ECONOMIDA

Ce să mănânci pentru a slăbi, în funcție de forma corpului tău

Nu de puține ori ni se poate întâmpla ca zilele de vacanță să ne aducă și câteva kilograme nedorite. Pentru a ne fi mai ușor să scăpăm de ele, nutriționiștii ne recomandă să adoptăm o alimentație care să fie adecvată formei corpului nostru. În articolul de mai jos veți găsi detalii despre fiecare tip de conformație, precum și despre alimentele pe care ar trebui să le consumăm, în funcție de aceasta, pentru a ajunge la silueta dorită.

Cum să slăbești dacă ai corpul în formă de măr

 Persoanele care au formă de măr au tendința de a avea depuneri de grăsime în partea superioară a corpului, mai ales în regiunea abdominală. Proporțiile corpului sunt dominate de niveluri mai ridicate ale hormonilor androgeni, ceea ce determină acumularea de grăsime în jurul taliei, pe spate, pe abdomen și în regiunea sânilor.
În schimb, persoanele ce se încadrează în conformația tip măr au brațele și picioarele mai subțiri, fără exces ponderal și nu sunt prea înalte.
Nutriționiștii ne atrag atenția, în cazul în care avem o asemenea formă a corpului, să ne străduim să slăbim mai ales în zona abominală, în condițiile în care acest demers ne va ajuta să fim mai puțin supuse riscului de a dezvolta maladii cardiace sau diabet.
Pentru a reuși să scapi de kilogramele în plus, trebuie să fii foarte atentă la numărul de calorii dintr-o zi. Ca regulă de bază, ar trebui să beneficiezi zilnic de 30% carbohidrați, 35% proteine și 35% grăsimi. Evită însă alimentele bogate în carbohidrați ce pot fi convertiți ușor în zaharuri. Nu ar trebui să mănânci așa ceva mai mult de o dată pe săptămână.
Ca să slăbești mai ușor când ai conformație măr, este cazul să mănânci următoarele:
• Grăsimi sănătoase- De exemplu, nuci, semințe, ulei de măsline, ulei de cocos, brânză
• Alimente care stabilizează nivelul zahărului din sânge și care controlează nivelul de cortisol: somon, avocado, cereale integrale, ulei de măsline
• Afine- Acestea vor reduce riscul de diabet
• Legume cu frunze verzi- De pildă, spanacul, salata kale, broccoli etc. vor determina corpul să nu mai depoziteze atât de ușor grăsimile
• Ciocolată neagră și pudră de cacao organică- Ambele pot contribui la creșterea nivelului de serotonină, ceea ce va duce la scăderea nivelului de cortisol, reducând efectele stresului.

Cum să slăbești dacă ai corpul în formă de pară

 Femeile cu corpul în formă de pară au partea superioară a corpului mai îngustă, mai suplă și au tendința de a acumula kilograme în plus în partea inferioară a corpului. Estrogenul este cel care își pune cel mai mult amprenta asupra acestei constituții, ducând uneori la apariția unor simptome neplăcute precum balonările, retenția de apă etc.
Avantajul acestei conformații este că vei fi mai puțin supusă riscului de a te confrunta cu diabet sau cu boli cardiace, întrucât nu ai tendința să te îngrași în zona abdomenului. În plus, ai un metabolism destul de alert, ceea ce te poate ajuta să nu slăbești cu mare dificultate.
Pentru a scăpa de kilogramele acumulate în zona șoldurilor și a gambelor, nutriționiștii ne recomandă să mâncăm astfel: 50% carbohidrați, 25% grăsimi și 25% proteine. De aceea, nu vei greși dacă te vei strădui să cuprinzi în alimentația ta:
• Legume din familia cruciferelor (broccoli, varză etc.) sau legume cu frunze verzi
• Semințe de in- Acestea pot reduce un eventual exces de estrogen, responsabil cu acumularea de kilograme în partea inferioară a corpului
• Produse lactate cât mai organice, fără un conținut prea ridicat de grăsime
• Fructe și legume bogate în fibre
• Tot felul de boabe
• Cereale integrale (mai ales quinoa)
• Proteine, conținute în alimente precum carnea slabă de pui sau de curcan

Diverse boabe, puse in linguri albe

Citește și: Top 7 alimente-surpriza care te ajuta sa slabesti

Cum să slăbești dacă ai corpul în formă de clepsidră

 Acest corp are grăsimea mai uniform distribuită decât constituția tip măr sau pară, având și metabolismul mai activ. De aceea, dacă ai această conformație te poți îngrășa și slăbi ușor, în funcție de ce și cât mănânci.
Pentru a reuși să slăbești, este cazul să beneficiezi de o alimentație variată, care să cuprindă carbohidrați, proteine și grăsimi, în procente aproximativ egale. Scopul tău ar trebui să fie să reușești să-ți iei câte o treime din totalul de calorii ingerate din fiecare aceste grupe.
Un corp ce are forma de clepsidră va reuși să-și mențină greutatea optimă sau să scape de kilogramele în plus dacă se va oriente către aceste alimente:
• Fructe și legume crude- Spre exemplu, vor fi ideale mere, perele, citricele, ridichiile, morcovii sau legumele cu frunze verzi.
• Cereale integrale-Ovăzul și quinoa nu ar trebui să lipsească din dieta ta de zi cu zi.
• Carnea de vită- Aceasta îți va asigura necesarul de fier și acizii grași esențiali.
• Iaurt grecesc- Proteinele și faptul că este scăzut în carbohidrați te vor ajuta să-ți menții și energia, pe măsură ce vei slăbi
• Fructe de mare- Acestea sunt sărace în calorii și sunt o sursă de iod, menit să activeze funcțiile tiroidei și astfel să-ți stimuleze mai bine metabolismul.
• Uleiul de cocos- Este o sursă excelentă de acizi grași sănătoși
• Nucile braziliene- Bogate în seleniu, sunt și ele ideale pentru buna funcționare a tiroidei și stimularea metabolismului.

