Suspectezi că micuțul tău are amigdalită? Iată cele mai comune simptome și ce poți face pentru acesta

Suspectezi că micuțul tău are amigdalită? Iată cele mai comune simptome și ce poți face pentru acesta

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Amigdalele reprezintă mase de țesut cu formă ovală, aflate în spatele gâtului. Ele acționează precum un filtru, blocând pătrunderea germenilor pe căile respiratorii. Uneori însă, din cauza bacteriilor sau a virusurilor, amigdalele se inflamează și se infectează, generând amigdalita. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos poți descoperi cum se manifestă această afecțiune, cum poate fi tratată și ce poți face acasă pentru a-ți ajuta micuțul să treacă mai ușor peste stările neplăcute.  

Din ce cauze apare amigdalita?

Această afecțiune este mai răspândită în rândul copiilor decât în cazul persoanelor adulte. Factorii de risc pentru amigdalită sunt:

  • Nivelul expunerii la germeni: în special copiii care petrec mult timp în colectivități sunt mai expuși riscului de a face amigdalită. De pildă, cei care sunt la grădiniță sau la școală vin adesea în contact cu bacterii sau cu virusuri ce pot provoca îmbolnăvirea amigdalelor;
  • Vârsta: amigdalita nu este frecventă la copiii sub vârsta de 2 ani. În schimb, se întâlnește mai des la cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani. 

De cele mai multe ori, amigdalitele sunt declanșate de virusuri. Printre virusurile responsabile de infectarea amigdalelor se regăsesc, de exemplu, rinovirusurile (virusurile ce provoacă răcelile) sau virusul Epstein-Barr, responsabil de mononucleoza infecțioasă. 

De asemenea, copilul poate să facă amigdalită din pricina bacteriilor. Amigdalitele bacteriene se întâlnesc în special la copiii între 5 și 15 ani. Cea mai cunoscută bacterie care provoacă amigdalita este un streptococ de grupa A: Streptococcus pyogenes. 

fetita bolnava care sta in poala mamei sale pe canapea in timp ce aceasta  se uita pe telefon si noteaza ceva

Cum se manifestă amigdalita la copii?

Poți să-ți dai seama că micuțul tău se confruntă cu amigdalită dacă sesizezi manifestări precum:

  • Prezența durerilor puternice în gât;
  • Dificultăți la înghițire;
  • Febră;
  • Frisoane;
  • Înroșirea și inflamarea amigdalelor;
  • Pete albicioase sau gălbui pe amigdale;
  • Dureri de ureche;
  • Respirație urât mirositoare;
  • Răgușeală;
  • Mărirea nodulilor limfatici de la nivelul gâtului: aceștia devin dureroși;
  • Dureri de cap;
  • Gâtul înțepenit. 

În cazul în care ai un copil mic, care nu reușește încă să exprime verbal ceea ce simte, poți să iei în calcul faptul că are amigdalită dacă observi că:

  • Este mai agitat ca de obicei; 
  • Îl doare burtica și/sau are vărsături;
  • Refuză să mănânce;
  • I se prelinge saliva din gură: întrucât are dureri și dificultăți la înghițire. 

În funcție de durata simptomelor și de frecvența îmbolnăvirii, amigdalita este:

  • Acută: în general, simptomele durează 3-4 zile. Uneori, se pot prelungi până la 2 săptămâni;
  • Cronică: infectarea amigdalelor persistă pe termen lung;
  • Recurentă: când o persoană face amigdalită de mai multe ori pe an.

Cum se tratează amigdalita la copii?

Tratamentul se stabilește în funcție de cauzele responsabile de îmbolnăvire. Astfel, dacă este vorba despre o amigdalită virală, medicul recomandă odihnă, hidratare și administrarea unor medicamente care să reducă durerea și inflamația. Spre exemplu, copilul tău poate primi un medicament pe bază de paracetamol sau de ibuprofen, dar se pot recomanda și dropsuri care conțin ingrediente cu rol antiinflamator. În general, simptomele neplăcute ar trebui să dispară după 3-4 zile. 

