X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Unt VS. Margarina. Afla ce este recomandat pentru copilul tau si de ce

de Psiholog Eva Pirosca

Ce ii dam copilului sa manance? Unt sau margarina? Care este mai sanatos, mai potrivit in crestere, mai putin riscant in dezvoltarea copilului? Ce spun specialistii?

Untul si margarina in alimentatia copilului

Dr. Mihaela Bilic, nutritionist, explica ce grasimi putem folosi in dieta zilnica a micutilor nostri: "Alimentatia copilului trebuie sa contina obligatoriu grasimi. Ele sunt esentiale pentru dezvoltarea lui fizica, dar mai ales pentru dezvoltarea psihica pentru ca creierul este format aproape in intregime din grasime si atunci alimentatia copilului trebuie sa contina aceste grasimi necesare dezvoltarii. Nu mai mult de 30% din totalul caloriilor, dar 30% este o cifra mare, asa ca niciodata un copil nu va trebui sa bea, de exemplu, lapte degresat, nu va trebui sa manance foarte dietetic. Insa este nevoie sa eliminam excesul de grasimi din alimentatia copilului si mai ales acele grasimi nesanatoase, cum de exemplu este margarina care contine multi acizi grasi trans, toate produsele sa spunem industrializate si comercializate sub forma de dulciuri sau de produse de patiserie pentru ca aici se gasesc multe grasimi nesanatoase.

Cantitatea de grasimi saturate din alimentatia copilului trebuie sa fie mica, dar este esential sa existe si atunci va trebui sa folosim in alimentatia unui copil: untul. Untul este o grasime naturala extrem de sanatoasa, contine vitaminele A si D care sunt niste vitamine liposolubile, vitamine care se absorb numai din grasime si atunci o cantitate mica de unt, un cubulet de unt adaugat crud, adica nu folosit la prajit, ci efectiv adaugat in mancarea copilului peste niste legume, peste un piure de cartofi este esential pentru sanatatea lui. Deci sa nu ne fie teama de unt si in niciun caz sa-l inlocuim cu varianta margarina pe criteriul sanatatii pentru ca nu este similar.

La capitolul grasimi nesanatoase, care trebuiesc evitate, pe primul loc punem margarina, apoi toate produsele prajite, pentru ca uleiul prin prajire se transforma in produsi toxici care sunt si indigesti si in acelasi timp pot cauza tot felul de reactii nocive in organism pana chiar au fost suspectati de a declansa sau stimula procese cancerigene, deci sub nicio forma alimente prajite la copil."

Untul: De ce este recomandat
in alimentatia copilului?

Pentru ca este o sursa de sanatate si contribuie la dezvoltarea optima a copilului. Cum asa?! Pe de o parte, datorita aportului de vitamina A pe care o contine. S-a dovedit ca acei copii care au fost privati de vitamina A pe perioada gestatiei tind sa fie mai putin "impliniti", cu o fata si o structura osoasa mai inguste, cu maxilare mici si dantura aglomerata. O deprivare acuta de vitamina A conduce la orbire, probleme ale scheletului si alte probleme din nastere. In schimb, copiii cu un aport suficient inca de la momentul conceptiei, au o fata proportionata, dinti puternici si drepti si o structura osoasa excelenta.

Un alt element inclus in structura untului, ce contribuie la dezvoltarea copilului, este descoperit de Dr. Weston Price si denumit "factorul X". Odata cu trecerea timpului, se pare ca poate fi identificat cu vitamina K2, esentiala in crestere, care poate fi localizata numai in unt. Mai departe, colesterolul din grasimile specifice untului joaca un rol vital in dezvoltarea creierului si a sistemului nervos. Laptele matern este bogat in colesterol bun, iar pe acesta si-l poate procura, mai mult de jumatate, din unt. Dietele sarace in grasimi ale mamelor conduc la lipsa de vlaga a copilului. Copilul are nevoie si dupa nastere de proprietatile untului, pentru a se dezvolta suficient.

