Bronhopneumonia: cauze, simptome, tratament

Bronhopneumonia: cauze, simptome, tratament

Irina Olteanu - Redactor Senior

Bronhopneumonia reprezinta o inflamatie acuta a plamanilor si a bronsiolelor, de obicei fiind rezultatul raspandirii infectiei localizate la nivelul tractului respirator superior catre cel inferior. Cu toate ca bronhopneumonia se aseamana cu pneumonia, poate fi mult mai periculoasa, necesitand supraveghere si tratament medical diferentiat. Sa aflam care este acesta alaturi de cauze, simptome si modalitate de diagnostic cu ajutorul domnului doctor Vlad Portelli si al doamnei doctor Pall Eniko Vera.

Ce este bronhopneumonia

Bronhopneumonia sau pneumonia bronsica/bronhogenica este o inflamatie acuta exudativa supurativa a plamanilor, mai exact a peretilor bronsiolelor, prezentand o topografie lobulara (nu trebuie confundata cu pneumonia lobara care prezinta o topografie lobara). Este cauzata de diversi agenti patogeni (virusuri, bacterii) si caracterizata de focare izolate de consolidare acuta (cu diametrul de 1-3 cm, de culoare gri-galbuie, uscate, inexact delimitate, centrate de bronsiole) inconjurate de parenchim normal, aerat; in copilarie exista o tendinta de confluenta, rezultand o zona de condensare mare (pneumonie pseudolobara).

Plamani

Poate afecta unul sau mai multi lobi pulmonari, fiind frecvent intalnite cazuri de afectare bilaterala (poate provoca moarte subita conform unui studiu) si bazala; poate fi usoara sau grava (de obicei cea virala are forme mai usoare). Din punct de vedere microscopic, pot fi identificate focare de condensare inflamatorie centrate de o bronsiola cu leziuni de bronsiolta acuta (exudat supurativ bogat in neutrofile in lumen, focare de ulceratie a epiteliului si inflamatie parietala). Lumenurile alveolare ce inconjoara bronhiile sunt pline cu neutrofile (alveolita lecucocitara), iar capilarele din peretii alveolari (alveolele sunt mici saci de aer ce ajung sa prezinta puroi sau lichid) indica congestie masiva.

Trebuie diferentiata de pneumonia bacteriana sau de pneumonia lobara. In practica, acest lucru este dificil de realizat deoarece deseori bronhopneumonia evolueaza inspre acestea odata cu raspandirea infectiei.

Domnul doctor Vlad Portelli - Medic Generalist Pediatrie Clinica NEI Medica:

"Bronhopneumonia este un tip sever de pneumonie care afecteaza unul sau amandoi lobii pulmonari. Este o inflamatie acuta a plamanilor si a bronhiolelor, ca urmare a raspandirii infectiei din tractul respirator superior, in tractul respirator inferior. Spre deosebire de pneumonie, bronhopneumonia poate necesita tratament diferit, dar si atentie medicala diferita. Severitatea bolii depinde de tipul de bacterie sau de infectia care cauzeaza boala, precum si de starea generala de sanatate a persoanei afectate. Bronhopneumonia afecteaza mai frecvent copiii mici, persoanele cu imunitate scazuta si persoanele in varsta.

Doamna doctor Pall Eniko Vera, medic primar pneumolog Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta pe care o puteti gasi la http://doctor-pall.ro :

"BRONHOPNEUMONIA este o afectiune severa pulmonara, de obicei bacteriana si se manifesta cu alterarea starii generale, frison, febra, lipsa poftei de mancare, adinamie, transpiratii profunde, tuse care devine productiva. Este o afectiune cu risc crescut de deces mai ales la copii si batrani si persoane care au boli cornice care scad rezistenta organismului." 

Cauzele bronhopneumoniei

In cazul in care agentul patogen cauzator este o bacerie, cel mai des este vorba despre Streptococcus pneumoniae (insa poate fi vorba si de mai multe tulpini bacteriene). Alte bacterii ce trebuie luate in considerare sunt: Staphylococcus aureus, Haemophilus influenza, Klebsiella pneumonia, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli si organisme anaerobe cum sunt speciile de Proteus.

