urme adânci în acea parte a creierului responsabilă de încrederea în sine. 

Poate de vină au fost prietenii mei? Îmi amintesc faptul că am auzit un comentariu pe când gustam dintr-o ciocolată cu vișine Lindt la cafeneaua de la școală. Fata care se afla lângă mine mi-a luat din mână ciocolata și imediat a început să vină cu diverse comentarii legate de calorii, astfel încât să fie auzită de toți cei de acolo. La câteva săptămâni de la acest eveniment am început să țin prima mea „dietă”. 

Mai târziu, când eram la colegiu, două prietene dezvoltaseră tulburări alimentare. Mă uitam cum își numărau bucățile de „Cracklin'Oat Bran” și cum nu își permiteau decât patru bucăți la masa de brânz. După câteva luni, am început să am îndoieli în privința mea. Faptul că am privit femei inteligente și respectabile din viața mea care se autocriticau atât de aspru m-a condus către o degradare a iubirii de sine. 

Poate au fost de vină femeile din preajma mea? Cele din familia mea și din cercul nostru mă priveau ca pe un super-erou. M-am simțit sprijinită în fiecare etapă ciudată, nu au existat critici de niciun fel cu privire la aspectul meu fizic. Dar ele nu își permiteau și față de ele însele să fie atât de blânde. Îmi aduc aminte de dietele lor, de obsesia pentru a face sport, de comentariile pe care le făceau despre ele în fața prietenilor apropiați. Acum, privind în urmă, mi se pare imposibil ca nemulțumirea pe care o aveau ele față de propriul corp să nu fi avut impact și asupra modului în care îmi percepeam și eu corpul. Ar fi ceva dacă am putea să ne vedem pe noi înșine prin ochii celuilalt...”

Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe scarymommy.com (scris de Samm Burnham Davidson)

S-a gândit la soluții pentru a nu le împărtăși copiilor ei sentimentul de rușine față de propriul corp

Cea care a dezvăluit că „mi-e rușine cu aspectul meu fizic și mi-e teamă să nu transmit asta și copiilor mei” a adus în prim-plan și câteva soluții pentru ca fiicele ei să nu ajungă în aceeași situație ca ea:

„...Oare cum voi putea să combat ceva atât de înrădăcinat în viețile noastre? Cum voi reuși să înlătur acești demoni pentru fetițele mele?

Cred că le voi conduce pe calea adevărului. Le voi spunea adesea că eu cred că sunt perfecte, dar voi încerca și să minimalizez din importanța aspectului fizic. Voi încerca să monitorizez cât mai bine conținutul cu care vin în contact pe rețelele de socializare și voi avea cu ele discuții deschise despre realitatea din spatele multor imagini de acolo.

Le voi încuraja să-și petreacă timpul implicându-se în activități ce le vor ajuta să se simtă bine în pielea lor. Și voi sparge cauciucurile tuturor băieților de la liceu care le vor spune că nu sunt valoroase. 

Voi continua să lucrez și cu mine însămi. Voi încerca să-mi găsesc lucruri care îmi plac la imaginea mea și le voi menționa apoi cu voce tare. Pentru că, desigur, ele vor asculta. Cu toate acestea, nu voi spune că sunt mereu fericită și că mă accept așa cum sunt, în condițiile în care mă tem că aceste așteptări nerealiste nu le vor ajuta cu nimic. 

mama-fericita-stand-pe-treapta-unei-scari-in-timp-ce-fetita-ei-o-piaptana

Le voi împărtăși dificultățile și opiniile mele în legătură cu ceea ce înseamnă să fii femeie în această epocă stranie. Poate așa, împreună, vom reuși să găsim o cale pentru noi însene, o cale care să fie mai puțin critică și poate puțin mai iertătoare. Dar nu va fi deloc ușor.”

Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe scarymommy.com (scris de Samm Burnham Davidson)

Sursă: scarymommy.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza asta
    Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza asta

    Pentru orice mamă copilul său este cea mai importantă persoană. Iar modul în care demonstrează acest lucru implică, nu de puține ori, mâncarea. Începând de la...

    Fostul meu soț și-a prezentat iubita copiilor mei fără să îmi spună
    Fostul meu soț și-a prezentat iubita copiilor mei fără să îmi spună

    Divorțul este dificil, mai ales pentru un cuplu care are și copii. Însă adevărata lui traumă începe abia după ce viața de după începe, când întregul...

    A trebuit să le spun copiilor mei că sunt însărcinată și că soțul meu a murit în aceeași zi
    A trebuit să le spun copiilor mei că sunt însărcinată și că soțul meu a murit în aceeași zi

    Mi-am cunoscut soțul pe când aveam 7-8 ani. Era cel mai vechi prieten al meu și singurul, de altfel, din perioada școlii gimnaziale, când am fost abuzată. Tații noștri și...

    Confesiuni dureroase ale Prințului Harry despre tatăl său: „Dacă asta mi s-a întâmplat mie, mă voi asigura că nu se va întâmpla copiilor mei”
    Confesiuni dureroase ale Prințului Harry despre tatăl său: „Dacă asta mi s-a întâmplat mie, mă voi asigura că nu se va întâmpla copiilor mei”

    Invitat recent la un interviu pentru un cunoscut podcast din SUA, Prințul Harry a vorbit despre dorința sa de a-și crește copiii diferit de cum a fost crescut el și nu s-a ferit să...

    Copiii mei se ceartă atât de rău, încât soțul meu vrea să divorțeze
    Copiii mei se ceartă atât de rău, încât soțul meu vrea să divorțeze

    Relația dintre frați poate să fie foarte dificilă, mai ales când ajung să fie influențați de pubertate. Am primit un mesaj foarte interesant pe acest subiect de la o mamă a...

    Da, mă ascund în baie de copiii mei. Asta e viața reală de mamă
    Da, mă ascund în baie de copiii mei. Asta e viața reală de mamă

    Viața de mamă este plină de diverse provocări. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o mamă cu mai mulți copii, lucrurile se complică mai mult. Într-o asemenea...

    Amalia Enache, despre pandemie: "Mi-a fost teamă că nu voi avea ce să-i dau de mâncare copilului meu"
    Amalia Enache, despre pandemie: "Mi-a fost teamă că nu voi avea ce să-i dau de mâncare copilului meu"

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de ştiri de la noi a vorbit despre temerile pe care le-a avut pe parcursul acestui an. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi ce a spus...

    Da, uneori îmi urăsc soțul și nu mi-e rușine să recunosc asta
    Da, uneori îmi urăsc soțul și nu mi-e rușine să recunosc asta

    Când te angajezi într-o relație, indiferent de tipul ei, conștientizezi faptul că aceasta nu va fi marcată doar de clipe fericite și frumoase, fiind firesc să existe și...

    © 2022 Qbebe