 Untul este acuzat ca ar conduce, din cauza grasimilor pe care le contine, la afectiuni cardiovasculare. Insa tot untul isi este siesi remediu, aducand in plus organismului o serie de beneficii. Untul contine o serie de nutrimente, recunoscute tocmai in prevenirea acestora. Vitamina A protejeaza sanatatea glandei tiroide si a suprarenalelor, care au un rol cheie in functionarea optima a inimii si a sistemului cardiovascular. Untul este o sursa sigura de vitamina A, organismul uman asimiland-o astfel foarte usor. De asemenea, contine lecitina, responsabila pentru asimilarea si metabolizarea corecta a colesterolului si a altor constituenti ai grasimilor. In unt se gasesc o serie de antioxidanti, care protejeaza impotriva radicalilor liberi (dusmanii arterelor) si, de asemenea, seleniu - intr-o cantitate mai mare chiar decat heringul sau germenii de grau.

Multe din grasimile saturate pe care le contine untul au, in plus, proprietati anti-cancerigene. Acizii grasi esentiali si acidul linoleic care intra in componenta sa au efect dovedit anti-tumori. Vitamina A, vitamina E, seleniul si colesterolul "bun" din unt sunt arme impotriva cancerului, ca si impotriva bolilor de inima. In plus, vitamina A joaca un rol esential in mentinerea si fortificarea sistemului imunitar, la fel ca si acizii esentiali din unt. Complet diferit fata de grasimile hidrogenare si acizii grasi ce se gasesc in substitute de unt si in uleiuri polinesaturate - acestea slabesc sistemul imunitar. Proprietatile untului il recomanda in prevenirea artritei degenerative si a osteoporozei - datorita vitaminelor A si D, esentiale in absorbtia calciului - si in prevenirea cariilor. De asemenea, in unt se gaseste iod, intr-o formula foarte usor de absorbit de organism. Acesta, alaturi de vitamina A, este vital in functionarea optima a glandei tiroide.

Tot grasimile din unt contine un tip anume de acizi grasi, responsabili cu evitarea infectiilor gastrointestinale, mai ales la batrani si la copii. De aceea, copiii care consuma lapte pasteurizat sufera de diaree de 3 pana la 5 ori mai rau decat copiii care beau lapte gras, de la tarani - din a carui grasime se obtine untul. Colesterolul bun din componenta lui intretine sanatatea peretilor intestinali si previne cancerul de colon. Acizii grasi anihileaza agentii patogeni si au efect anti-fungic puternic. De aceea, untul joaca un rol important chiar si in dieta femeilor ce sufera de candidoza.

Cum ramane cu ingrasarea, de pe urma consumului de unt? Ei bine, se pare ca aceasta este mai degraba un mit. Cum asa? Acizii grasi din componenta untului nu se stocheaza in tesuturile adipoase, ci sunt folosite in "productia" organismului de energie rapida. Abia acizii grasi ce se regasesc in carbohidrati rafinati si in uleiuri polinesaturate si de masline, alcatuiesc tesuturile adipoase din corp. Untul, bogat in nutrimente, ofera o senzatie de saturatie si de satisfactie, si doar consumul altor substante "goale", precum cele din margarina, conduce la mancatul excesiv sau compulsiv.

Margarina: De ce nu este
recomandata in alimentatia copilului?

O serie intreaga de argumente vom regasi mai departe in articol, insa acum am vrea sa punctam un aspect mai rar mentionat: consumul zilnic de margarina conduce, s-ar parea, la un coeficient mai mic al inteligentei (IQ), decat in mod normal. Studiile au aratat ca acei copii care mananca in fieecare zi margarina, au un IQ mai scazut decat cei care au un alt regim alimentar. La varsta de 3 ani si jumatate, ei primesc cu trei puncte mai putin la testele de inteligenta, fata de colegii lor care mananca altceva. La sapte ani, scoreaza cu 6 puncte mai putin decat colegii lor - aici fiind vorba totusi numai de copiii care au avut sub greutatea optima la nastere.

 Acest lucru sugereaza ca regimul alimentar este cu atat mai important pentru dezvoltarea creierului, la copiii mai vulnerabili. Explicatia pentru asocierea dintre consumul de margarina si incetinirea in inteligenta s-ar parea ca are legatura cu grasimile trans, care, pe la mijlocul anilor 90 alcatuiau pana la 17% din componenta margarinelor. Aceiasi cercetatori au sesizat cum consumul de peste si de cereale ascute inteligenta, ajungand sa declare ca "Am observat o serie de factori ce tin de regimul alimentar, care se asociaza in mod semnificativ cu inteligenta. Cea mai noua si evidenta descoperire este legatura dintre consumul de margarina si nivelul scazut de inteligenta."