Virus

Majoritatea imbolnavirilor de tip viral presupun aceleasi virusuri care cauzeaza raceala si gripa (cum este Legionella pneumonia); pot exista si cauze de tip fungic cum sunt Aspergillus species, Candida albicans. Bronhopneumonia poate aparea si in cazul aspiratiei alimentelor, secretiilor orofaringiene sau a continutului gastric in plamani. Si varsta poate conduce la aparita congestiei pulmonare sau compromiterea durabilitatii florei normale sau a aspiratiei acesteia din gura (din cauza penumocitelor, micoplasmei).

Trebuie sa retineti ca forme extrem de severe sunt contactate deseori in mediu spitalicesc (sunt implicati microbi rezistenti la antibiotice).

Domnul doctor Vlad Portelli - Medic Generalist Pediatrie Clinica NEI Medica:

"In cazul unei persoane care sufera de bronhopneumonie, bacteriile invadeaza plamanii, avand loc un raspuns imun inflamator. Aceasta reactie a plamanilor determina umplerea cu lichid a sacilor alveolari. Atunci cand bacteriile infecteaza lobii pulmonari, plamanii produc mucus care umple sacii alveolari. reducandu-se spatiul necesar respiratiei. Aceasta conditie poate fi si efectul secundar (complicatia) unor boli sau situatii cum ar fi:

• infectiile virale (gripa, pojar)
• aspiratia de alimente sau varsaturi
• obstructionarea bronhiilor de un corp strain, neoplasm etc.
• inhalarea unor gaze otravitoare
• o interventie chirurgicala majora
• bolile cronice severe
• malnutritie."

Factori de risc in aparitia bronhopneumoniei

Anumite grupuri de persoane prezinta riscuri crescute pentru dezvoltarea acestei afectiuni, factorii de risc incluzand:

  • varsta de 2 ani sau mai mica,
  • varsta de 65 de ani sau mai mare,
  • o boala pulmonara (fibroza chistica, astm sau boala pulmonara obstructiva cronica), â
  • infectarea cu HIV/SIDA, o boala cronica (boala de inima sau diabet),
  • sistem imunitar slabit in urma unui tratament (chimioterapie sau medicamente imunosupresoare),
  • ventilatie asistata (metoda prin care se inlocuieste/asista respiratia spontana),
  • la adulti: fumatul, consumul considerabil de alcool,
  • probleme cu tusea sau cu inghititul,
  • malnutritia.

In general, persoanele afectate de bronhopneumonie prezinta o scadere a mecanismului de aparare al organismului impotriva agentilor patogeni, acesta cuprinzand: glota (regiune a laringelui cuprinsa intre corzile vocale) si reflexul de tuse, prezenta stratului mucos, miscarea cililor care elimina bacteriile din organ si secretia umorala (interna).

Simptome ale bronhopneumoniei

Simptomele pot aparea gradual sau subit. In cazul bronhopneumoniei virale se pot observa initial simptome asemanatoare gripei care evolueaza in decurs de cateva zile. Simptomele includ:

  • febra,
  • tuse productiva. Tusea poate fi insotita de eliminarea de mucus cu striuri sanguinolente sau de culoare galbena.
  • scurtarea respiratiei,
  • durere in piept sau senzatie de greutate,
  • respiratie rapida,
  • transpiratie,
  • frisoane,
  • durere de cap,
  • durere musculara,
  • oboseala,
  • confuzie sau delir (in special la persoanele varstnice)

Diagnosticarea bronhopneumoniei

Doctor cu radiografie pulmonara

Medicul (specialitatea care investigheza in detaliu afectiunea este pneumologia) va efectua initial o examinare fizica utilizand stetoscopul pentru a asculta respiratia pacientului incercand sa identifice un sunet de barbotaj sau de wheezing in mai multe locuri de pe torace (intalnit la aceasta afectiune), eventual va verifica prezenta febrei (daca exista). In cazul in care aceasta examinare nu este suficienta, poate recomanda teste de sange cum este hemoleucograma completa pentru a verifica numarul de leucocite (un numar ridicat poate indica o infectie de natura bacteriana). Poate fi necesara si o radiografie (utilizeaza radiatie electromagnetica pentru a crea o imagine a plamanilor si a cavitatii toracice) care permite medicului sa localizeze zonele afectate sau chiar o tomografie (este similara cu radiografia dar mult mai detaliata). Alte analize ce pot fi recomandate sunt: cultura de sputa (testarea unei mostre de sputa din plamani pentru a determina cauza infectiei) sau pulsoximetria (un senzor este aplicat pe deget si masoara nivelul de oxigen din sange) pentru a estima severitatea infectiei si modul in care a fost afectata abilitatea de absorbtie a oxigenului. Nu in ultimul rand, in unele situatii (mai rar) se apeleaza la bronhoscopie ce presupune introducerea unei camere video prin gat pentru a vizualiza bronhiile (in scopul de a exclude si alti factori cauzatori).

