De ce este bine să bei apă cu lămâie

De ce este bine să bei apă cu lămâie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cel mai adesea auzim de apa cu lămâie ca o băutură potrivită pentru a scăpa de kilogramele nedorite. Dar, așa cum vom afla și din articolul de mai jos, ea ne poate oferi și multe alte beneficii. Să le cunoaștem mai bine, astfel încât să ne convingem mai mult că merită să consumăm regulat din această băutură.

Ce conține apa cu lămâie

Dacă vrem să consumăm apă cu lămâie, este bine să știm că un singur pahar ne asigură mai mult chiar decât necesarul de vitamina C dintr-o zi. În plus, această băutură ne oferă și alți nutrienți, la care nici nu ne-am fi gândit:
• Potasiu (cam 9% din doza zilnică recomandată)
• Vitamina B6 și B9 (aproape 6% din doza zilnică recomandată)
• Magneziu (aproape 4% din doza zilnică)
• Vitamina E
• Fibre (4% din necesarul zilnic)
De asemenea, apa cu lămâie nu conține deloc grăsimi, deci nu este nici bogată în calorii.

Este o sursă excelentă de vitamina C

Despre vitamina C experții ne spun că are efecte de excepție asupra stării noastre de sănătate. Iată doar câteva dintre cele mai cunoscute motive:
• Reduce riscul apariției de maladii cardiace și a accidentelor vasculare cerebrale
• Reduce nivelul tensiunii arteriale
• Scade durata răcelilor și a altor infecții
• Ne protejează de efectele nocive ale radicalilor liberi, prevenind inclusiv îmbătrânirea prematură

Străduiți-vă deci să consumați apă cu lămâie cât de des puteți!

Apa cu lămâie ne furnizează și potasiu

Întrucât lămâile sunt bogate în potasiu, când bem apă cu lămâie avem ocazia să avem o sursă suplimentară din acest mineral, care ne este util întrucât:
• Susține o bună sănătate a inimii
• Susține buna funcționare a creierului
• Contribuie la o bună sănătate a sistemului nervos

Reduce riscul dezvoltării unor maladii grave

Mai multe cercetări au evidențiat următorul fapt: există o legătură directă între aciditatea din corp și predispoziția de a dezvolta boli precum diabetul, afecțiuni ale articulațiilor sau anumite forme de cancer.
Lămâile au însă capacitatea de a scădea pH-ul din corp și să creeze un mediu mai alcalin. Chiar dacă o parte din acizi se mai păstrează, conținutul mai mineral al celor nou formați datorită consmului de lămâie îi va mai neutraliza pe cei existenți.

Ne asigură o bună hidratare

Apa cu lămâie ne va ajuta și ea să ne hidratăm. O putem consuma zilnic, alături de apa obișnuită și de alte alimente care conțin apă. Astfel, vom avea mai multe șanse să ne asigurăm cantitatea optimă de lichide, pentru a ne menține sănătatea.

Citește și: Remedii naturiste pentru deshidratare

Apa cu lămâie ne ajută să luptăm cu infecțiile virale

Un alt avantaj pe care ni-l oferă apa cu lămâie este că ne ajută să facem mai ușor față infecțiilor, în condițiile în care ne întărește sistemul imunitar.
Când ne confruntăm cu o infecție, specialiștii ne indică să consumăm această băutură în felul următor:
• În cazul în care avem mai puțin de 70 de kg, ar trebui să stoarcem o jumătate de lămâie la un pahar cu apă.
• Dacă avem peste 70 de kg, trebuie să stoarcem o lămâie întreagă.
Desigur, în funcție de gust, putem să adaugăm peste apa cu lămâie și puțină miere.

ÎFata ce se pregateste sa bea apa cu lamaiembunătățește calitatea pielii

Un studiu publicat în cadrul „Societății Americane pentru Nutriție Clinică" a demonstrat că oamenii care au un aport corect de vitamina C sunt mai puțin predispuși riscului de a avea o piele uscată și îmbătrânită.
Când vom bea apă cu lămâie, nu numai că ne vom hidrata, dar vom avea parte și de un supliment de vitamina C. Datorită ei, pielea se va menține mai umedă, mai catifelată și mai luminoasă.

Apa cu lămâie ne poata da mai multă energie și o stare de bine

Dacă vrei să-ți asiguri un start bun pentru o nouă zi, apelează la apa cu lămâie. Astfel, corpul nostru își ia energie din atomii și moleculele din alimente. Când ionii încărcați negativ, precum cei existenți în lămâi, pătrund în aparatul digestiv, ei vor duce la o creștere a energiei, în mod natural.
Nu în ultimul rând, aroma de lămâie este considerată numai bună pentru a reduce stresul și pentru a ne asigura o stare de bine

Fata ce asculta muzica si tine  in mana un pahar cu apa cu lamaie.

Poate reduce inflamațiile

Specialiștii spun că, dacă ne vom obișnui să consumăm apă cu lămâie în mod constant, nivelul de aciditate din corpul nostru va scădea. De aceea, și predispoziția spre inflamații se va reduce.
Totodată, acizii din lămâie vor scădea și nivelul de acid uric din articulații,  acesta fiind unul dintre responsabilii apariției inflamațiilor din corp.

Apa cu lămâie ne va îmbunătăți digestia

S-a constatat că apa cu lămâie poate avea efectele unui laxativ ușor, mai ales dacă este băută de dimineață. Ideal este să o bem călduță pentru a ne stimula mai bine tranzitul intestinal.