"Printre celelalte efecte negative ale margarinei, se numara: scade colesterolul bun (HDL), creste colesterolul rau (LDL) si total, creste lipoproteina A (aterogenica), afecteaza cantitatea si calitatea laptelui matern, creste riscul de diabet, afecteaza sistemul imunitar, scade testosteronul, scade fertilitatea, afecteaza metabolismul grasimilor. Margarina este un pro-oxidant si un pro-inflamator puternic. Margarina este cu atat mai daunatoare sanatatii cu cat este asociata carbohidratilor: faina, zahar, paine. Adica exact asa cum este mancata de toata lumea, pentru ca nu vad omul sa manance margarina goala." (Cristian Margarit, nutritionist)

Untul: Avantaje si dezavantaje

Pentru unt, fiind un aliment popular si mult mai putin procesat decat margarina, se pot enumera relativ repede avantajele si dezavantajele. Untul este o grasime naturala 100%, care se obtine prin extragerea grasimii din lapte si nu contine nici un fel de aditivi alimentari. Poate avea diverse concentratii: 65%, 80% sau 85% grasime. Mai nou, au aparut pe piata unturi ecologice, obtinute din lapte ecologic, de o calitate superioara.  Untul este, dupa cum am vazut, o sursa de sanatate pentru organismul uman. Are, desigur, si dezavantaje: creste masiv nivelul colesterolului, daca este consumat in cantitate mare. Copiii cu tendinta spre ingrasare trebuie tinuti la distanta de acest aliment, oricat de sanatos ar fi. In plus, depaseste la pret margarina. Nu toata lumea isi permite sa cumpere unt, insa multi romani cumpara cu usurinta margarina.

"Untul este grasimea din lapte. Contine si o cantitate oarecare de proteine si apa, insa in proportie de 65-82% este grasime. Grasimile continute sunt diverse, atat saturate (in jur de 65%) cat si nesaturate (in jur de 35%). Este o sursa majora de energie pentru organismul in crestere al mamiferelor. Corpul uman are nevoie si de grasimi pentru o functionare optima (dupa unele teorii chiar spre 40% din totalul caloriilor) iar colesterolul din sange este in cea mai mare parte produs in corp, nu provine direct din alimentatie.

Daca vacile au pascut iarba verde pe camp untul contine si vitamina D, vitamina K si un acid gras foarte util: acidul linoleic conjugat (CLA). Untul provenit de la vaci crescute "industrial" are cantitati neglijabile din acesti nutrienti si poate acumula in schimb pesticide, hormoni si alte chimicale. Pasteurizarea duce la denaturarea unor proteine si cresterea riscului de boli cardiovasculare. Variantele bio si obtinute din smantana fermentata sunt de preferat. Untul purificat (din care au fost inlaturate proteinele si lactoza, numit si "ghee") are un punct de fumegare inalt (este stabil termic) si poate fi folosit la gatit. Totusi, untul obisnuit, mai ales in cantitati mici, care ajunge sa "sfaraie" in tigaie sau chiar sa isi schimbe culoarea, este de evitat." (Cristian Margarit, nutritionist)

Margarina: Avantaje si dezavantaje

Margarina, in schimb, este un produs foarte controversat, obtinut prin procedee chimice de transformare a unor grasimi lichide in grasimi solide. Cristian Margarit este consultant in nutritie si fitness, realizator al emisunii "Get FIT" la Activ FM si tine workshop-uri si conferinte pe tema alimentatiei sanatoase. Pe site-ul sau, are deja trei articole ce prezinta documentarea si concluzia lui cu privire la consumul de margarina. Iata parerea lui vizavi de avantajele si dezavantajele margarinei:

"Avantajele margarinei tin strict de comert: materii prime ieftine, este usor de produs si de pastrat, are aceeasi consistenta la orice temperatura (spre deosebire de unt), termen de garantie mare, conditii de pastrare lejere (alte vietati nu se hranesc cu margarina), poate fi inclusa in alte preparate, in special in patiserie, dulciuri, dar si in lactate (cascaval), mezeluri sau batoane pentru slabit. Pentru a induce in eroare consumatorul, chiar daca sunt obligati sa scrie pe eticheta ingredientele, ei vor folosi denumiri alternative sau incomplete: grasime (partial) hidrogenata, uleiuri vegetale hidrogenate, pur si simplu "grasimi vegetale" sau, mai pervers: uleiuri vegetale solidificate. Este posibil sa nu figureze deloc pe eticheta, iar in unele tari 0,5g de grasimi trans pot fi ignorate si trecute pe eticheta ca "0?, prin rotunjire in minus. Margarina costa putin pentru a fi pusa pe raft, are un pret apropiat de al untului iar diferenta se duce in publicitate, vectori si factori de influenta ai publicului.

Cat despre dezavantajele consumului de margarina, exista doua aspecte importante: doza toxica este foarte mica, se pare ca si cantitati de ordinul gramelor sunt daunatoare sanatatii si efectele vizibile apar cu o intarziere de 10-20 de ani de consum. Adica poti manca o cantitate foarte mica fara sa stii, ascunsa prin alte alimente si peste 10-20 de ani iti crapa inima sau un vas de sange si mori." (Cristian Margarit, nutritionist)

Dr. Serban Damian, nutritionist sportiv, raspunde amplu:

"Margarinele de generatie veche, cele produse prin hidrogenare sunt in mod sigur nocive pentru sanatate si ar trebui excluse din alimentatie. Margarinele de noua generatie, ce contin grasimi interesterificate, par sa fie o alegere care nu pune in pericol sanatatea, atat timp cat consumul este limitat la anumite cantitati; exista suspiciunea ca grasimile interesterificate ar putea sa ascunda "ceva" ce va iesi la lumina dupa ani de consum, fiind totusi niste grasimi "manipulate" - pana in acest moment, studiile la care am avut acces ar putea sa ne linisteasca, pentru ca cele mai multe dintre ele arata faptul ca aceste grasimi nu modifica profilul lipidic (exista totusi si cateva studii care arata ca exista modificari, insa acestea sunt similare cu cele produse de consumul de grasimi saturate).Intre consumul de margarine vechi si noi, e clar ca e de preferat sa le alegem pe cele noi.

Intre consumul de unt si margarina... discutie lunga si in care exista loc de pro si contra; mergand pe argumentul "naturalului" e clar ca untul va castiga, totusi la un consum similar ca si cantitati, e posibil ca margarina sa fie ceva mai putin nociva, prin continutul mai redus de grasimi saturate. Putem lua in calcul si faptul ca noile margarine reprezinta o sursa de acizi grasi esentiali si vitamine - evident, aici se deschide discutia daca aceste adaosuri sunt doar "trucuri de marketing" sau chiar aduc un beneficiu real pentru sanatatea consumatorului; parerea mea este ca pentru o persoana cu o alimentatie corecta, posibilele beneficii ale acestor adaosuri sunt nesemnificative, insa pentru cineva cu o alimentatie haotica, dezechilibrata, in care nu cantitatile de acizi grasi esentiali si vitamine sunt reduse, ar putea exista un beneficiu (in situatia in care persoana respectiva prefera consumul de margarina in detrimentul surselor mai putin concentrate caloric)."

Margarina: Este recomandata
in alimentatie sau nu?

Studiile realizate de cercetatorii americani si australieni au aratat ca persoanele care consumau margarina erau mult mai predispuse la boli cardiace sau chiar la deces decat cele care consumau unt. In Bulgaria, nutritionistii si expertii din cadrul Agentiei pentru siguranta alimentara pledeaza pentru interzicerea margarinei. La fel, Administratia americana a decis ca margarina si alte uleiuri hidrogenate sunt periculoase pentru sanatate si ies de pe lista alimentelor sigure pentru consum. "Din pacate, la noi, statul nu este suficient de puternic pentru a opri aceste lucruri. De asemenea, consumatorii inca nu au format asociatii si grupuri de presiune prin care sa sustina reglementari mai dure in industria alimentara", sustine Cristian Margarit.

