Lipsa oxigenului și a nutrienților esențiali duce treptat la moartea celulelor osoase, ceea ce afectează structura și rezistența țesutului. Deși poate apărea la orice os din organism, necroza avasculară afectează cel mai frecvent șoldul, genunchiul, umărul sau glezna, articulații supuse unei presiuni și mobilități constante.
Această afecțiune are multiple cauze, de la traumatisme și fracturi până la boli sistemice, tratamente medicamentoase sau consum excesiv de alcool. Simptomele inițiale pot fi subtile, dar odată cu progresia bolii apar dureri persistente, rigiditate și limitarea mobilității articulare. Diagnosticarea precoce este esențială, deoarece în stadiile incipiente pot fi adoptate tratamente conservatoare care întârzie deteriorarea osoasă și previn complicațiile.
Tratamentul necrozei avasculare variază de la medicamente și fizioterapie până la intervenții chirurgicale, în funcție de stadiul bolii și zona afectată. Un stil de viață sănătos și monitorizarea atentă a factorilor de risc pot contribui la reducerea șanselor de apariție. Înțelegerea cauzelor, simptomelor și opțiunilor terapeutice este esențială pentru a gestiona corect această afecțiune și pentru a menține calitatea vieții.
Ce este necroza avasculară?
Necroza avasculară, denumită și osteonecroză, este o boală osoasă progresivă care apare atunci când aportul de sânge către un os este întrerupt sau redus considerabil. Țesutul osos, la fel ca orice alt țesut din organism, are nevoie permanentă de oxigen și substanțe nutritive pentru a se menține sănătos și funcțional. Atunci când circulația sângelui nu mai ajunge în mod corespunzător la o zonă a osului, celulele osoase încep să moară treptat, ceea ce duce la slăbirea structurii și, în timp, la colapsul acesteia.
Afecțiunea poate afecta orice os, însă cele mai frecvente localizări sunt la nivelul articulațiilor mari – șold, genunchi, umăr și gleznă. Aceste zone suportă o presiune mecanică intensă, iar compromiterea integrității osoase are consecințe majore asupra mobilității și calității vieții. Dacă nu este tratată la timp, necroza avasculară poate progresa până la apariția artrozei secundare, o formă severă de degenerare articulară care necesită adesea intervenție chirurgicală.
Boala apare în general la adulți cu vârsta între 30 și 50 de ani, dar nu este exclusă nici la persoane mai tinere sau mai în vârstă. Un aspect important de reținut este faptul că necroza avasculară se dezvoltă în etape. În stadiile incipiente, osul afectat poate să nu provoace durere sau disconfort vizibil. Pe măsură ce necroza avansează, apar dureri la nivelul articulației implicate, inițial doar la efort, ulterior și în repaus sau pe timpul nopții.
Cauzele care duc la apariția necrozei avasculare sunt variate. Printre cele mai frecvente se numără traumatismele, cum ar fi fracturile sau luxațiile severe, care pot afecta direct vasele de sânge. Alteori, afecțiuni sistemice precum lupusul, diabetul, bolile hematologice sau tulburările de coagulare pot crește riscul de osteonecroză. De asemenea, tratamentele cu doze mari de corticosteroizi pe termen lung, chimioterapia sau consumul excesiv de alcool sunt factori cunoscuți care compromit alimentarea cu sânge a osului.
Din punct de vedere medical, necroza avasculară este considerată o problemă serioasă deoarece osul deteriorat nu se regenerează ușor. Tratamentul depinde în mare măsură de stadiul în care este diagnosticată boala. Cu cât diagnosticul se stabilește mai devreme, cu atât șansele de a încetini evoluția și de a preveni complicațiile sunt mai mari.
Cauzele necrozei avasculare
Așa cum am menționat mai devreme, necroza avasculară este rezultatul unei întreruperi sau reduceri a fluxului sanguin către os. Fără o circulație adecvată, țesutul osos începe să se deterioreze, ceea ce duce la slăbirea structurii și, în final, la colaps. Identificarea cauzelor care favorizează această afecțiune este esențială, deoarece permite atât prevenirea, cât și stabilirea unui plan de tratament corespunzător.