Apa cu lămâie ne ajută să reducem consumul de băuturi pe bază de cofeină

Obișnuindu-ne treptat să înlocuim cafeaua de dimineață cu apă cu lămâie, ne va fi din ce în ce mai ușor să renunțăm la băuturile pe bază de cafeină.
Reușind să facem așa, nu numai că vom renunța la acele băuturi care de fapt ne deshidratează, dar vom avea și mai multă energie și vom fi mai binedispuse.

Ne ajută să prevenim apariția pietrelor la rinichi

Experții ne asigură de faptul că acidul din lămâi scade semnificativ riscul de a dezvolta pietre la rinichi (din cele rezultate în urma acumulării de calciu).
Nu vei avea decât de câștigat dacă vei bea apă cu lămâie: pe de parte, apa în sine este bună pentru sănătatea rinichilor, iar acidul citric va spori efectul acesteia.

Îți asigură o respirație mai proaspătă

Lămâia are capacitatea de a neutraliza mirosurile, așa că poți să-ți asiguri o respirație mai proaspătă dacă vei bea încă de la primele ore ale dimineții apă cu lămâie.
Motivul pentru care apa cu lămâie este indicată și în acest scop este următorul: lămâia poate stimula saliva, ceea ce va preveni apariția uscăciunii gurii, care predispune la acumularea de bacterii. Tocmai aceste bacterii, dacă nu sunt eliminate, vor duce la apariția mirosului neplăcut din gură.

Ne ajută să scăpăm de kilogramele în plus

Studii din domeniu au arătat că antioxidații tip polifenoli din lămâi pot reduce tendința de a lua în greutate, în condițiile în care rezistența la insulină se poate îmbunătăți.
Dacă vrem să slăbim mai ușor, experții ne recomandă să bem zilnic apă cu lămâie, încă de dimineață. Fibrele din lămâie și apa în sine ne vor ajuta să ne simțim mai repede sătule, să nu mai avem frecvente „atacuri" de foame și să eliminăm mai ușor toxinele acumulate în corp.

Citește și: Dieta cu lămâie

Cum se prepară apa cu lămâie

Esențial este, când pregătești o asemenea apă, să ai la dispoziție lămâi proaspete, nu esență de lămâie. De asemenea, poți să folosești și cuburi de suc de lămâie, ce a fost înghețat în prealabil.
De asemenea, vei avea nevoie de apă fiartă și răcită sau călduță. Poți să adaugi în apa ta și oricare dintre următoarele ingrediente:
• câteva frunze de mentă
• puțină miere
• ghimbir proaspăt
• puțină scorțișoară
Ideal este să bei încă de dimineață această băutură. Poți să mai pui în ea și felii proaspete de lămâie și să o dai la frigider.

Voi ați auzit până acum de beneficiile pe care le poate avea asupra noastră apa cu lămâie?

Surse:
www.draxe.com; www.healthline.com; www.lifehack.org

Articolul urmator
De ce este bine să mănânci murături la fiecare masă principală
De ce este bine să mănânci murături la fiecare masă principală

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție! De ce nu este recomandat să bei apă foarte rece pe caniculă
    Atenție! De ce nu este recomandat să bei apă foarte rece pe caniculă

    Consumul de apă foarte rece nu este o alegere pe care o recomandă medicii, ba dimpotrivă. Deși asta este tendința noastră, pentru că vrem să ne răcorim, specialiștii avertizează...

    Un nou studiu demonstrează de ce este bine să bei o bere pe zi
    Un nou studiu demonstrează de ce este bine să bei o bere pe zi

    Berea este cea mai consumată băutură din lume, după apă și ceai, dar și una dintre cele mai vechi, datând din anul 5000 î.Hr. Are și un festival dedicat! În fiecare...

    Vrei să rămâi însărcinată? Iată ce trebuie să bei şi ce nu
    Vrei să rămâi însărcinată? Iată ce trebuie să bei şi ce nu

    Despre sarcină sunt multe de spus. Tocmai de aceea se fac fel şi fel de studii despre sarcină. Interesul este major, multe femei vor să rămână însărcinate şi să aducă...

    Studiu: Dacă bei cafea în sarcină, riști să ai un copil scund
    Studiu: Dacă bei cafea în sarcină, riști să ai un copil scund

    Copiii ai căror mame au consumat cofeină în timpul sarcinii s-au dovedit a fi, în medie, mai scunzi decât copiii femeilor care nu au consumat cofeină în timpul...

    Ce se întâmplă dacă bei cafea pe stomacul gol?
    Ce se întâmplă dacă bei cafea pe stomacul gol?

    Cafeaua este una dintre cele mai îndrăgite băuturi din întreaga lume. Atât de mult iubim această băutură aspră și aromată, încât consumul de cafea, la...

    De ce nu este bine să acoperi căruciorul când este foarte cald afară
    De ce nu este bine să acoperi căruciorul când este foarte cald afară

    Michelle Pratt este fondatoarea organizației pentru siguranța copiilor din Florina, SUA, numită „Safe in the Seat” avertizează părinții să nu acopere cărucioarele...

    O mamă și-a pierdut copilul nou-născut după ce a fost trimisă acasă de la spital. I s-a rupt apa, dar medicii au considerat că este...urină
    O mamă și-a pierdut copilul nou-născut după ce a fost trimisă acasă de la spital. I s-a rupt apa, dar medicii au considerat că este...urină

    Trimisă acasă de medici pe motiv că avea scăpări de urină, deși i se rupseseră membranele, o mamă și-a pierdut bebelușul la doar câteva ore după naștere. Tragedia putea fi...

    Ghicitoare despre apă
    Ghicitoare despre apă

    Descoperă cea mai frumoasă ghicitoare despre apă care va pune la contrinuție mintea copiilor și a adulților deopotrivă.

    © 2024 Qbebe