Dr. Pavel Chirila, fondatorul primei clinici de recuperare oncologice din Romania (aflata in Slatina Nera), declara: "Uleiul rafinat - este obtinut printr-o serie de procese termice, care duc la obtinerea asa-numitelor „grasimi saturate". Ajunse in organism, aceste grasimi accelereaza procesele de imbatranire a celulelor, fiind un factor de prima importanta in aparitia unor boli cum ar fi ateroscleroza, arterita obliteranta, ischemia cardiaca, insuficientele circulatorii cerebrale, accidentul vascular.

 Margarina, obtinuta prin incalzirea uleiului rafinat la 400 de grade, urmata de amestecarea sa cu o pudra de nichel si adaugarea de hidrogen industrial, este considerata mult mai periculoasa decat uleiul simplu, adaugand la afectele acestuia o mult mai mare sensibilitate la factorii declansatori ai bolii canceroase. Solutia: in magazinele naturiste, gasim uleiurile presate la rece (de masline, de dovleac, de floarea-soarelui, de porumb). Este indicat sa le folosim zilnic, mai ales neprelucrate termic, ele fiind nu doar un remediu cu rol de prevenire, ci si de combatere a bolilor produse de consumul de grasimi saturate".

"Nu trebuie uitat faptul ca margarinele sunt alimente cu o concentratie calorica extrem de mare, iar grasimile, de orice natura ar fi ele - bune, rele, naturale, procesate au tot 9 kcal/gram, iar excesul se soldeaza mai devreme sau mai tarziu cu tulburari metabolice, cu exces ponderal, cu cresterea riscului de aparitie a bolilor (cardiovasculare in principal, dar nu numai)", mentioneaza nutritionistul dr. Serban Damian. "Concluzia mea ar fi ca nu trebuie sa evitam margarinele ca pe ceva nociv, insa ele ar trebui sa ramana unul dintre alimentele optionale in alimentatia unui om sanatos, pe care sa le consumam cu moderatie, alternand consumul cu alte surse de grasimi, cum ar fi uleiurile vegetale, dar si untul si smantana."

"Noile formule de margarina sunt tot otrava", argumenteaza nutritionistul Cristian Margarit. "Bineinteles, acest lucru este parerea mea de autodidact pasionat de nutritie. Parerea celor platiti sa ti-o vanda poate fi cu totul alta, de exemplu, faptul ca grasimile interesterificate nu sunt trans (evident) si ca i se adauga diversi nutrienti pentru a putea pretinde in reclame false beneficii pentru sanatate. Interesterificatele sunt cel putin la fel de rele ca grasimile "trans", dar mai rele decat grasimile saturate naturale. Altereaza proportia lipoproteinelor in directia cresterii riscului de boli cardiovasculare. Asta ca efecte directe, fara alte discutii despre hidrocarburi policiclice (detectate in aceste produse), partea de grasimi oxidate, efectul proinflamator si cantitatile infime de vitamine si omega 3 care sunt adaugate. Concluzia: induc si riscul de diabet pe langa cel de boli cardiovasculare. Adaosul de vitamine si omega 3 nu compenseaza nici pe departe aceste daune.

Materiile prime sunt cele mai ieftine (si proaste, evident) uleiuri, asupra carora nu avem niciun control: provenienta, contaminari, calitate, grad de oxidare/procesare/rafinare, raportul diferitelor tipuri de acizi grasi. Unele controale (mai vechi) au aratat si prezenta unor compusi toxici in acest tip de "margarina de noua generatie" (noua la noi). Imi permit sa cred ca pentru Romania se folosesc linii de productie uzate fizic sau moral, cu standarde de control si calitate mai relaxate decat in alte tari. Evident, nu avem cum sa verificam, dar este dreptul meu sa cred asta, bazandu-ma pe practici populare in domeniul industriei alimentare."

"Are legatura cu temperatura corpului", descrie Corina Munteanu, de meserie fizician, profesoara de stiinte si mama a trei adolescenti. "Margarina, fata de unt, nu se topeste la temperatura corpului, pentru ca este o grasime nesaturata, formata prin hidrogenarea uleiului. Daca nu se topeste, nu are aroma, de vreme ce nu se dizolva in gura si nu se simte la gust. Si din nou, daca nu se topeste/dizolva, nu este recunoscuta de corp si provoaca dezechilibre si efecte secundare. Ca obicei insuflat in familie, copiii mei habar n-au ce aste margarina sau ce gust are. Acum ca sunt mari, presupun ca vor incerca sa vada, insa nu mi-e teama, caci au gustul format."