Cum poți slăbi dacă ai corpul în formă de triunghi inversat

 Mai exact, este vorba despre așa-numită formă de „triunghi inversat", ceea ce înseamnă umeri și spate lat, cu tendința de stocare a grăsimilor în partea superioară a corpului.
Pentru a-ți fi mai ușor să slăbești dacă ai o astfel de constituție, astfel încât să scapi mai ales de grăsimea din zona abdominală, principiul de bază este să optezi pentru carbohidrați complecși și proteine de calitate.
Ar trebui ca alimentația ta să se bazeze pe:
• Proteine de înaltă calitate- Acestea se regăsesc, de pildă, în carne de curcan sau de pui, în pește (ton sau pește-sabie), boabe, cereale integrale, produse pe bază de secară.
• Carbohidrați complecși- Fructe, legume și orez brun
• Alimente bogate în Omega 3- Nu te feri de semințele de in, de pești precum somonul sau sardine, dar nici de avocado, de nuci sau de uleiul de măsline. Toate acestea te vor ajuta să arzi mai ușor grăsimile!
Evită în schimb tot ceea ce înseamnă carbohidrați simpli (precum orezul alb, cartofii sau pâinea albă) și zaharurile, în special cele conținute în băuturile din comerț.

Alimente sanatoase

Citește și: Carbohidrati pe care este bine sa ii mananci

Cum să slăbești dacă ai corpul în formă de dreptunghi

 Dacă te încadrezi în acest tip de conformație, înseamnă că ai umerii, talia și șoldurile cam de aceeși dimensiune. Talia ta nu este bine marcată și nu ai linii curbe.
Când te îngrași, tendința ta este să acumulezi kilograme în partea superioară a corpului, dar în special în zona abdominală. De aceea, nutriționiștii îți atrag atenția că trebuie să te străduiești permanent să nu te îngrași aici, întrucât poți fi mai predispusă riscului de a face diabet sau de a te confrunta cu afecțiuni cardiovasculare.
În principiu, dacă ai corpul în formă de dreptunghi va fi necesar să te orientezi spre proteine de calitate, spre lactate cu conținut redus de grăsime, carbohidrați complecși, multe legume și fructe.
De pildă, este indicat să cuprinzi în alimentația următoarele:
• Pește precum sardine sau somon
• Nuci, semințe, quinoa
• Carne slabă de pui
• Fructe
• Legume fără amidon
• Iaurt și alte produse lactate cu conținut redus de grăsime.

Voi știați până acum că și forma corpului este importantă în cadrul procesului de slăbire?

Surse:
www.brainyweightloss.com; www.eatthis.com; www.livestrong.com;www.top10homeremedies.com

Dieta Dukan. Ghid complet. Ce trebuie sa mananci in fiecare faza

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 motive să mănânci supa în fiecare zi
    10 motive să mănânci supa în fiecare zi

    “Mănâncă toată supa!”, am auzit-o cu toții de prea multe ori de-a lungul copilăriei ca să o mai putem uita. Ei bine, se pare că supa are numeroase beneficii asupra...

    Ce sa mananci ca sa ramai gravida. Alimente cheie care cresc fertilitatea. Ce rol are ananasul si cand
    Ce sa mananci ca sa ramai gravida. Alimente cheie care cresc fertilitatea. Ce rol are ananasul si cand

    Te intrebi ce sa mananci sa mananci ca sa ramai gravida? Citeste in continuare. Vei afla  ce trebuie sa mananci in diferite etape ale ciclului menstrual, pentru a ramane insarcinata.

    Cele mai bune pozitii sexuale in functie de varsta
    Cele mai bune pozitii sexuale in functie de varsta

    Imbatranirea face parte din viata. Pana cand stiinta si tehnologia vor putea transfera constiinta dintr-un corp in altul, oamenii vor ramane in cel care s-au nascut.

    Ce calitati ai in functie de culoarea preferata
    Ce calitati ai in functie de culoarea preferata

    Stii cate poate dezvalui culoarea preferata despre tine? Specialistii in psihologie au alcatuit un top al calitatilor in functie de preferintele cromatice.

    Cum sa intelegi copilul in functie de etapele de dezvoltare
    Cum sa intelegi copilul in functie de etapele de dezvoltare

    Sa-ti intelegi copilul este cel mai important aspect din educatia copiilor. Daca nu cunosti etapele de dezvoltare, nu vei putea vorbi un limbaj comun, iar astfel nu vei avea note de trecere...

    6 motive de divort, in functie de zodie
    6 motive de divort, in functie de zodie

    Cand oamenii divorteaza, cauzele sunt complexe si variate. La fel de complexe si variate ca motivele pentru care au format un cuplu. Astrologii spun, insa, ca oamenii sunt predispusi la...

    © 2019 Qbebe