Această boală se caracterizează prin apariția unei curburi anormale a penisului, provocată de formarea unei plăci fibroase sub pielea acestuia. În stadiile inițiale, poate cauza durere în timpul erecției, iar în formele avansate, curbura devine pronunțată, afectând atât funcția sexuală, cât și încrederea în sine a pacientului.
Deși mulți bărbați evită să discute despre astfel de probleme intime, boala Peyronie nu este o rușine, ci o afecțiune medicală tratabilă, care merită atenție și îngrijire corespunzătoare. Cauzele exacte nu sunt întotdeauna clare, dar se crede că traumatismele repetate, predispoziția genetică și anumite tulburări de colagen pot contribui la apariția ei. Diagnosticarea timpurie și abordarea corectă pot preveni complicațiile și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții.
În continuare, vom explica ce este boala Peyronie, cum se manifestă, care sunt factorii de risc și ce opțiuni de tratament moderne există pentru această afecțiune delicată, dar perfect gestionabilă cu ajutorul unui specialist.
Ce este boala Peyronie?
Boala Peyronie reprezintă o afecțiune a țesutului conjunctiv care afectează penisul, determinând formarea unei plăci fibroase sub pielea acestuia, de obicei în tunica albuginee – stratul care înconjoară corpii cavernoși. Această placă, formată din colagen anormal, reduce elasticitatea țesutului și provoacă curbura penisului în timpul erecției. În funcție de localizarea și dimensiunea plăcii, curbura poate fi ușoară sau severă, orientată în sus, în jos ori lateral.
Boala poartă numele medicului francez François Gigot de la Peyronie, care a descris-o pentru prima dată în secolul al XVIII-lea. Deși poate părea o problemă rară, studiile recente arată că între 5% și 10% dintre bărbați pot fi afectați la un moment dat în viață.
Afecțiunea poate evolua în două faze principale. Prima este faza acută, în care placa începe să se formeze, iar pacientul poate resimți durere la erecție și observa o ușoară deformare. Aceasta poate dura câteva luni. Urmează faza cronică, în care durerea scade, dar curbura se stabilizează și poate deveni permanentă. În unele cazuri, pot apărea și scurtarea penisului sau disfuncții erectile, din cauza fluxului sanguin perturbat.
Boala Peyronie nu este o afecțiune cu transmitere sexuală și nu este cauzată de lipsa igienei sau de contact sexual frecvent. Cel mai adesea, este asociată cu microtraumatisme ale penisului, produse în timpul actului sexual, care determină o reacție inflamatorie anormală. De asemenea, predispoziția genetică, vârsta înaintată, diabetul și alte boli de colagen pot crește riscul de apariție.
Deși poate fi o sursă de anxietate și disconfort psihologic, boala Peyronie are soluții. În fazele incipiente, tratamentele medicamentoase sau procedurile nechirurgicale pot reduce inflamația și opri evoluția plăcii. În cazurile severe, chirurgia reconstructivă poate restabili forma și funcția normală a penisului. Identificarea timpurie și consultul la un medic urolog sunt esențiale pentru un prognostic favorabil.
Cauzele bolii Peyronie
Cauzele exacte ale bolii Peyronie nu sunt complet înțelese, însă specialiștii consideră că această afecțiune apare în urma unui proces complex de reacții inflamatorii și de vindecare anormală a țesuturilor penisului. În majoritatea cazurilor, boala debutează după un traumatism local – adesea minor – care afectează tunica albuginee, stratul fibros ce înconjoară corpii cavernoși. Acest traumatism poate surveni în timpul unui contact sexual mai intens sau chiar în urma unei lovituri accidentale.
În mod normal, organismul reface țesutul afectat prin producerea de colagen. La bărbații cu boala Peyronie, acest proces se dereglează: colagenul se acumulează în exces și formează o placă fibroasă rigidă. Această placă împiedică întinderea uniformă a penisului în timpul erecției, determinând curbura caracteristică.
Totuși, nu toți bărbații care suferă traumatisme dezvoltă această boală. Acest fapt sugerează existența unor factori predispozanți, precum o predispoziție genetică sau o sensibilitate crescută a țesutului conjunctiv. Mai multe cercetări au identificat o legătură între boala Peyronie și alte afecțiuni fibroase, cum ar fi contractura Dupuytren (o îngroșare a țesutului palmar care duce la curbarea degetelor), ceea ce întărește ipoteza unui teren genetic comun.
Vârsta este un alt factor important. După 40–50 de ani, țesuturile devin mai fragile, iar procesele de regenerare sunt mai lente și mai puțin eficiente, crescând riscul de formare a plăcilor fibroase. În plus, bolile cronice precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, dislipidemia și obezitatea pot contribui la afectarea vaselor de sânge și la scăderea oxigenării țesuturilor, ceea ce favorizează apariția inflamației și a fibrozei.