Unt vs. Margarina: Ce grasimi au nevoie copiii?

In final, sa ne facem o imagine globala despre grasimi in alimentatia copilului. Sa mai aflam cateva opinii vizavi de rolul untului si de ce respingem margarina. Dr. Rodica Nanu, medic primar pediatru, descrie:

"Cantitatea, calitatea si provenienta grasimilor sunt importante si trebuie sa fie adaptate fiecarei varste. La sugar, lipidele pot atinge, pentru scurta vreme, chiar 50% din ratia calorica globala. Este bine ca aceste grasimi sa contina si colesterol, sa nu le lipseasca celor mici lipidele, mai ales cele din lactate. Pentru copilul mai mic de trei ani, este recomandat ca grasimile sa acopere cam o treime din nevoia zilnica de calorii. La varsta mica, este foarte importanta nevoia de acizi grasi polinesaturati, prezenti in laptele matern, recomandat de OMS, pana la 3 ani. Grasimile, cu precadere acizii grasi nesaturati, au rol major in sinteza membranelor celulelor, in mielinizarea, maturizarea fibrelor nervoase, a creierului, a retinei. Daca alaptarea a fost imposibila, trebuie cautat lapte-formula fabricat corect; pe eticheta cutiei sa fie mentionat ca el contine si acizi grasi nesaturati (acid linoleic, linolenic, palmitoleic, oleic).

Dupa inceperea diversficarii, adica in jurul varstei de 6 luni, in meniu sunt binevenite grasimile animale (din iaurt, branza, smantana, galbenus de ou, carne slaba), precum si cele vegetale, in proportii aproximativ egale pe la varsta de 11-13 luni. Bineinteles ca introducerea este treptata, in pasi mici, respectand preferintele copilului. Dupa varsta de 3-4 ani, este bine sa ne gandim si la diminuarea cantitatii de lipide din mancarea copilului. Astfel, optati pentru lactate precum branza, iaurtul, laptele, cu grasimi putine (sub 2%), dar oferite cu unt sau smantana.

Dati-i copilului unt si nu margarina; majoritatea margarinelor contin multe grasimi de tip cis (grasime rea), greu digerabile si care, incetul cu incetul, se instaleaza pe artere, aceasta proprietate a lor fiind determinata de incalzirea la temperaturi inalte in procesul de fabricare."

Atentie la margarina "ascunsa"! "Tot ce inseamna produse de patiserie, care le fac adesea cu ochiul celor mici, este foarte nociv. In primul rând, pentru ci aceste alimente contin cantitati exagerate de zaharuri, apoi pentru ca au foarte multe grasimi in compozitie, inclusiv grasimi cu probleme, adica margarina hidrogenata", avertizeaza medicul de familie Anamaria Iulian, specialist in nutritie comportamentala, din Bucuresti. „In alimentatia copilului, o treime din aportul zilnic de grasimi trebuie s? fie saturate, o treime mononesaturate, o treime polinesaturate. Asta inseamn? ca ii dai copilului sa manance unt, lapte, iaurt, branza slaba, daca are probleme cu greutatea. Apoi ii dai de trei ori pe saptamana peste oceanic sau ulei de masline presat la rece, care contin acizi grasi mononesaturati Omega 9, dar si alte uleiuri presate la rece care aduc acizi grasi Omega 3: rapita, nuci, in, canepa. De asemenea, mai sunt si semintele din fructele oleaginoase, seminte de floarea-soarelui, de dovleac, de in, de canepa consumate crude si nesarate, care pot sa fie amestecate si in salate."

Untul de casa: Reteta pentru mamici si copii

 O prietena, mamica, mi-a trimis urmatoarea reteta de unt de casa, rugandu-ma sa o impartasesc cititoarelor.