Tratament

Bronhopneumonia de tip viral nu necesita de obicei tratament medical si se vindeca de la sine intr-un interval de 1-2 saptamani. Antiviralele pot ajuta la reducerea duratei de imbolnavire si la severitatea simptomelor. Daca este vorba de o cauza bacteriana, medicul va recomanda antibiotic (cum sunt amoxicilina sau eritromicina) pentru a distruge bacteriile, fiind observata o ameliorare a starii de sanatate in decurs de 1-3 zile de la inceperea tratamentului; este important insa sa urmati pana la final tratamentul pentru a preveni aparitia unei recaderi. Medicul poate recomanda si antipiretice (pentru scaderea febrei) sau medicatie pentru tuse care vor ameliora simptomele, insa nu va vor vindeca. Este important si sa respectati si regulile igieno-sanitare specifice perioadei de convalescenta: odihna, consum sporit de lichide calde si apa, eventual utilizarea unui umidificator.

Poate fi necesara spitalizarea in cazul in care gradul de infectare este sever, daca exista alte complicatii asociate/alte boli preexistente si daca intruniti doua sau mai multe din urmatoarele criterii: varsta mai mare de 65 ani, respiratie rapida, scadere a tensiunii, stare de confuzie, necesitarea asistarii respiratiei. Tratamentul spitalicesc poate include antibiotic pe cale intravenoasa, iar daca nivelul de oxigen din sange este redus, terapie cu oxigen. Timpul general de vindecare este de 4-6 saptamani, in functie de severitatea infectiei, varsta si starea de sanatate generala. Trebuie sa tineti cont de recomandarea medicului in ce priveste reluarea activitatilor/programului de lucru uzuale.

Copil consultat de pneumolog

Domnul doctor Vlad Portelli - Medic Generalist Pediatrie Clinica NEI Medica:

"Bronhopneumonia este o infectie bacteriana. De aceea, pentru tratarea acesteia este necesar consultul medical si tratamentul cu antibiotice, cum ar fi amoxicilina sau eritromicina sau alte antibiotice macrolide si atentie deosebita in perioada de recuperare. Alaturi de antibioticele prescrise de medic, bolnavii trebuie sa consume multe lichide in scopul fluidizarii secretiilor si pentru facilitarea eliminarii acestora. De asemenea, bolnavul trebuie sa se odihneasca suficient.

Spitalizarea este necesara in cazul in care manifestarile sunt severe sau daca exista alte circumstante care ar putea contribui la aparitia complicatiilor, cum ar fi varsta mica (copii), varsta inaintata sau starea de sanatate precara.
Daca tratamentul este urmat corect, bronhopneumonia se va vindeca in patru - sase saptamani, desi fiecare caz variza in functie de severitatea infectiei, varsta pacientului si starea generala de sanatate. Bolnavii vor observa ameliorarea simptomelor la trei-patru zile dupa inceperea tratamentului, dar trebuie sa respecte recomandarile exacte ale medicului si sa urmeze tratamentul pana la final.

La domiciliu, febra poate fi controlata cu ibuprofen sau paracetamol. Nu se vor utiliza medicamente pentru tratarea tusei fara recomandarea medicului."

Doamna doctor Pall Eniko Vera, medic primar pneumolog Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanta pe care o puteti gasi la http://doctor-pall.ro :  

"Se trateaza in spital, in functie de germenul depistat la analize cu antibiotic, dar este importanta si hidratarea pacientului, igiena bucala si corporala." 

Prevenire

Vaccinarea constituie principalul mijloc de prevenire al bronhopneumoniei, cum sunt vaccinul antigripal realizat anual (gripa poate cauza indirect pneumonie) sau cel pneumococic (eficient timp de 5 ani in special pentru persoanele varstnice, cele care se afla intr-o institutie de ingrijire sau cele care prezinta risc crescut, mentionate anterior).