1. Traumatismele
Una dintre cele mai frecvente cauze este reprezentată de traumatismele majore, precum fracturile sau luxațiile. Acestea pot deteriora direct vasele de sânge care alimentează osul. De exemplu, fractura de col femural este o situație bine cunoscută în care circulația către capul femural poate fi afectată, crescând semnificativ riscul de necroză.
2. Tratamentul cu corticosteroizi
Administrarea de corticosteroizi pe termen lung și în doze mari este un factor de risc documentat. Aceștia pot afecta metabolismul lipidic, determinând formarea de depozite de grăsime în vasele mici de sânge, ceea ce reduce fluxul sanguin și crește riscul de osteonecroză.
3. Consumul excesiv de alcool
Alcoolul afectează organismul în multiple feluri, inclusiv prin creșterea nivelului de lipide din sânge. Depunerile de grăsimi pot bloca vasele mici și pot compromite alimentarea osoasă, ceea ce explică asocierea directă dintre alcoolism și necroza avasculară.
4. Boli și afecțiuni sistemice
Există numeroase boli care predispun la apariția necrozei avasculare. Printre acestea se numără: lupusul eritematos sistemic, diabetul zaharat, anemia falciformă, leucemiile, boala Gaucher sau tulburările de coagulare. În aceste situații, vasele de sânge sunt fie inflamate, fie obstruate, ceea ce limitează circulația spre os.
5. Tratamente oncologice
Chimioterapia și radioterapia pot afecta țesuturile din jurul oaselor și vasele de sânge, reducându-le capacitatea de a furniza oxigen și substanțe nutritive. Pacienții oncologici au, astfel, un risc mai ridicat de osteonecroză.
6. Factori genetici și metabolici
Anumite persoane pot avea o predispoziție genetică sau tulburări metabolice care afectează coagularea sângelui și circulația microvasculară. Aceste mecanisme, deși mai rar identificate, joacă un rol important în apariția bolii.
7. Cauze idiopatice
În unele cazuri, necroza avasculară apare fără un motiv evident. Aceste situații sunt denumite idiopatice și pot fi dificil de prevenit. Totuși, chiar și atunci, factorii de stil de viață precum alimentația echilibrată, evitarea fumatului și limitarea consumului de alcool pot contribui la reducerea riscului.
În concluzie, necroza avasculară nu are o singură cauză, ci este rezultatul unui cumul de factori. Fie că vorbim de traumatisme, de efectele secundare ale unor tratamente sau de boli cronice, toate duc la același mecanism: diminuarea fluxului de sânge către os. Conștientizarea acestor cauze este primul pas pentru prevenție și diagnostic precoce.
Simptomele necrozei avasculare
Simptomele necrozei avasculare variază în funcție de stadiul bolii, de osul afectat și de ritmul cu care aceasta progresează. În stadiile incipiente, boala poate fi complet asimptomatică, ceea ce face diagnosticarea dificilă. Totuși, pe măsură ce necroza avansează și structura osoasă se deteriorează, apar semne și simptome caracteristice care afectează semnificativ calitatea vieții.
1. Durerea
Durerea este principalul simptom și cel mai des raportat de pacienți. La început, ea poate fi ușoară și resimțită doar în timpul activităților fizice sau atunci când articulația este solicitată. De exemplu, o persoană cu necroză avasculară a șoldului poate simți disconfort după mers prelungit sau urcat scări. Pe măsură ce boala avansează, durerea devine constantă, apărând și în repaus sau chiar pe timpul nopții, ceea ce afectează somnul și odihna.