În schimb, dacă este vorba despre amigdalita bacteriană, medicul prescrie un antibiotic. În cele mai multe dintre cazuri, antibioticele folosite în tratamentul acestui tip de amigdalită sunt cele pe bază de penicilină, dar se pot utiliza și cele care conțin Clyndamicin (claritromicină) sau cele din clasa cefalosporinelor. Un tratament complet durează în jur de 10 zile. Antibioticele se pot administra atât pe cale orală, cât și pe cale injectabilă. Copilul ar trebui să înceapă să se simtă mai bine după 2-3 zile de tratament cu antibiotic. 

Pentru a beneficia de un diagnostic și de un tratament adecvat, solicită ajutorul medicului în oricare dintre următoarele situații: 

  • Copilul are dureri în gât și febră;
  • Durerea în gât nu se ameliorează după 24-48 de ore;
  • Copilul are dificultăți la înghițire;
  • Copilul este mai obosit, mai slăbit sau mai agitat ca de obicei.  

doctorita care asculta cu stetoscopul o fetita blonda

Nu mai sta pe gânduri și solicită imediat ajutor medical când:

  • Apar dificultăți în respirație;
  • Copilul are dureri mari când înghite;
  • Copilului i se prelinge din gură multă salivă. 

O intervenție chirurgicală prin care să se scoată amigdalele este necesară dacă un copil trece prin mai multe episoade de amigdalită într-un anumit interval și/sau dacă are de suferit de pe urma unor complicații. Practic, se impune efectuarea unei amigdalectomii în următoarele cazuri:

  • Copilul a avut cel puțin 7 episoade de amigdalită într-un an, peste 4 episoade pe an într-un interval de 2 ani sau peste 3 episoade pe an în decurs de 3 ani la rând;
  • Inflamarea amigdalelor determină dificultăți semnificative la înghițit, dificultăți de respirație și tulburări de somn;
  • Infecția conduce la convulsii febrile;
  • Este vorba despre amigdalită recurentă ori cronică, iar copilul a fost depistat cu Streptococ β- hemolitic și nu a răspuns corespunzător la tratament;
  • Este vorba despre un flegmon periamigdalian: un abces situat la nivelul țesutului ce înconjoară amigdala.

Dacă se ajunge la amigdalectomie, trebuie să știi că durează în jur de 14 zile până când copilul se reface complet. 

Ce poți face pentru a-ți ajuta copilul să treacă mai ușor peste o amigdalită

În afară de respectarea instrucțiunilor primite de la medic, poți lua câteva măsuri simple acasă, astfel încât copilul să se simtă cât mai confortabil. Iată despre ce este vorba:

Insistă să se odihnească 

Cu cât se odihnește mai mult, cu atât copilul poate să învingă mai repede boala. În special dacă are febră îi prinde bine să doarmă suficient, în condițiile în care somnul crește capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu agenții patogeni. Chiar dacă nu reușește întotdeauna să doarmă mult, cel puțin asigură-te că are parte de repaos la pat. 

baietel care sta pe pat si se uita pe o carte

Ai grijă să se hidrateze

Lichidele călduțe, cum ar fi ceaiurile și supele, sunt numai bune pentru a calma gâtul iritat și inflamat. În ceea ce privește ceaiurile, poți adăuga în ele și miere. Aceasta are proprietăți antibacteriene și stimulează organismul să lupte mai bine cu infecția ce a declanșat amigdalita. 

Mizează pe virtuțile tămăduitoare ale plantelor

Anumite plante sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri pentru compușii lor cu efecte antibacteriene, antiinflamatoare și antivirale. Printre acestea se regăsesc, de exemplu, echinaceea, acerola, lemnul-dulce și cimbrul. Toate sunt prezente și în sprayul oral LARIDEP de la Dr. Phyto, indicat pentru prevenirea și ameliorarea inflamațiilor tractului orofaringian ce însoțesc afecțiuni precum: amigdalita, faringita, laringita, stomatita, aftele, herpangina.

Echinaceea se remarcă prin prezența polizaharidelor, care îmbunătățesc capacitatea de apărare în fața bacteriilor și a virusurilor. Alături de ea, acerola este o sursă naturală de vitamina C, una dintre vitaminele esențiale pentru buna funcționare a sistemului imunitar. Cimbrul de cultură are uleiuri esențiale cu proprietăți antibacteriene, iar flavonoidele au acțiune spasmolitică. Lemnul-dulce calmează mucoasele iritate și conține compusul glicirizină, cu efecte antiinflamatorii și de stimulare a activității sistemului imunitar. 

