Semne că nu dormi pe o saltea de calitate
Te trezești adesea cu nasul înfundat
Un studiu efectuat în anul 2010 în Germania a arătat că persoanele care dorm pe saltele în care există acariene prezintă cu peste 43% mai multe simptome specifice unei alergii (cu precădere senzația de nas înfundat) prin comparație cu acelea ce se odihnesc pe saltele lipsite de prezența acestora.
În condițiile în care cei mai mulți dintre noi suntem alergici la acarieni, este esențial, pentru a ne odihni așa cum trebuie, să avem parte de o saltea de calitate, din care aceștia să lipsească.
În schimb, dacă obișnuim să dormim pe o saltea cu acarieni, riscăm nu numai să avem probleme cu nasul înfundat, ci să avem și alte simptome supărătoare, precum: senzația de gât iritat, o tuse seacă, ochi lăcrimoși etc.
Cu alte cuvinte, dacă te trezești mai mereu cu nasul înfundat, gândește-te că și salteaua ta poate fi de vină pentru această problemă.
În cazul în care ai senzația că, în ultimul timp, răcești sau te confrunți cu diverse infecții mai des ca de obicei, poți da vina și pe salteaua pe care dormi.
Specialiștii sunt de părere că o saltea ce nu este de calitate și nu te lasă să dormi bine îți va face sistemul imunitar mai vulnerabil.
Mai mult, dacă aceasta a ajuns să găzduiască și acarieni, ea este cu atât mai periculoasă și este necesar să o înlocuiești cât mai rapid, evitând astfel probleme de sănătate grave.
Durerile de spate sau cele din regiunea cervicală sunt o dovadă clară a faptului că salteaua pe care dormi nu este una de calitate. Spre exemplu, dacă dormi pe o saltea prea moale sau ce are tot felul de „denivelări", nu este de mirare că oricând poți să te confrunți cu dureri sau cu senzația că ești „înțepenită".
Conform specialiștilor, o saltea bună îi va asigura corpului suportul de care are nevoie, asigurându-ne că spatele nostru stă drept, iar greutatea se distribuie așa cum trebuie pe suprafața acesteia.
O saltea ce-ți va asigura un somn bun va trebuie să aibă o fermitate medie, astfel încât riscul de a te trezi dimineața cu vreo dureri de spate să fie minim.
Simți că nu ești odihnită, chiar dacă ai avut parte de suficiente ore de somn
Având în vedere studii de specialitate, putem formula următorul punct de vedere: dacă nu vom avea o saltea de calitate, ci una plină de acarieni, cu o fermitate prea mică sau prea mare, vom fi mai predispuse să ne confruntăm cu tot felul de probleme ale somnului, precum: imposibilitatea de a adormi din cauza unui nas înfundat, reacții specifice astmului, apnee, declanșarea unor dureri etc.
Din acest motive, somnul nostru poate fi tulburat și nu ne vom trezi nici pe departe odihnite. Acest lucru se poate întâmpla chiar dacă știm că am avut parte de 8-9 ore de somn!
O soluție pentru a scăpa de această neplăcere va fi să ne înlocuim salteaua sau să o protejăm cu un înveliș care să împiedice pătrunderea unor factori alergeni.
Medicii sunt de părere că unul dintre indicatorii unui somn de calitate este și rapiditatea cu care adormim după ce ne-am întins în pat. Din acest punct de vedere, se menționează, într-un studiu recent (din 2015), că persoanele care adorm în aproximativ o oră după ce se află în pat, nu au parte de o saltea de bună calitate.
De exemplu, pentru a ne fi ușor să adormim, o saltea ar trebui să aibă o fermitate medie și să nu conțină acarieni.
Practic, având o saltea de calitate, vom adormi mai ușor, vom avea parte de un somn mai profund și mai odihnitor. În plus, nu ne vom trezi dimineața înțepeniți și cu tot felul de dureri (precum acelea de spate sau din regiunea cervicală).
Citește și: 13 lucruri pe care să le faci înainte de a te băga în pat
Pielea ta nu are un aspect sănătos
Cercetări recente au demonstrat că persoanele care dorm pe saltele de proastă calitate vor avea o piele cu un aspect mai puțin sănătos decât acelea care se odihnesc pe una de bună calitate. Practic, un somn insuficient sau prost va duce la dereglări în producerea de cortisol, ceea ce va influența și calitatea pielii noastre: vom fi mai predispuse la riduri, la lipsă de fermitate, la aspectul tern sau la apariția unei eczeme.
Un studiu a arătat chiar că majoritatea ne schimbăm saltelele la un interval mediu de 9, 5 ani. Odată ce facem acest demers, ar trebui să observăm, în câteva luni, că pielea noastră și-a îmbunătățit aspectul.
O saltea de calitate este ideală pentru o piele tânără și frumoasă, cu aspect sănătos, asigurându-ne totodată confortul de care avem atâta nevoie.
Dacă observi că tu și partenerul tău aveți libidoul mai scăzut, gândiți-vă că acest fenomen poate avea și următoarea cauză: nu dormiți suficient de bine, întrucât salteaua nu este de calitate.
Așa cum s-a demonstrat și într-un studiu din 2007 (publicat în cadrul The American Journal of Obstetrics and Gynecology), persoanele care au dormit pe o saltea ce nu a fost confortabilă (în sensul în care, de pildă, i-a făcut să transpire din abundență) au înregistrat un nivel mai scăzut al libidoului prin comparație cu acelea ce s-au odihnit noaptea așa cum trebuie.
De aceea este ideal să achiziționați o saltea care să vă împiedice să vă supraîncălziți pe timpul nopții.
Începi să iei în greutate
Dacă observi că în ultimul timp ai acumulat niște kilograme în plus și nu îți dai seama de ce, experții îți spun că o saltea ce nu este de calitate poate fi de vină.
Astfel, studiile au demonstrat de-a lungul timpului că persoanele care nu au parte de un somn odihnitor riscă să fie mai predispuse riscului de a deveni supraponderale. Explicația este următoarea: cine nu doarme suficient nu va avea suficientă energie, ceea ce va duce la nevoia de a mânca mai mult, pe timpul zilei, pentru a face rost de ea.
Așa că dacă sesizezi faptul că îți este foame mai mult, deși nu ți-ai schimbat activitățile, poți să fii convinsă că nu dormi pe o saltea de calitate. Nu mai sta pe gânduri și încearcă să o înlocuiești cu una care să fie pe deplin confortabilă sau ai grijă să îndepărtezi eventualii alergeni din cea pe care o ai!
Citește și: Ghid complet despre saltele: ce tipuri de saltele există, cum le întreții și cum le cumperi?
Voi ați auzit până acum de semnele menite să ne demonstreze faptul că nu dormim pe o saltea de calitate?
Surse:
www.hunker.com; www.oddmattress.co.uk; www.prevention.com; www.thesleepjudge.com
Surse poze:
www.pixabay.com