2. Rigiditatea și scăderea mobilității
Un alt simptom important este rigiditatea articulară. Pacienții observă că nu mai pot mișca articulația la fel de ușor ca înainte. Spre exemplu, în necroza capului femural, mișcările de rotație a șoldului devin limitate și dureroase. Această rigiditate crește progresiv și poate îngreuna activitățile zilnice precum îmbrăcatul, așezatul sau ridicatul de pe scaun.
3. Schimbarea modului de a merge
Atunci când necroza afectează șoldul, genunchiul sau glezna, apar modificări ale mersului. Pacienții dezvoltă o șchiopătare vizibilă sau adoptă un mers precaut, pentru a reduce durerea. Aceste schimbări pot duce la suprasolicitarea altor articulații, favorizând dureri suplimentare la nivelul spatelui sau membrelor inferioare.
4. Umflături și sensibilitate
În unele cazuri, articulația afectată poate prezenta o ușoară inflamație, însoțită de sensibilitate la atingere. Deși nu este un simptom constant, atunci când apare, indică o afectare mai avansată.
5. Simptome nespecifice în stadiile timpurii
Un aspect complicat al necrozei avasculare este faptul că, la început, simptomele pot fi confuze și pot fi atribuite altor afecțiuni, precum entorsele, tendinitele sau artroza. Această asemănare duce uneori la întârzieri în diagnostic.
6. Evoluția în etape
Simptomele se agravează progresiv. În primele faze, pacienții au doar disconfort la efort, dar ulterior durerea devine cronică, mobilitatea se reduce drastic, iar osul colapsează. În această etapă, articulația afectată se deformează, iar calitatea vieții scade considerabil.
Diagnosticul necrozei avasculare
Diagnosticarea necrozei avasculare este un proces complex, deoarece simptomele timpurii sunt adesea nespecifice și pot fi confundate cu alte afecțiuni articulare, precum artrita sau leziunile de menisc. Medicul ortoped joacă un rol esențial în stabilirea diagnosticului, folosind atât examinarea clinică, cât și investigații imagistice moderne pentru a identifica stadiul bolii și pentru a recomanda tratamentul corespunzător.
1. Anamneza și examenul clinic
Primul pas în diagnostic este discuția cu pacientul, prin care medicul află istoricul medical, eventualele traumatisme, tratamentele urmate (în special corticosteroizi sau chimioterapie) și stilul de viață (consum de alcool, fumat). Examenul clinic presupune testarea mobilității articulației, identificarea zonelor dureroase și observarea modului de mers. De multe ori, în stadiile incipiente, examenul fizic nu oferă informații concludente, motiv pentru care sunt necesare investigații suplimentare.
2. Radiografia
Radiografia este una dintre primele metode utilizate pentru evaluarea oaselor. În fazele timpurii ale necrozei avasculare, aceasta poate să nu arate modificări semnificative, motiv pentru care diagnosticul nu trebuie exclus doar pe baza unei radiografii normale. În stadiile avansate, însă, radiografia poate evidenția colapsul osos, deformarea articulației sau apariția artrozei secundare.
3. Rezonanța magnetică nucleară (RMN)
RMN-ul este considerat metoda de referință pentru diagnosticarea necrozei avasculare, deoarece poate detecta leziunile încă din primele faze ale bolii, când radiografia nu arată modificări. Această investigație permite vizualizarea clară a fluxului sanguin și a structurii osoase, evidențiind zonele afectate înainte ca acestea să colapseze.
4. Tomografia computerizată (CT)
CT-ul este util în special pentru evaluarea detaliată a structurii osoase și pentru planificarea unei eventuale intervenții chirurgicale. Deși nu este la fel de sensibil ca RMN-ul în fazele incipiente, oferă informații importante despre gradul de afectare al osului.
5. Scintigrafia osoasă
Această investigație imagistică presupune utilizarea unei substanțe radioactive care evidențiază zonele cu activitate osoasă scăzută sau absentă. Este o metodă sensibilă, însă mai puțin utilizată în prezent, fiind înlocuită treptat de RMN.