LARIDEP spray oralÎn afară de aceste plante, în LARIDEP spray oral se regăsesc:

  • Propolis: face parte dintre cele mai apreciate remedii naturale pentru prevenirea infecțiilor și, grație proprietăților antibacteriene și antivirale, ajută organismul să lupte mai bine inclusiv cu infecțiile situate la nivelul amigdalelor;
  • Hialuronatul de sodiu: reprezintă un polizaharid, formând un strat protector la nivelul mucoaselor, reducând riscul de aderare a microorganismelor patogene. În plus, are proprietăți hidratante și contribuie la ameliorarea senzației de uscăciune ce poate surveni în cazul inflamațiilor de pe tractul orofaringian.

Toate aceste ingrediente acționează sinergic și de aceea pot oferi beneficii precum:

  • Regenerarea mucoasei de pe tractul orofaringian;
  • Inhibarea multiplicării virusurilor datorită formării unui film protector;
  • Calmarea durerilor;
  • Reducerea inflamației. 

LARIDEP spray oral poate fi utilizat încă din primul an de viață al unui copil, începând cu vârsta de 3 luni, astfel:

  • Pentru bebelușii de 3 luni și pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani: 1 pulverizare de 3 ori pe zi, la o oră distanță de mese;
  • Pentru copiii de la 3 ani în sus: 2 pulverizări de 3 ori pe zi, la o oră distanță de mese. 

În același timp, produsul poate fi folosit și de către persoanele adulte: 4 pulverizări de 3 ori pe zi, la o oră distanță de mese.

În fazele acute de boală se recomandă, în primele două zile, administrarea spray-ului din oră în oră. 

Tot pentru adulți, dar și pentru copiii de la 6 ani în sus, sunt indicate și Laridep® comprimate de supt. Acestea se bazează pe aceleași ingrediente ca spray-ul oral și, pentru a vă bucura de cele mai bune rezultate, aveți grijă să le luați după cum urmează:

  • Pentru copiii între 6 și 12 ani: 1 comprimat de trei ori pe zi. În fazele acute de boală, în primele 36 de ore, ar fi bine să se administreze un comprimat la 3-6 ore (cel mult 4 comprimate/zi);
  • Pentru adolescenți și pentru adulți: 2 comprimate de trei ori pe zi. În fazele acute de boală, în primele 36 de ore, ar fi bine să se administreze câte 2 comprimate la 3-6 ore (cel mult 8 comprimate/zi).

comprimate de supt pentru adulti si copii LARIDEP

Ajută-l să facă o gargară

O soluție la îndemână pentru scăderea inflamației și pentru calmarea durerilor ce acompaniază amigdalitele la copii este și gargara cu apă și sare. Tot ce ai de făcut este să adaugi 1/2 linguriță sare de masă la aprox. 250 ml apă călduță. Amestecă bine și roagă-l pe copil să nu înghită lichidul, ci să-l scuipe după efectuarea gargarei. 

Nu îi pune la dispoziție alimente tari

Alimentele cu consistență dură pot irita gâtul, amplificând inflamația și durerile. Prin urmare, trebuie să ai mare grijă cu ce îți hrănești copilul când are amigdalită. Printre alimentele pe care trebuie să le eviți sunt:

  • Biscuiții;
  • Pâinea prăjită;
  • Chips-urile;
  • Cerealele uscate;
  • Morcovii cruzi;
  • Merele crude.

În locul lor, oferă-i, de exemplu, piureuri de fructe și legume, sos de mere, smoothie-uri, supe-cremă, jeleu preparat în casă etc.

Apelează la un umidificator

Aerul uscat irită gâtul, iar un umidificator, întrucât conferă umiditate aerului, contribuie la micșorarea disconfortului survenit în caz de amigdalită. Pune dispozitivul în camera în care copilul petrece mai mult timp. Nu uita însă că trebuie să cureți și să dezinfectezi periodic umidificatorul pentru ca acesta să nu se transforme într-o sursă de bacterii și de mucegai. 

Cum poate fi prevenită amigdalita la copii?