Fetita vaccinata

Copiilor sub 2 ani (dar si celor cu varsta intre 2-5 ani in special daca sunt in colectivitate) ar trebui sa li se administreze vaccinul pneumococic conjugat (pentru a preveni aparitia acestei boli). Respectarea regulilor de igiena de baza poate fi de ajutor: spalarea regulata a mainilor, evitarea fumatului, consumul redus de alcool, evitarea contactului cu persoane bolnave, o alimentatie sanatoasa, efectuarea exercitiilor fizice, un program de odihna sanatos.

Domnul doctor Vlad Portelli - Medic Generalist Pediatrie Clinica NEI Medica recomanda:

"- evitarea fumului de tigara, a aerului rece si umed, a aerului poluat si a prafului
- evitarea contactului cu persoane cu infectii acute ale cailor aeriene superioare
- spalatul pe maini cat mai frecvent in sezonul rece sau in timpul epidemiilor de gripa
- administrarea de lichide pentru a scadea riscul de dezvoltare a unei bronsite acute.
- purtare de masti de protectie in cazul unei atmosfere cu substante iritante sau praf sau in contact cu bolnavi de gripa
- dieta sanatoasa si echilibata, bazata pe consumul de legume si fructe proaspete.
- vitaminoterapie
- vaccinarea impotriva gripei in cazul copiilor si persoanelor in varsta

Retineti faptul ca doar medicul este in masura sa va prescrie un tratament adecvat si sa va dea cele mai bune sfaturi pentru protectia dumneavoastra."

Citeste si: Dr. Ana Culcer despre importanta vaccinurilor pentru copil, familie si societate  

Multumim domnului doctor Vlad Portelli si doamnei doctor Pall Eniko Vera pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.

Surse: www.healthline.com; http://en.wikipedia.org; www.pathologyatlas.ro/

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Tricotilomanie: cauze, simptome și tratament
Tricotilomanie: cauze, simptome și tratament

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bubițe pe limbă la copil: cauze, simptome și tratament
    Bubițe pe limbă la copil: cauze, simptome și tratament

    Dacă copilul tău are bubițe pe limbă, trebuie să știi că acest lucru poate avea mai multe cauze. În același timp, poate fi o problemă comună, cu care se confruntă oricine,...

    Wheezing-ul la copii: cauze, simptome și tratament
    Wheezing-ul la copii: cauze, simptome și tratament

    Îţi faci griji că cel mic suferă de wheezing ? Wheezing-ul este descris printr-un șuierat relativ înalt, care se aude în momentul respirației. El este produs de...

    Balanopostita la copii: cauze, simptome, diagnostic și tratament
    Balanopostita la copii: cauze, simptome, diagnostic și tratament

    Balanopostita este o problemă frecvent întâlnită la băieți care afectează organele genitale masculine. Motivele care duc la apariția acestei afecțiuni sunt diverse. Află...

    Menopauza precoce: cauze, simptome și tratament
    Menopauza precoce: cauze, simptome și tratament

    Menopauza reprezintă o perioadă firească în viața unei femei, marcând încetarea menstrelor. Uneori, însă, menopauza poate surveni mai devreme decât te...

    Hidrocefalia sugarului: cauze, simptome și tratament
    Hidrocefalia sugarului: cauze, simptome și tratament

    Hidrocefalia sugarului este o afecțiune medicală caracterizată prin acumularea de lichid cefalorahidian în ventriculii cerebrali, ceea ce duce la mărirea capului și la potențiale...

    Rahitismul carențial: cauze, simptome și tratament
    Rahitismul carențial: cauze, simptome și tratament

    Rahitismul carențial este o afectiune ce se referă la mineralizarea deficitară a plăcii cartilajului de creștere și care afectează oasele mai lungi, cauzând deformații ale...

    Tulburarea de depersonalizare: cauze, simptome și tratament
    Tulburarea de depersonalizare: cauze, simptome și tratament

    Tulburarea de depersonalizare survine când, pentru un anumit interval, te simți deconectată sau detașată de propriul corp, dar și de gândurile și emoțiile tale. Cu toate...

    Piciorul tal valg: cauze, simptome, tratament
    Piciorul tal valg: cauze, simptome, tratament

    Piciorul tal valg (Talus valgus) este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale piciorului întâlnită la nou-născuți și este cauzată de poziția fătului în uter....

    © 2024 Qbebe