6. Analize de laborator
Deși nu există analize de sânge specifice pentru necroza avasculară, acestea pot ajuta la identificarea unor cauze secundare, precum tulburări de coagulare, boli autoimune sau dezechilibre metabolice.
7. Clasificarea stadiilor bolii
Odată stabilit diagnosticul, medicul folosește diferite sisteme de clasificare pentru a determina severitatea afecțiunii. Acest lucru este important pentru alegerea tratamentului potrivit – de la terapii conservatoare în stadiile incipiente până la intervenții chirurgicale în fazele avansate.
Asadar, diagnosticarea necrozei avasculare se bazează pe o combinație între anamneză, examen clinic și investigații imagistice moderne, în special RMN-ul. Detectarea precoce este vitală pentru a preveni complicațiile și pentru a crește șansele unui tratament eficient, care să mențină mobilitatea și calitatea vieții pacientului.
Tratamentul necrozei avasculare
Tratamentul necrozei avasculare depinde în mare măsură de stadiul bolii, de localizarea osului afectat, de vârsta și de starea generală de sănătate a pacientului. Obiectivele principale sunt reducerea durerii, prevenirea progresiei leziunilor și menținerea funcționalității articulare. În general, strategiile terapeutice se împart în două mari categorii: tratamente conservatoare și tratamente chirurgicale.
1. Tratamente conservatoare
Acestea sunt indicate mai ales în stadiile incipiente ale bolii, când structura osoasă nu este încă distrusă.
- Medicația: antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) sunt frecvent utilizate pentru a reduce durerea și inflamația. În unele cazuri, medicul poate recomanda medicamente care îmbunătățesc circulația sângelui sau care stimulează formarea de os nou.
- Fizioterapia: exercițiile specifice ajută la menținerea mobilității și la întărirea musculaturii din jurul articulației, reducând astfel presiunea asupra osului afectat.
- Reducerea încărcării articulare: folosirea cârjelor sau a bastonului poate diminua solicitarea zonei afectate, încetinind evoluția bolii.
- Modificări ale stilului de viață: controlul greutății corporale, renunțarea la alcool și la fumat, precum și adoptarea unei alimentații echilibrate pot contribui la protejarea articulațiilor.
2. Tratamente minim invazive
În anumite cazuri, medicii pot recomanda proceduri care să stimuleze regenerarea osoasă sau să reducă presiunea internă din os.
- Forajul de decompresie (core decompression): constă în realizarea unor mici canale în os pentru a îmbunătăți circulația sângelui și a stimula formarea de țesut osos sănătos.
- Grefele osoase: fragmente de os sănătos sau materiale sintetice pot fi introduse pentru a întări structura și a sprijini regenerarea.
3. Tratamente chirurgicale
Atunci când necroza avasculară este avansată și osul s-a prăbușit, opțiunile chirurgicale devin necesare.
- Osteotomia: presupune repoziționarea osului pentru a redistribui greutatea și a reduce presiunea asupra zonei afectate.
- Proteza articulară (artroplastia totală): este cea mai frecventă soluție în cazurile severe. Prin înlocuirea articulației afectate cu o proteză, pacientul își poate recăpăta mobilitatea și calitatea vieții.
- Transplantul de celule stem: o procedură relativ nouă, aflată încă în cercetare, care presupune injectarea de celule stem pentru a stimula regenerarea osoasă.
4. Monitorizarea pe termen lung
Indiferent de tratamentul aplicat, pacienții trebuie monitorizați periodic prin examene clinice și investigații imagistice pentru a evalua evoluția bolii.
În concluzie, tratamentul necrozei avasculare este individualizat și trebuie început cât mai devreme. În fazele inițiale, metodele conservatoare și minim invazive pot fi eficiente, însă în stadiile avansate, chirurgia rămâne soluția principală. Colaborarea strânsă între pacient și medic este esențială pentru alegerea celei mai bune strategii terapeutice și pentru menținerea unei vieți active și independente.
Urmareste-ne pe Google News