Germenii care conduc la apariția amigdalitei virale sau bacteriene sunt contagioși. În aceste condiții, cel mai bine este să-ți obișnuiești copilul să respecte reguli cum ar fi:

  • Să se spele frecvent pe mâini, în special după ce merge la toaletă, după ce vine de la școală/de la grădiniță, după ce iese afară, după ce a fost într-un mijloc de transport etc;
  • Să nu bea din aceleași pahare/căni/sticle cu ceilalți, să nu mănânce ajutându-se de aceleași tacâmuri pe care le-au folosit alte persoane și să nu folosească în comun obiecte personale precum periuța de dinți de exemplu;
  • Să-și arunce periuța de dinți pe care a folosit-o când a avut amigdalită.

Ca să te asiguri că micuțul tău nu îi îmbolnăvește pe cei din jur când are amigdalită, nu îl trimite la grădiniță sau la școală când este bolnav. Stai de vorbă cu medicul pediatru pentru ca acesta să-ți spună exact când ar putea să revină în colectivitate. De asemenea, nu uita să-l înveți să-și acopere gura și nasul când tușește sau strănută și să utilizeze o batistă/un șervețel.  

Surse foto: drphyto.ro, pexels.com, unsplash.com, youtube.com

Surse articol: healthline.com, mayoclinic.org, my.clevelandclinic.org, medicalnewstoday.com, stanfordchildrens.org, webmd.com

Articolul urmator
Un băiețel de cinci ani a fost diagnosticat cu amigdalită, când, de fapt, avea o formă avansată de leucemie
Un băiețel de cinci ani a fost diagnosticat cu amigdalită, când, de fapt, avea o formă avansată de leucemie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul
    Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul

    Stările de oboseală, refuzul mâncării, durerile în partea dreaptă persistente, amețeli, vărsături, senzația de plinătate, sunt doar câteva dintre simptomele care...

    10 moduri prin care poți să dăruiești cel mai de neprețuit cadou Crăciunul acesta: timpul tău
    10 moduri prin care poți să dăruiești cel mai de neprețuit cadou Crăciunul acesta: timpul tău

    Cum se apropie perioada Crăciunului, cum începem să ne agităm în legătură cu darurile pentru cei dragi. Ce ar fi ca anul acesta, în loc să alergi prin magazine după...

    Cele mai mari 5 frici ale proaspeților părinți. Ce poți face să le depășești
    Cele mai mari 5 frici ale proaspeților părinți. Ce poți face să le depășești

    Atunci când urmează să devii părinte, treci prin tot felul de stări și emoții. Printre extaz, uimire și bucurie, apare și teama de a nu fi un părinte suficient de bun....

    Când sunt Floriile anul acesta? Iată cele mai frumoase nume inspirate de flori
    Când sunt Floriile anul acesta? Iată cele mai frumoase nume inspirate de flori

    În acest an, Floriile sunt pe data de 9 aprilie, cu o săptămână înainte de Paștele ortodox. Floriile nu au niciodată o dată fixă, dar se știe că sunt...

    Nu arunca apa în care au fiert cartofii! Iată ce poți face cu ea
    Nu arunca apa în care au fiert cartofii! Iată ce poți face cu ea

    Tu ce faci, de obicei, cu apa în care au fiert cartofii? O arunci sau o păstrezi? „Dar de ce aș păstra-o?”, probabil te întrebi acum. Ei bine, există o mulțime...

    Iată de ce nu te poți ține de diete: greșeala pe care toată lumea o face
    Iată de ce nu te poți ține de diete: greșeala pe care toată lumea o face

    Faci asta după fiecare răsfăț sau exces culinar. Îți promiți că de mâine vei mânca sănătos și că vei renunta la dulciuri și la alimentele care îți plac,...

    Gât inflamat și iritat? Ce poți face pentru copilul tău
    Gât inflamat și iritat? Ce poți face pentru copilul tău

    Aproape că nu există părinte care să treacă prin sezonul rece fără să audă „Mami, mă doare în gât!”. Majoritatea părinților se îngrijorează atunci...

    Te simți ca o străină în familia soțului tău? Iată cum te poți integra și colabora cu socrii
    Te simți ca o străină în familia soțului tău? Iată cum te poți integra și colabora cu socrii

    Socrii pot fi cei mai buni prieteni ai cuplului, dar și cei mai aprigi "dușmani" ai celei care "le-a furart" băiatul mult iubit. Animozitățile care apar în familie din cauza...

    © 2024 Qbebe