Anumite medicamente, în special cele utilizate pentru hipertensiune sau epilepsie, au fost, de asemenea, asociate cu un risc mai mare de dezvoltare a bolii, deși această legătură nu este pe deplin demonstrată. De asemenea, stresul oxidativ și inflamația cronică joacă un rol major în declanșarea proceselor de cicatrizare anormală.
Așadar, boala Peyronie nu are o singură cauză, ci este rezultatul unei combinații între microtraumatisme, factori genetici, boli metabolice și îmbătrânirea naturală a țesuturilor. Identificarea acestor factori de risc este esențială pentru prevenirea progresiei bolii și pentru stabilirea celui mai eficient plan de tratament personalizat.
Simptomele bolii Peyronie
Boala Peyronie se manifestă printr-o serie de simptome care pot varia semnificativ de la un pacient la altul, în funcție de stadiul bolii și de gravitatea procesului fibros. De obicei, simptomele apar treptat, iar primele semne pot fi ușor trecute cu vederea, mai ales în faza incipientă. Cu toate acestea, identificarea timpurie a manifestărilor este esențială pentru un diagnostic și tratament eficient.
Unul dintre cele mai frecvente simptome ale bolii Peyronie este curbura anormală a penisului în timpul erecției. Aceasta poate fi orientată în sus, în jos, lateral sau chiar într-o formă complexă, în funcție de poziția și dimensiunea plăcii fibroase. Curbura poate fi discretă în fazele inițiale, dar, pe măsură ce placa se întărește, deformarea devine mai accentuată, afectând actul sexual și provocând disconfort fizic și emoțional.
Un alt simptom important este durerea peniană, mai ales în timpul erecției. Aceasta apare, de obicei, în faza acută a bolii, când procesul inflamator este activ. Durerea poate fi ușoară sau intensă, dar tinde să se reducă pe măsură ce boala evoluează spre faza cronică.
Mulți bărbați observă, de asemenea, formarea unei zone dure sub pielea penisului, care corespunde plăcii fibroase. La palpare, aceasta poate fi percepută ca un nodul ferm, plat sau ușor neregulat. În unele cazuri, apar mai multe plăci, ceea ce poate duce la deformări complexe.
Scurtarea penisului este un alt simptom comun și apare din cauza pierderii elasticității țesutului. În cazurile avansate, poate fi prezentă și disfuncția erectilă, cauzată de modificările structurale care împiedică umplerea uniformă a corpurilor cavernoase cu sânge. Această complicație afectează nu doar funcția sexuală, ci și stima de sine și relațiile de cuplu.
Pe lângă manifestările fizice, boala Peyronie are un impact psihologic semnificativ. Mulți bărbați experimentează anxietate, depresie, rușine sau frustrare din cauza modificărilor aspectului penisului și a dificultăților sexuale.
Este important de menționat că simptomele pot evolua în timp: în unele cazuri se stabilizează spontan, în timp ce în altele progresează fără tratament. Consultul urologic este esențial pentru evaluarea stadiului bolii, monitorizarea evoluției și stabilirea unei strategii terapeutice personalizate, care să micșoreze disconfortul și să îmbunătățească calitatea vieții pacientului.
Diagnosticul bolii Peyronie
Diagnosticul bolii Peyronie se bazează în principal pe examinarea clinică realizată de medicul urolog, completată, la nevoie, de investigații imagistice care ajută la evaluarea extinderii și severității afecțiunii. Recunoașterea timpurie a simptomelor este esențială, deoarece intervenția precoce poate preveni agravarea deformării și poate îmbunătăți prognosticul pacientului.
Primul pas în diagnostic este anamneza detaliată, în care medicul discută cu pacientul despre istoricul medical, debutul simptomelor, eventuale traumatisme suferite, prezența durerii, modificările apărute în timpul erecției și impactul asupra vieții sexuale. Este importantă și identificarea altor afecțiuni asociate, cum ar fi diabetul zaharat, hipertensiunea sau contractura Dupuytren, care pot indica o predispoziție pentru formarea țesutului fibros.
Examinarea fizică este etapa-cheie în stabilirea diagnosticului. Medicul palpează penisul pentru a detecta prezența plăcii fibroase, determinând dimensiunea, grosimea și localizarea acesteia. În unele cazuri, pentru o evaluare completă, este necesară măsurarea gradului de curbură în timpul erecției. Aceasta se poate realiza fie prin fotografii aduse de pacient, fie prin inducerea controlată a erecției în cabinet, folosind medicamente vasoactive.
Pentru o analiză mai detaliată, urologul poate recomanda ecografia peniană, o metodă imagistică neinvazivă care permite vizualizarea exactă a plăcii, a gradului de calcificare și a fluxului sanguin în corpii cavernoși. În unele cazuri, se pot utiliza și alte investigații, precum ecografia Doppler, care evaluează circulația sângelui și eventualele disfuncții erectile asociate.