Ingrediente: 1 kg de smantana grasa si un blender sau mixer. Daca folositi un robot de bucatarie, montati-i paletele de plastic. Turnati toata smantana in el si porniti-l pe viteza medie. Ramanem consecventi pana cand smantana trece prin consistenta de frisca (subtire, groasa) si apoi se taie (se alege untul de zer). Operatia va dura intre 10 minute (daca smantana a fost proaspata si grasa)si 30 de minute (daca smantana a fost mai veche sau mai putin grasa). Daca ni se pare ca robotul merge "in gol", fara ca smantana sa isi schimbe in mod vizibil consistenta, adaugam din cand in cand putina apa rece.

Odata ce s-a taiat zerul de unt, acesta se pune la scurs in strecuratoare sau intr-un tifon. Zerul il pastram, pentru ca este foarte sanatos, si daca avem rabdare si nu il bem asa, putem face din el urda. Dupa ce se scurge, continutul se rastoarna intr-un bol si se bate cu o lingura de lemn, ca sa il "uscam" bine, adica sa iasa si restul de zer. Cand terminam, il asezam intr-un recipient, il nivelam, il acoperim cu o folie si il punem in frigider. Dintr-un kilogram de smantana ar trebui sa rezulte aproximativ 350 de grame de unt. Trebuie consumat repede, pentru ca, fiind atat de natural, se iuteste usor. Daca nu, il pastram la congelator. Gustul este incomparabil mai bun decat al untului din comert. Pofta buna!

Tu ce parere ti-ai format despre unt si margarina? Copilul tau ce mananca?

Citeste si:

Cele mai frecvente 5 greseli ale parintilor in alimentatia copilului
5 alimente problema in alimentatia copilului tau
LAPTELE in alimentatia copilului tau

Bibliografie: Alimentatia echilibrata a omului sanatos, de Dr. Pavel Chirila, 2010, editura National; Revista Plafar nr. 62 / mai 2013; http://vivanatura.ro/, http://www.prokid.ro/, http://www.cristianmargarit.ro/, http://nutritionist.info.ro/, http://www.doctor.info.ro/, http://www.westonaprice.org/, http://www.mnn.com/, http://www.dailymail.co.uk/, http://www.novinite.com/, http://www.csid.ro/, http://adevarul.ro/, http://gentlebynature.wordpress.com/

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Cele mai bune 20 de alimente pentru copilul tau Cele mai bune 20 de alimente pentru copilul tau
Cum iti convingi copilul sa manance fara negocieri Cum iti convingi copilul sa manance fara negocieri
7 alimente pe care trebuie sa le eviti pana cand copilul are 7 ani 7 alimente pe care trebuie sa le eviti pana cand copilul are 7 ani
Scapa din timp de mofturile la mancare ale copilului tau Scapa din timp de mofturile la mancare ale copilului tau

Articole Lifestyle

Pepenele, cel mai toxic fruct de pe piață. Cum îți dai seama că te poate îmbolnăvi Pepenele, cel mai toxic fruct de pe piață. Cum îți dai seama că te poate îmbolnăvi
6 haine și accesorii pe care să nu le porți vara după 30 de ani 6 haine și accesorii pe care să nu le porți vara după 30 de ani
4 zodii care nu vor relații serioase 4 zodii care nu vor relații serioase
Femeia din zodiac care face copii miraculoși Femeia din zodiac care face copii miraculoși

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Nu gătesc pentru copilul meu și nu mi-e rușine din cauza astaNu gătesc pentru copilul meu, dar nu mi-este rușine Deși titlul sună destul de radical, adevărul nu este chiar acesta. Îi mai gătesc copilului meu, dar nu atât de des comparativ cu alte mame. Iar gătitul...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Folosirea automobilului in timpul sarcinii pune in pericol bebelusul

Folosirea automobilului in timpul sarcinii pune in pericol bebelusul

Folosirea automobilului reprezinta in prezent o soluție pentru o deplasare
MAI MULT

Ruptura prematura a membranelor in sarcina: tot ce trebuie sa stii

Ruptura prematura a membranelor in sarcina: tot ce trebuie sa stii

Ruptura membranelor este o etapa normala pentru orice travaliu. Insa se
MAI MULT

10 sfaturi sa iti revii mai repede dupa o nastere naturala

10 sfaturi sa iti revii mai repede dupa o nastere naturala

Primele saptamani dupa orice tip de nastere sunt anevoioase pentru orice femeie,
MAI MULT

Bebee

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net