Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Campania Greu în România

România a ajuns să fie pe locul doi în Europa, la obezitatea infantilă. Statisticile arată că 1 din 4 elevi este obez şi 1 din 2 este supraponderal. Campania „Greu în România" vă aduce în faţă poveşti ale unor copii care au simţit sau simt pe propia piele ce înseamnă calvarul kilogramelor în plus.

În timp ce în străinătate copiii slăbesc, la noi în ţară se îngraşă! Aşa se face că România a ajuns să fie pe locul doi în Europa, la obezitatea infantilă. Statisticile arată că 1 din 4 elevi este obez şi 1 din 2 este supraponderal.

Campania „Greu în România" vă aduce în faţă poveşti ale unor copii care au simţit sau simt pe propia piele ce înseamnă calvarul kilogramelor în plus. Cum, la 14 ani, un puşti a fost marginalizat de societate pentru că a depăşit suta de kilograme. Sărăcia, dar şi refuzul de a fi integrat l-au lipit de un zid al izolării. 

În camera lui, Alex stă ţintuit în faţa televizorului. Nu se mută de pe o parte pe alta. Nu are nici spaţiu şi nici nu poate. Are o greutate mult prea mare, pe care nici părinţii nu o mai ştiu. Acum câţiva ani, l-au urcat pe Alex pe cântar şi atunci deja depăşise suta de kilograme. Alex nu are prieteni. Viaţa lui se duce dintr-un colţ într-altul al casei sau al curţii sărăcăcioase în care stă. Iar părinţii spun că nu au putut să-l ducă nici la şcoală. Alex ştie să numere cu greu până la 10.

Când s-a născut Alex, România era pe locul 20 în clasamentul European al obezităţii infantile. În 14 ani, cât are acest băiat acum, am ajuns pe locul al doilea.

Tot de izolare s-au izbit alţi patru puşti, de 10 sau 14 ani. După ce au văzut că ai lor colegi de clasă îi lasă în urmă, iar joaca o privesc doar de la geam...au luat atitudine. Au decis să slăbească şi să meargă într-o tabără de nutriţie. Acolo, unii dintre ei au învăţat pentru prima dată să se joace. Au învăţat că alimentaţia sănătoasă înseamnă o alimentaţie corectă şi echilibrată. Au învăţat că şi dulciurile pot fi savurate, dar cu măsură. Şi, tot în tabără au descoperit ... din nou ce înseamnă să zâmbeşti. 

Greu în România este şi o luptă a copiilor împotriva unui sistem care pare că opune rezistenţă. În timp ce medicii, nutriţioniştii sau profesorii trag semnale de alarmă, numărul copiilor cu probleme de greutate creşte. În şcoli, ore de nutriţie nu există. Sunt doar nişte capitole din cadrul unor opţionale. Mai grav este că, obezitatea ascunde un şir lung de boli. Unele se văd imediat, altele se dezvoltă în timp. Medicii sunt şocaţi că, astăzi, boli pe care le întâlneau doar la bătrâni, le tratează şi la puşti.

Cauzele deja se cunosc. Modul de viaţă şi, implicit, alimentaţia haotică şi de proastă calitate. Astăzi, puştii au uitat să facă mişcare. Preferă calculatorul, tableta sau telefonul. Iar mesele sunt dezechilibrate. Potrivit unui studiu publicat recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, aproape 70% dintre copii de la noi din ţară nu mai iau micul dejun sau cina cu părinţii. Iar nutriţioniştii spun că cei mici au ajuns să mănânce de plictiseală, din lisă de afecţiune sau de stres.

Începând cu 16 octombrie, Observator 19 vă aduce în prim plan problemele obezităţii infantile.

Mesajul Simonei Gherghe pentru mame: Este al naibii de greu!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    METRO Cash & Carry România lansează campania MICILE ANTREPRENOARE și oferă 1.500 de euro fetițelor născute pe 8 martie 2019 în București
    METRO Cash & Carry România lansează campania MICILE ANTREPRENOARE și oferă 1.500 de euro fetițelor născute pe 8 martie 2019 în București

    Continuând seria inițiativelor demarate cu ocazia evenimentului Ziua Afacerii Tale și dedicate susținerii antreprenorilor români și a afacerilor independente, METRO lansează...

    Edu Class lansează campania #JocuriImpreuna, un manifest pentru joaca în familie
    Edu Class lansează campania #JocuriImpreuna, un manifest pentru joaca în familie

    E sănătos să petreci timp alături de copilul tău, au demonstrat-o studiile de-a lungul vremii, o spun şi psihologii constant. Trăim însă într-o epocă a vitezei şi nu de...

    Copilul se trezește greu dimineața? Suplimentul care-i dă energie de la prima oră
    Copilul se trezește greu dimineața? Suplimentul care-i dă energie de la prima oră

    Observi de ceva timp că cel mic se trezește tot mai greu dimineața? Credeai că asta se întâmplă doar atunci când mergea la școală și trebuia să se trezească...

    Experimentul psihologic de care părinții au nevoie pentru a se conecta cu micuții lor! Nu este greu!
    Experimentul psihologic de care părinții au nevoie pentru a se conecta cu micuții lor! Nu este greu!

    Din orele care vă stau la dispoziție întreaga zi, cel puțin 8 sunt petrecute cu munca, dar ce rămâne e suficient pentru copil? Acest experiment simplu ajută părinții să...

    Cât de greu îi este unui copil fără mamă să răspundă la cea mai banală întrebare
    Cât de greu îi este unui copil fără mamă să răspundă la cea mai banală întrebare

    Rolul mamei în viața unui copil este crucial. Poate că de multe ori nu realizăm cu exactitate cât de mult a însemnat mama noastră pentru noi, sau cât de mult...

    Momente „magice” când crești un copil, care sunt, de fapt, greu de îndurat
    Momente „magice” când crești un copil, care sunt, de fapt, greu de îndurat

    De îndată ce devenim părinți, suntem conștienți de faptul că al nostru copil va cunoaște diverse etape de dezvoltare, marcate de tot felul de probleme. În articolul de mai...

    Cum arătau vedetele din România în copilărie. Smiley e absolut adorabil!
    Cum arătau vedetele din România în copilărie. Smiley e absolut adorabil!

    Numeroase vedete de la noi își amintesc cu mare plăcere de perioada copilăriei. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi cum arătau acestea când erau mici, ce...

    © 2019 Qbebe