Deși diagnosticul este, în majoritatea cazurilor, clinic, testele imagistice sunt utile pentru planificarea tratamentului și pentru monitorizarea progresului în timp. În plus, medicul poate evalua severitatea bolii folosind scoruri standardizate, care includ durerea, gradul de curbură, lungimea penisului și prezența disfuncției erectile.
Este important de subliniat că autodiagnosticarea nu este recomandată, deoarece alte afecțiuni pot avea simptome similare, iar evaluarea incorectă poate duce la întârzierea tratamentului. Consultul urologic este singura modalitate sigură de a confirma boala Peyronie. Un diagnostic precis permite alegerea celui mai potrivit plan terapeutic – fie medicamentos, fie chirurgical – și oferă pacientului șansa de a-și recăpăta încrederea și calitatea vieții.
Tratamentul bolii Peyronie
Tratamentul bolii Peyronie depinde de stadiul și severitatea afecțiunii, de gradul de curbură a penisului și de impactul pe care boala îl are asupra vieții sexuale și psihologice a pacientului. Scopul principal al tratamentului este reducerea durerii, oprirea progresiei plăcii fibroase, corectarea deformării și restabilirea funcției erectile. Abordarea terapeutică poate fi conservatoare (nechirurgicală) sau chirurgicală, în funcție de caz.
În faza acută, când inflamația este activă și curbura se modifică, se preferă tratamentele nechirurgicale. Una dintre cele mai utilizate opțiuni este terapia medicamentoasă. Injecțiile intralezionale cu substanțe precum colagenaza (enzimă care degradează colagenul din placă), verapamilul sau interferonul pot reduce dimensiunea plăcii și îmbunătăți curbura. Aceste tratamente sunt efectuate de medicul urolog, în condiții controlate, și pot fi completate de terapii orale cu vitamina E, potasiu para-aminobenzoat sau colchicină, deși eficiența acestora variază.
O altă metodă modernă este terapia cu unde de șoc de intensitate redusă, care are rolul de a diminua durerea și de a stimula procesele naturale de regenerare a țesuturilor. În unele cazuri, medicul poate recomanda dispozitive de întindere peniană (penis extender), care aplică o tracțiune controlată, contribuind la reducerea curburii și la menținerea lungimii penisului.
În faza cronică, atunci când deformarea s-a stabilizat și durerea a dispărut, se poate lua în considerare intervenția chirurgicală. Chirurgia este indicată în special pacienților care prezintă o curbură severă ce împiedică actul sexual sau celor la care tratamentele conservatoare nu au dat rezultate. Există mai multe tehnici chirurgicale: plicația tunicii albuginee (care îndreaptă penisul prin scurtarea părții opuse curburii), excizia sau incizia plăcii cu grefare (pentru cazurile complexe) și implantarea unei proteze peniene, destinată pacienților cu disfuncție erectilă asociată.
Pe lângă tratamentul medical, consilierea psihologică poate fi de mare ajutor. Boala Peyronie afectează adesea stima de sine și relațiile intime, iar sprijinul psihologic contribuie la depășirea anxietății și la menținerea unei vieți de cuplu echilibrate.
Prin urmare, tratamentul bolii Peyronie trebuie adaptat fiecărui pacient în parte. Cu o abordare medicală corectă, monitorizare atentă și intervenție la timp, majoritatea bărbaților pot obține o ameliorare semnificativă a simptomelor și o recuperare satisfăcătoare a funcției sexuale.
Boala Peyronie este o afecțiune complexă, dar tratabilă, care necesită înțelegere, răbdare și o abordare medicală personalizată. Deși poate fi o sursă de disconfort fizic și emoțional, progresul în diagnostic și tratament a făcut ca majoritatea pacienților să poată obține rezultate favorabile atunci când se adresează din timp unui specialist urolog.
Cunoașterea cauzelor, simptomelor și a opțiunilor de tratament este esențială pentru reducerea impactului bolii asupra vieții sexuale și asupra încrederii în sine. Intervenția precoce, fie prin tratamente medicamentoase, fie prin proceduri minim invazive, poate opri evoluția curburii și îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacientului. În cazurile mai avansate, chirurgia rămâne o soluție eficientă, cu o rată mare de succes.
În plus, suportul emoțional și deschiderea în comunicarea cu partenerul sunt la fel de importante ca tratamentul medical. Boala Peyronie nu definește masculinitatea și nu este un motiv de rușine, ci o problemă medicală ce poate fi gestionată cu profesionalism.
Prin informare corectă, prevenție și colaborare strânsă cu medicul, fiecare bărbat afectat de boala Peyronie are șansa unei recuperări satisfăcătoare și a redobândirii unei vieți intime normale.
Urmareste-ne pe Google News
